Din an în an, tot mai puţini creştini Îl mai întâmpină pe Hristos. Toţi sunt prinşi în treburile cotidiene, toţi aleargă între bucătărie şi closet. La asta se rezumă existenţa omului modern: săturarerea buţii. Nimic altceva nu mai contează. Nu ne interesează nimic din ceea ce se întâmplă în jurul nostru, nimic din ceea ce ne afectează viaţa spirituală, a noastră şi a urmaşilor noştri. Stăm nepăsători în aşteptarea postaşului care ne va aduce "cardul de sănatate", a mesagerului antihristic ce ne va pecetlui, stam nepăsători cu ochii beliţi la televizor şi gura plină de mancare atunci când nu e plină de injurii.
Îl lăsăm pe Hristos să se nască singur, înconjurat doar de necuvântătoare şi părăsit pe cruce. Nu ne mai interesează nici Învierea şi nici Înălţarea Sa la cer.
Chiar aşa am ajuns? Un neam în stare de vegetaţie? Mort?
Moşii şi strămoşii noştrii degeaba s-au jertfit? Pentru ca noi să ne vindem ţara, trupurile şi sufletele, pentru un bol de linte?
Şi totuşi azi, praznic mare, împărătesc bătrânul Simeon L-a primit în braţele sale pe Hristos, Acelaşi Hristos pe Care noi Îl tratăm cu indifrenţă. Hristos Căruia noi Îi întoarcem spatele şi pe care Îl refuzăm sistematic chiar şi atunci când participăm impasibili la Sfânta Liturghie fără a ne împărtăşi.
Până când fraţilor veţi fi surzi când Hristos vă cheamă: "Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi", până când?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu