vineri, 25 ianuarie 2013

CUVIOSUL GHELASIE DE LA FRĂSINEI, CÂTEVA REPERE BIOGRAFICE



Cuviosul Ghelasie de Făsinei, pe numele din lume Popescu Gheorghe Teodor, fiu al preotului Popescu I Gheorghe şi al presviterei Marcela s-a născut la 18 martie 1944 în comuna Sălătrucel-Loviştea.
A arătat încă de copil o deosebită atenţie spre cele duhovniceşti, înclinaţii ascetice şi o dragoste aparte de a participa la slujbele bisericeşti. Văzându-i aplecare, spre cele duhovniceşti, tatăl său, preotul Gheorghe, îl introduce treptat în tainele credinţei ortodoxe şi vieţii duhovniceşti.
În perioada liceului, se ataşează de un bătrân din comună care cerceta des Mânăstirea Frăsinei. Împreună cu acesta parcurge pe jos drumul spre Sfnta Mânăstire, participând în fiecare duminică la sfintele slujbe. Părintele Ghelasie va purta acestui bătrân recunoştinţă toată viaţa. În această perioadă i se naşte dorinţa de a se face monah.
 Absolvind la Cluj cursurile unei şcoli tehnico-sanitare, devine asistent medical. Primind repartiţia în Abrud, se angajează în viaţa de asceză. Prin intermediul unei femei credincioase, îl cunoaşte pe Cuviosul Arsenie Praja, pustnic în Cheile Râmeţului, cunoscut între moţii din Apuseni ca un mare rugător şi duhovnic, izgonitor al duhurilor necurate şi făcător de minuni. Până în ziua de astăzi vin oameni în pelerinaje la mormântul său unde se roagă spre vindecare de boli.
Părintele Ghelasie îl urmează ca ucenic pe Cuviosul Arsenie Pustnicul vreme de trei ani, până la declanşarea prigoanei din partea securităţii. De la Avva Arsenie se iniţiază în tainele vieţii isihaste, în tradiţia mistice iconice carpatine pe care o va zugrăvi în chip inegalabil în convorbirile şi scrierile sale. În această perioadă este hirotonit.
Părintele Arsenie fiind arestat, părintele Ghelasie reuşeşte să fugă şi să se ascundă în munţi, după care revine o perioadă în sânul familiei şi în scurtă vreme se închinoviază în Mânăstirea frăsinei ca frate. Deosebit de ager şi înzestrat atât ca inteligenţă cât şi ca abilităţi practice, se îndeletniceşte cu zugrăvirea de icoane, cu sculptura în lemn, cu apicultura, cu medicina naturală, cu slujirea bătrănilor bolnavi şi pelerinilor, cu ascultarea de ghid şi la bucătărie etc.
Din anul 1990 este slobozit prin hotărâre arhierească a sluji ca preot. Este cunoscut ca unul dintre cei mai mari duhovnici contemporani. Dragostea, smerenia, blândeţea, răbdarea şi pacea isihastă, inaintevederea şi trezia neadormită, disponibilitatea slujirii duhovniceşti, profunzimea înţelegerii şi discernământul său, capacitatea şi disponibilitatea de a dialoga şi a da rezolvări în cele mai diverse subiecte de viaţă, remediile naturale, rugăciunea sa neîncetată pentru mântuirea tuturor au fost rodul unei intense vieţi liturgice şi de nevoinţe isihaste.
Prin toate darurile şi harismele sale, Părintele a săvârşit nenumărate minuni, deschizând inimile spre cunoaşterea lui Dumnezeu şi eliberarea din lanţurile patimilor, alinând şi tămăduind bolile, izgonind demonii şi împăcând învrăjbirile, dând rezolvări neşteptate unor crize şi probleme urgente de viaţă, semănând neobosit speranţa, credinţa şi dragostea dumnezeiască. În anul 2000 se declanşează o boală ţinând de moştenirea genetică, fapt care a făcut ca ultimii trei ani de viaţă să-i petreacă în chilie.
Cu o uimitoare lepădare de sine, isihie şi putere de a suferi durerile fără să se plângă, şi continuând să slujească până la ultimele puteri semenilor, Cuviosul a spovedit în chilie până în ultima zi de viaţă, primind şi ajutând, întărind în dragoste şi cunoaşterea Sfintei Treimi, pe toţi cei ce l-au cercetat.
A trecut la Domnul în data de 2 iulie 2003. S-a săvârşit în pace, în deplină cunoştinţă, înn stare de rugăciune şi gest de închinare în timpul rostirii Acatistului Acoperământului Maicii Domnului de către un ucenic de chilie. În timpul unei vedenii la care a fost martor un părinte şi care s-a întâmplat într-un moment de apogeu al bolii, Cuviosul a rugat pe Cineva nevăzut să nu fie ziua trecerii sale de Praznicul Sfintelor Paşti, ca să nu aducă întristare fraţilor. Şi Domnul i-a împlinit cererea. Ucenicii mărturisesc faptul că şi-a vestit mai dinainte ziua morţii.
Până astăzi vin credincioşi la Sfânta Mânăstire şi la mormântul său şi se roagă lui Dumnezeu, aducând cinstire Cuviosului şi cereri de mijlocire pentru mântuire şi ajutor în diferitele lor necazuri şi probleme de viaţă. S-au  vindecat oameni de beţie, desfrânare, epilepsie, boli incurabile, accidentaţi, deznădăjduiţi, cu probleme familiale şi tulburări de conştiinţă. Vin de asemeni spre ai mulţumi pentru minunile săvârşite, care se înmulţesc pe zi ce trece, prin purtarea de grijă şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu.
Mulţi dintre cei ce au vorbit cu sfinţia sa sau care i-au citit scrierile au intrat, dacî nu erau mai dinainte, în rugul aprins al Bisericii, şi s-au angajat ca preoţi şi credincioşi în slujirea lui Dumnezeu şi a semenilor.
Dacă ar fi să schiţăm chipul Părintelui Ghelasie, am putea să spunem că îl caracterizează înn cel mai înalt grad puritatea, smerenia şi dragostea ce au strălucit în experienţa şi înţelepciunea sa duhovnicească. Acestea l-au făcut să trăiască încă de aici de pe pământ starea de isihie dumnezeiască sau pregustarea împărăţiei cerurilor, fapt pe care l-au simţit în diferite măsuri mulţi dintre cei care l-au cercetat. Pentru viaţa sa şi scrierile sale ce au dat isihasmului o cuprindere fără precedent, a fost numit Avva Ghelasie Isihastul.

DESFACEREA CUNUNIEI

http://www.publicatiiortodoxe.ro/137.html
La un preot bătrân a venit un cuplu de tineri, solicitându-i desfacerea cununiei, pe motivul că ei doi nu prea se potrivesc cu caracterele. Preotul cu compasiune a primit rugămintea lor :
- Ei dacă aşa e de grav, atunci să mergem, pentru a înlătura acest obstacol din viaţa voastră.
 Soțul și soția fericiţi îl urmează pe părinte, anticipând bucuria că deja în curând se vor putea scăpa de povara unei căsătorii eșuate şi a încerca să-şi refaca viaţa. Preotul a intat în altar, s-a îmbrăcat în veşmintele de sărbătoare, a aprins lumânările, şi a ieşit în faţa soţilor.
Pe cei ce doreau anularea căsătoriei i-a invitat să treacă în faţa amvonului, a deschis uşile împărăteşti , a luat Evanghelia din altar, care era îmbrăcată în fier, şi având o greutate destul de impunătoare, şi a mers în faţa mirelui şi l-a întrebat solemn:
- Vrei tu robul lui Dumnezeu Ioan, să anulezi căsătoria cu roaba lui Dumnezeu Elena, să încalci promisiunile făcute în faţa lui Dumnezeu la Taina Cununiei şi să fii un calcator de lege?
- Da, părinte, asta îmi doresc.
Preotul cu toată puterea l-a lovit pe Ioan peste cap cu Evanghelia, și, în timp ce acela îşi revenea de la șoc, s-a dus la mireasă si la fel de celebrat a întrebat:
- Doreşti tu roaba lui Dumnezeu, Elena, să anulezi căsătoria care te uneşte de robul lui Dumnezeu Ioan, să încalci promisiunile făcute în faţa lui Dumnezeu la Taina Cununiei şi să fii o călcătoare de lege?
- Da, părinte, îmi doresc.
Cu un ecou a răsunat lovitura primită şi de tânăra soţie în biserica goală, iar părintele era deja din nou în faţa soţului. Preotul din nou i s-a adresat cu aceeași întrebare și primind un răspuns afirmativ, cu aceaşi forţă coborî Evanghelia peste capul soțului nefericit. După care procedura se repetă şi cu soţia.
Astfel părintele trecea de la mire la mireasa, şi de la mireasă la mire, revenind cu aceeaşi întrebare şi în același mod corespunzător aplicând peste capetele lor sfântă Evanghelie, până la un moment, când aceştea disperaţi au strigat:
-Părinte, păi când în sfârşit va avea loc desfacerea cununiei ?
- Păi, până ce moartea nu vă va desparţi !
Cuplu a fugit bin biserică şi refăcându-şi răsuflarea, pe o stradă laterală din apropiere, au decis totuși să păstreze căsătoria până la sfârșit. Ca să nu se mai întâmple ceva ...

Preluat de aici:
 http://luminaortodoxiei.com/ro/articole/articole/item/1341-desfacerea-cununiei  


MEMORIILE UNUI ISIHAST - Părintele Ghelasie de la Frăsinei


Despre trup şi suflet

„După căderea din Rai, Creaţia îşi umbreşte Sufletul-Persoana şi se concretizează tot mai mult ca Trup-Corp, ca Individualităţi, de unde confuziile că noi suntem neapărat Fiinţe Fizico-Biologice. ....Realitatea de bază este Sufletul. Noi trebuie să ne Redescoperim Sufletul. Corpul este doar Semnul, este Umbra, este Realitatea de prelungire, ca Energie în veşnică relativitate, ca Ecou al Mişcărilor de Suflet ce sunt în fond Trăirea de Sine. Corpul a uitat Limbajul Sufletului. Trebuie rememorat Limbajul de Suflet, schimbat cu Limbile tot mai deformate ale Căderii. Cu Dumnezeu nu putem Vorbi cu adevărat decât cu Sufletul. Doar dacă Sufletul Vorbeşte în Cuvinte Cereşti şi Mintea Corpului nostru va repeta ca un Ecou aceleaşi Modele. Corpul este ca o maşinărie, pe baza Informaţiilor de Suflet. După Cădere, Corpul refuză Sufletul şi cu Memoriile de Suflet, se crede un timp el însuşi ca Realitate în Sine, dar Energiile îi scad şi dintr-o dată se întrerupe Cevaşi corpul devine Inert... şi-a terminat prelungirea. Mistica vrea să găsească Legătura cu Sufletul, până nu se termină Energia. Sufletul este adevăratul Izvor de Energie. Dacă se ia câte oleacă de Energie din jur, aceasta nu e suficientă. ..... Dar Sufletul nu se dezvăluie decât la Chemări şi Cuvinte Tainice. Trebuie învăţat Limbajul Sufletului. Trebuie trezită Memoria de Suflet, ca apoi Mintea de Corp să le poată repeta. Adevărata Memorie nu este în Mintea Corpului. Corpul este şi el o Memorie proprie de Corp, dar aceasta nu este Memoria Fiinţei întregi. Corpul îşi schimbă şi îşi preface mereu Memoriile. Sufletul are Memorii Permanenţe, acele Modele-Arhetipale care sunt aceleaşi chiar dacă se transpun în mişcări diferite”.  

joi, 24 ianuarie 2013

Prozelitism Ecumenist!



Pe site-ul Arhidiocezei Bucureşti la adresa: http://www.arcb.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=12341%3Aliturghie-cu-requiem-pentru-sergiu nicolaescu&catid=161%3Aanunuri&Itemid=438  , care din păcate nu mai este online, puteam citi că Biserica Romano Catolică a săvârşit o slujbă pentru pomenirea regizorului Sergiu Nicolaescu la Caedrala Sfântul Iosif din capitală.
"Ce bine, ce frumos că s-a găndit cineva să se roage pentru marele regizor!" au fost cuvinte pe buzele multora.
De pe site-ul agenţiei de ştiri Basilica citim următoarele „Referitor la anunţul postat pe site-ul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti despre organizarea unei slujbe religioase la catedrala Sfântul Iosif pentru pomenirea regizorului Sergiu Nicolaescu facem următoarele precizări:
În tradiţia romano-catolică, incinerarea a fost interzisă şi sancţionată cu excomunicarea vreme de secole până în anul 1963, când papa Paul al VI-lea, sub presiunea secularismului contemporan, a cedat şi a acceptat slujbă funebră pentru credincioşii catolici care urmau să fie incineraţi. Prin urmare, este explicabil faptul că unii credincioşi romano-catolici au cerut Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti să facă o slujbă de pomenire pentru sufletul regizorului Sergiu Nicolaescu. 
În schimb, Biserica Ortodoxă Română rămâne fidelă tradiţiei sale bimilenare de neacceptare a practicii necreştine a incinerării. 

Trebuie precizat că în hotărârile Sfântului Sinod referitoare la incinerare se face distincţie între slujba ortodoxă de înmormântare care nu se oficiază celor care au optat pentru incinerare şi pomenirea, în anumite condiţii, a sufletului omului care a decedat şi a fost incinerat din motive independente de voinţa sa. Această distincţie nu se face în Biserica Romano-Catolică. 
Prin urmare, Patriarhia Română nu doreşte să se angajeze într-o polemică inutilă cu Biserica Romano-Catolică pe această temă, mai ales în această Săptămână de rugăciune pentru Unitatea creştină
Iar Gândul scrie: „Situaţie unică în România: cazul Sergiu Nicolaescu aprinde un conflict mocnit între cele două biserici, BOR, forţată să reacţioneze”.

PROZELITISM ECUMENIST, menit să înduioşeze inimile creştinilor care sunt creştini doar cu numele, gata oricând să sară la gâtul Bisericii căreia zic ei că îi aparţin dacă aceasta nu este aşa cum doresc ei să fie. Adică biserica lor sa fie ca ei: ignorantă, iubitoare de compromis, desfrânată etc...
Sergiu Nicolaescu s-a autoexcom din biserica din care făcea parte prin nerespectarea „regulilor de bună convieţuire” care îi ţine pe credincioşi strâns uniţi în aceeaşi biserică.
Dar cum Ecumenismul învăţă că BOR şi RC sunt două faţete ale aceleaşi monede, Biserica papistaşă s-a gândit să oficieze o slujbă de pomenire pentru regizorul incinerat. Nimic mai fals si fără de folos!
În primul rând nu există două sau mai multe biserici, pentru că Biserica este UNA, SFÂNTĂ, SOBORNICEASCĂ şi APOSTOLEASCĂ, aşa cum ne învaţă Crezul, deci.....
În al doilea rând „biserica” RC nu este crestină ci papistaşă pentru că Papa este VICARUL lui Hristos pe pământ, locţiitorul Lui, deci slujba oficiată, ce rost si folos are, pe lăngă cine a mijlocit alinarea sufletului răposatului? Pe lângă Hristos ori pe lângă Papă?
Iată aşadar PROZELITISMUL! O „biserică” aşa zis creştină prin acţiuni de falsă religiozitate gen slujba de pomenire a regizorului, încearcă să atragă în ograda ei creştini fie ei chiar nepracticanţi, nemântuindu-se nici ei dar nici pe alţii nelăsându-i să se mântuiască – după cuvântul Mântuitorului.



marți, 22 ianuarie 2013

ASCEZA ISIHASTĂ


„Suflet – Corp ... Corpul devine Realitatea Primă după căderea din Rai. Corpul refuză Sufletul în care îşi are rădăcinile. Corpul îşi arogă dreptul de independenţă şi autonomie. Corpul vrea Propriul Rai, vrea un Dumnezeu Propriu. Corpul se crede şi Chip de Dumnezeu. Dar ce iluzie! ... Suferinţa! ... Ce arătare cumplită! ... Acum începe Taina Reîntoarcerii. Până aici Creaţia visează, suferinţa o trezeşte. Plăcere – Desfătare – Beţie şi deodată Iad. Creaţia fuge de Dumnezeu în visul libertăţii şi ajunge într-o adevărată robie.
Fiul Risipitor şi Desfrânat vrea să se Reîntoarcă Acasă... Este murdar, gol, seminebun, sălbăticit ... şi totuşi cu un ultim zvâcnet de viaţă se reîntoarce Acasă. Îşi reaminteşte cum a plecat, cum a călcat în picioare Iubirea Tatălui, cum a luat cu forţa moştenirea sa de Fiu, cum şi-a făcut de cap în desfrâu şi beţii, până s-a  vândut şi rob, ajungând păzitor de porci. Nu! Nu se poate!... Slugă!... Sub legi, bătăi, Umilinţă! El, Fiul, ajunge slugă la porci... Acasă!... Hai acasă!... Slugă, ce oribil!... Din Fiu, slugă!... Înapoi Acasă!... Cu orice risc Acasă!... Înapoia Mea Satană!... Nu mă infricoşez!... S-a trezit în mine o putere nemaipomenită... Acasă!... Ştiu că drumul înapoi este mai complicat. Slugă, Stăpân, Legi, ce oribil!... Fiu, Tată, ce minunat!... Gata!... Locul meu este Acasă! Voi deveni din slugă, Fiu. Iluzii... S-a terminat cu Roşcovele voastre de care imi vine greaţă... Acasă cât mai repede!... Aceasta este Asceza Creştină. Este altceva decât renunţarea la cele lumeşti. Asceza Creştină este Drama Conştiinţei personale. Conştiinţa este condiţia de Fiu de Dumnezeu. Căderea este Condiţie de Rob. Aceza este Dublu Aspect, trezirea Conştiinţei şi sbaterea Conştiinţei, ca Drum al Crucii. Asceza este desnodământul Căderii, în care Suferinţa este glasul Conştiinţei Maltratate, iar Crucea: Steagul de Eliberare. Nu mai este simplu eroism peste plăcerile lumii, ci conştiinţa adâncă a Identităţii de sine Maltratată de condiţia de Cădere. Fac Asceză doar cei treziţi la Conştiinţă. Însăşi condiţia de Rob este o Asceză – restricţie continuă. De aici o contra Asceză voită liberă de Fiu. Între cele Două Asceze de Rob şi Fiu este Crucea. Crucea este asceza liberă de ieşire din condiţia de Robie. Paradoxal Crucea este Anti – Asceză Robiei. Crucea este o Asceză scurtă, dură împotriva robiei, care este o asceză îndelungată şi lentă. Astfel Asceză îşi are originea în Căderea Creaţiei. Creaţia Căzută intră în Robie. Stăpânirea lumii devine apăsătoare şi grea, de unde nostalgia Eliberării. Crucea este astfel puterea Conştiinţei Eliberării din Robia Căderii. Semnul Crucii nu este semnul suferinţei Robiei, ci al puterii şi al Eliberării de Robie. Paradoxal, Crucea este Antisuferinţă, Steagul Învierii. Prin Cruce se opreşte extinderea suferinţei robiei.
Miracolul Crucii este Învierea. Dacă n-ar fi Învierea, Crucea, suferinţa ar fi  o veşnică robie. Învierea rezolvă Unirea contrariilor. Sluga devine Fiu şi Stăpânul devine Tată. Învierea preface Căderea în Icoanele Fiu şi Tată care nu mai sunt contrare. Crucea este Întretăierea contrariilor din care iese Învierea. Transfigurarea în Icoane. Robul devine Fiu. Chipul decăzut se preface în Icoană. Crucea este Înfierea. Nu simpla purificare. Dacă Tatăl nu-l va primi pe Rob ca Fiu, în zadar este toată Purificarea Ascezei. Asceza este Conştiinţa trezită a identităţii de Fiu. Fără aceasta nu se poate prezenta în faţa Tatălui şi nici nu va ajunge la întâlnirea cu Tatăl. Asceza este în vederea întâlnirii cu Tatăl. Fiul decăzut face asceză ca smulgere din Propria mizerie. Întâlnirea cu Tatăl este dincolo de Asceză, ca ospăţ Ceresc – Împărtăşire.”
                             MEMORIILE UNUI ISIHAST
                        Cuv. Ghelasie Gheorghe de la Frăsinei

joi, 17 ianuarie 2013

NU VĂ RUGAŢI ÎMPREUNĂ CU ERETICII!!!!!!



Iată ce aflăm din mass-media: 

În a treia săptămână a lunii ianuarie a fiecărui an, "Bisericile creştine" din întreaga lume organizează seri de rugăciune pentru unitatea creştină. Tema Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştină din anul 2013 este textul scripturistic „Cu ce mă voi înfățișa înaintea Domnului" (Miheia 6,6).

În mod firesc, orice creştin ortodox îşi pune întrebarea: "Cum adică Săptămâna pentru UNITATEA CREŞTINĂ la care participă toate BISERICILE CREŞTINE?"

Nu ştim oare cu toţii din Simbolul de Credinţă niceo-constantinopolitan că Biserica este UNA, SFÂNTĂ, SOBORNICEASCĂ ŞI APOSTOLEASCĂ? Despre ce "unitate creştină" este vorba? Mai sunt şi alte "biserici creştine"?

Cel puţin tema este inspirata, fiind din Miheia 6, 6 : „Cu ce mă voi înfățișa înaintea Domnului". Da! Cu ce ne vom înfăţişa înaintea Domnului dacă noi căutăm să slujim la dumnezeu străin, îgnorând învătăturile Sfinţilor Părinţi, a Canoanelor care afurisesc pe cei ce se roagă cu ereticii?

NU VĂ RUGAŢI ÎMPREUNĂ CU ERETICII!