sâmbătă, 12 februarie 2011

DUMINICA VAMEŞULUI ŞI A FARISEULUI

DESPRE RUGĂCIUNE


"Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu,

pentru că Dumnezeu este Iubire."

( I Ioan IV, 8 )



„Iubiţi fraţi si surori întru Hristos Iisus Domnul nostru!

“Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu şi celălalt vameş. Fariseul, stând, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig. Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului. Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.”

( Luca XVIII, 10 – 14 )

„Dumnezeu este iubire” şi din iubire ne-a creat şi de aceea ne îndemnă să iubim atât pe Dumnezeu cât şi pe semenul nostru. Mai mult aflăm „că Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Sau Cel Unul Născut L-a dat pentru ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţă veşnică.” (Ioan III,16) Şi noi trebuie să răspundem tot cu iubire pentru ca să putem dobândi viaţa veşnică. Şi pentru aceasta, Fiul Cel Unul Născut, Mântuitorul nostru ne îndeamnă: „Rugaţi-vă neîncetat ca să nu cădeţi în ispită”(Matei XXVI,41) şi nu oricum. Ci cu inimă curată căci: „Fericiţi sunt cei cu inima curată că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei V, 8).

Prin pilda ascultată astăzi Mântuitorul Hristos ne învaţă şi ne arată că nu orice rugăciune este primită şi bineplăcută lui Dumnezeu, căci Hristos ne spune: „Dar vine ceasul şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl, astfel de închinăciune Îşi doreşte. Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.”(Ioan IV, 23-24). O astfel de închinăciune este bineplăcută lui Dumnezeu. Bineînţeles ca nu este şi cazul fariseului din pildă, şi de ce nu nici al nostru. Vă întrebaţi de ce? Oare unii dintre noi nu sunt la fel ca fariseul ? Ei zic în rugăciunea lor: „Doamne eu nu sunt ca ceilalţi oameni”, şi încep să-şi enumere faptele lor cele bune, uitând de cele rele şi neţinând cont de ce spune Hristos „ că cel ce se înalţă pe sine se va smeri iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa”.

A vorbi despre rugăciune este greu. Rugăciunii nu i se poate da o definiţie. Rugăciunea se simte. Ea pleacă din suflet, ajunge în minte şi de aici urcă spre Dumnezeu. Rugăciunea este mijlocul prin care sufletul comunică cu Dumnezeu. Atunci când iubeşti cu adevărat, cu tot sufletul tău pe Dumnezeu şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi, simţi inima mare şi puternică, bătând parcă să-ţi spargă pieptul, simţi cum dorinţa unirii cu Tatăl ceresc îţi umezeşte ochii, cum glasul îţi tremură şi mintea-ţi zboară în sus unindu-se cu Dumnezeu. Atunci când te rogi cu adevărat, simţi ca te rogi.

Rugăciunea poate fi rostită, gândită. Ea poate fi făcută în genunchi sau în picioare. De asemenea poate fi cântată, însă rugăciunea adevărată trebuie făcută în primul rând cu inima curată, smerită şi plină de iubire, şi de asemenea mintea îndreptată către Dumnezeu. De asemenea rugăciunea este de preamărire a lui Dumnezeu, de cerere şi de mulţumire. Sunt rugăciuni frumos alcătuite în momente de inspiraţie divină care preamăresc pe Dumnezeu, care mulţumesc lui Dumnezeu, care-i cer ceva. Sunt slujbe speciale în care Dumnezeu este preamărit: Utrenia, Vecernia; slujbe de cerere şi de mulţumire: Acatistele. Însă dintre toate slujbele, Sfânta Liturghie cuprinde în alcătuirea ei: laude, cereri, mulţumiri.

Sfânta Liturghie este cel mai desăvârşit manual de rugăciune. În ea aflăm cum să ne rugăm, ce să ne rugăm, Cui să ne rugăm.

Încă de la începutul Sfintei Liturghii, în smerenia şi speranţa noastră de linişte sufletească, binecuvântăm „Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh”, pentru ca apoi să aflăm cum să ne rugăm: „Cu pace Domnului să ne rugam”. Pentru ce? „Pentru pacea de sus, pentru mântuirea sufletelor noastre, pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu biserici, pentru unirea tuturor”, etc. Cui ne rugăm? Domnului să ne rugăm. Auzim apoi binecuvântarea: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” Suntem îndemnaţi să avem „sus inimile” pentru ca „într-un gând să mărturisim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh Dumnezeu” şi mai mult să ne iubim unii pe alţii.


Iubiţi fraţi şi surori întru Domnul !

Dumnezeu doreşte să comunicăm cu El, să vorbim cu El şi ne-a dat această posibilitate: RUGĂCIUNEA. Dumnezeu doreşte ca noi să comunicăm cu El prin rugăciune, pentru că nouă ne este neapărat necesar nevoie să comunicăm, fie între noi prin viu grai, fie cu Creatorul prin rugăciune. Prin rugăciune ne exprimăm adoraţia, pocăinţa şi cererile de zi cu zi, ceea ce face ca relaţia om – Dumnezeu să fie asemănătoare celei dintre tată şi fiu.

V-aţi gândit vreodată că noi oamenii nu suntem singurele creaturi care practică rugăciunea ca mijloc de comunicare şi comuniune cu Dumnezeu? Ce vă spune cântarea: „ Toată suflarea să laude pe Domnul, suflarea toată şi toată făptură să laude Sfânt numele Lui, pe Domnul ”- ce o auzim cântată în fiecare Duminică la Utrenie? Îngerii în ceruri slăvesc pe Dumnezeu: „ Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot ( al Oştirilor ), plin este cerul şi pământul de mărirea Lui ”; iar pe pământ toată suflarea Îl laudă, adică toţi oamenii şi toate vietăţile. Când mergeţi pe drum, priviţi în jur şi observaţi comportamentul animalelor şi păsărilor ! priviţi cum câinele dă din coadă, bucurându-se la vederea stăpânului, sperând că acesta-i va da o bucăţică de pâine, iar după ce i-o dă acesta-i mulţumeşte gudurându-se. Animalele ştiu să se roage, să mulţumească, în schimb noi am uitat. De obicei ne rugăm lui Dumnezeu atunci când avem nevoie de ceva, fie că nu plouă, fie că cineva drag noua este bolnav, fie că vrem cine ştie ce. Dumnezeu ne ascultă rugăciunea, ne ajută în necazul nostru, iar noi nerecunoscători, uităm, neglijăm sau ne facem că uităm să mulţumim şi-ntoarcem spatele Celui ce ne-a ajutat.

Rugăciunea nu-i de azi, de ieri. Rugăciunea-i din totdeauna. În Rai, Adam şi Eva se plimbau şi gustau din toate bunătăţile Edenului şi-I mulţumeau lui Dumnezeu pentru tot. Mai târziu îi vedem pe Cain şi Abel înălţând rugăciuni lui Dumnezeu; Dumnezeu primeşte doar rugăciunea lui Abel pentru că acesta avea inima curată şi nu gândea răul ca fratele sau Cain care-l va şi ucide. Şi Noe se roagă lui Dumnezeu, se roagă şi Moise în deşert, pe muntele Sinai, şi vedem că el însoţeşte rugăciunea cu postul. În timp ce el se ruga, poporul îşi făcuse un dumnezeu de aur căruia i se ruga. Ce folos ? Mult mai târziu Îl vedem pe Iisus rugându-se la Cina cea de Taină, apoi în grădina Ghetsimani. De rugat s-au rugat şi apostolii şi ucenicii lor, sau rugat martirii şi mărturisitorii şi ne rugăm şi noi preoţii împreună cu frăţiile voastre.

Iubiţi credincioşi!

Spuneam că cea mai desăvârşită rugă este Sfânta Liturghie. Aceasta este ridicată prin jertfă şi consolidată pe iubire. Fără jertfă şi fără iubire Sfânta Liturghie n-ar fi o rugăciune desăvârşită. Iată ce ne spune Sfântul Evanghelist Ioan, în capitolul 3, versetul 16: „ Că într-atât a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică ”. La Sfânta Liturghie, darurile de pâine şi vin, ce sunt aduse la Altar de credincioşi sunt prefăcute prin pogorârea Duhului Sfânt în Însuşi Cinstit Trupul şi Scump Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, şi de aceea Împărtăşirea credincioşilor este dătătoare de viaţă şi har, iar cel ce se împărtăşeşte de vine Hristofor, adică purtător de Hristos. Iar celui ce-L are pe Hristos ce-i mai trebuie? El Îl poartă pe Dumnezeu.

Sfânta Liturghie este rugăciune, jertfă, dăruire este pace, linişte, este mântuitoare. Cine nu participă regulat la Sfânta Liturghie, acela nu are parte de linişte, pace aici pe pământ şi nu are parte nici de mântuire în Împărăţia Cerurilor. Este de la sine înţeles că cine iubeşte şi practică alcoolismul, tabagismul şi desfrâul, acela nu poate iubi şi Biserica şi rugăciunea. Aburii alcoolului, fumul tutunului şi falsa dulceaţă a desfrâului amorţesc simţurile, întunecă mintea îmbătrânesc trupul şi-l slăbănogesc atât de mult încât acel om nu mai poate, nu mai are putere să ceară ajutor, să se roage. El poate fi salvat doar de cei din jur care trebuie să se roage pentru el, apoi să-l înveţe şi pe el să se roage.

Rugăciunea este întotdeauna ascultată de Dumnezeu. Acesta nu-şi întoarce niciodată faţa de la cel credincios iar spre cel păcătos priveşte cu părintească dragoste aşteptând ca acela să-l cheme pentru a-l ajuta. Dumnezeu iubeşte, aşteaptă, ajută. Noi suntem cei care trebuie să vrem să ne aruncăm în braţele părinteşti ale Tatălui Ceresc.

Părinte Sfinte! Primeşte Te rugăm şi această puţină rugăciune a noastră, şi ne învredniceşte şi ne dă putere ca în orice ceas ne-am afla să ne rugăm Ţie, fie pentru noi, fie pentru cel de lângă noi, pentru ca toţi să primim Binecuvântarea Ta, acum şi-n veacul ce va să fie.

Că Ţie se cuvine toată Slava, Cinstea şi Închinăciunea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

AMIN !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu