marți, 29 martie 2011

PRACTICI ŞI INOVAŢII NESĂNĂTOASE

Vă prezentăm mai jos câteva exemple de practici şi inovaţii nesănătoase în cult, practici ale aşa numiţilor "preoţi făcători de minuni": Unele sunt inovaţii şi improvizaţii liturgice, sau deformări voite ale rânduielilor liturgice consacrate în Tradiţia Bisericii Ortodoxe, altele sunt de-a dreptul „reţete băbeşti”, cu origini în vrăjitoria populară. Iată o enumerare a câtorva dintre cele dintâi: - deschiderea cărţii (sau a Pravilei sau a Psaltirii sau a Sfintei Evanghelii, uneori la sfârşitul Sfântului Maslu) pentru a iscodi viitorul, urmată de tâlcuirea fragmentului de text ce cade mai întâi sub ochii „credinciosului”, care eventual a ţinut trei zile de post negru; - împărţirea de părticele (miride) luate de pe Sfântul Disc şi date „credinciosului” cu menţiunea că „ele sunt mai mari în sfinţenie decât aghiazma şi anafura şi se iau după o zi de post total” (de unde invenţia asta?); - oficierea unor „rugăciuni şi slujbe speciale” pentru cei care s-au sinucis, pentru cei morţi în erezie, pentru pruncii avortaţi, lucru neadmis de Biserică; - omiterea exorcismelor de la Botez; - săvârşirea, din comoditate, a Tainei Botezului numai prin stropire sau turnare; - rebotezarea celor bolnavi de epilepsie sau a copiilor „pentru a se alunga răul din om şi casă” sau scoaterea copilului din casă printr-un geam spart, dându-i un alt nume; - „botezul” morţilor sau al unor păpuşi sau cârpe pe 7 ianuarie în locul copiilor avortaţi care-şi „primesc” un nume fictiv de Ion-Ioana (această invenţie este opera „babelor” care descântă şi ghicesc pe la ţară, invenţie preluată şi de unii „popi mincinoşi” care câştigă bine de pe urma ei); cei ce fac un lucru ca acesta sunt aspru mustraţi de către Biserică, prin Canonul 47 al Sfinţilor Apostoli, „ca unii ce-şi bat joc de crucea şi moartea Domnului” (practica aceasta este un adevărat sacrilegiu adus Tainei Botezului); - săvârşirea Spovedaniei în grup la adulţi, uneori rostindu-se doar dezlegarea cea mare, urmată chiar de Sfânta Impărtăşanie, fără nici un canon dat cuiva, deşi unii dintre ei nu s-au spovedit niciodată în viaţă; - săvârşirea mărturisirii păcatelor în faţa icoanei Mântuitorului, fără preot, acesta citind doar dezlegarea finală; - folosirea doar a epitrahilului la Proscomidie, la Botez sau la Spovedanie de către preotul duhovnic (lucru contrar rânduielii din Aghiazmatar, care specifică limpede ca fiind obligatorie îmbrăcarea felonului, ca la orice Sfântă Taină); - împărtăşirea cu Sfintele Taine a celor ce sunt în comă sau în agonie sau tocmai au murit (un adevărat sacrilegiu împotriva Sfântului Trup şi Sânge al Mântuitorului Hristos); - atingerea şi păstrarea (40 de zile) pe sub Sfânta Masă a unor fotografii, acte, haine şi obiecte ca „să se sfinţească”; - păşirea cu Cinstitele Daruri peste oameni şi haine (lucru riscant pentru slujitor şi generator de dezordine între credincioşi) - atingerea capetelor credincioşilor cu Sfântul Potir de către preotul slujitor (din nou riscul e foarte mare) pentru „a li se ierta păcatele”; - abuzul de pomeniri la Vohodul mare; - călcarea oamenilor cu picioarele pentru „a scoate diavolii din ei”; - citirea mai deasă (chiar de câteva ori pe zi) a Molitvelor Sfântului Vasile cel Mare şi a unor exorcisme apocrife (suspect este că în acestea se pomeneşte mai des numele vrăjmaşului decât al Mântuitorului, iar unii credincioşi evită Taina Spovedaniei); - miruirea fotografiilor pentru „a le merge bine” celor din fotografii; - împărţirea de tămâie sau cenuşă din cădelniţă pentru a fi consumate de credincioşi prin mâncare, câteva zile consecutive (riscul intoxicării este evident); - oficierea unor „slujbe speciale” de „dezlegat (şi spălat) cununiile şi vrăjile”; - înmormântarea seacă (fără mort); - condensarea pentru aceeaşi persoană a 2 sau 3 slujbe de pomenire a morţilor într-un singur parastas; - deschiderea bisericii dimineaţa de către unii tineri şi tinere pentru grăbirea căsătoriei; - punerea busuiocului sub pernă fetei, ca să i se descopere ursitul în vis; - încurajarea unor forme de evlavie catolică: invocarea lui Anton de Padova, postul în ziua de marţi (chiar de 9 ori consecutiv) mai ales pentru măritişul fetelor, folosirea de statui şi tablouri religioase necanonice; - acceptarea şi încurajarea unor dialoguri cu duhuri, a unor vedenii şi vise profetice şi chiar recomandarea pelerinajelor în locuri „speciale”; - acreditarea în biserică a grupărilor de elită religioasă; - acceptarea şi încurajarea doctrinelor sincretiste şi practicilor de vrăjitorie, radiestezie, bioenergie, yoga, parapsihologic, masonerie, astrologie, zodiace, ghicit; - promovarea unor învăţături şi practici noi legate de isihasm străine de tradiţia filocalică şi chiar profanatoare a ei; aceste noi „proceduri” de isihasm fac casă bună cu păgânismele orientale; Aşa cum precizam, alteori practicile necanonice reproduc reţete de-a dreptul băbeşti: - folosirea şi purtarea cărticelelor apocrife ca Visul Maicii Domnului, Epistolia şi Talismanul Domnului, Evanghelia după Toma ş.a.; - punerea de bani în cristelniţă (chipurile ca să aibă noul-născut spor la bani); - ţinerea în mână a mai multor lumânări la Sfânta Impărtăşanie (chipurile pentru cei morţi neîmpărtăşiţi); - dăruirea unui cocoş preotului slujitor în noaptea de înviere (chipurile pentru cei morţi „nespovediţi, neîmpărtăşiţi, fără lumânare”); - aprinderea a 7, 9, 12, 33 de lumânări în formă de cruce şi lăsate să ardă în 4 reprize (câte un sfert de lumânare de fiecare dată), separate prin câte 10 mătănii, ultima repriză, obligatorie, fiind la ora 12 noaptea , chipurile pentru îndeplinirea dorinţelor (de parcă Dumnezeu ar fi obligat să-ţi îndeplinească dorinţa în urma acestui ritual fixist); - săvârşirea unor „rugăciuni de blestem” (nu de îmblânzire) a duşmanilor, uneori ţinând o lumânare cu flacăra în jos; - darea în aceeaşi dimineaţă, personal, a 9 pomelnice la 9 biserici, în timpul Sfintei Liturghii; - folosirea unor obiecte bisericeşti sau a unor părţi din ele în practicile vrăjitoreşti ş.a. Asupra acestor practici necanonice (ca şi a altora de acelaşi gen) merită să facem câteva observaţii: 1.Toate aceste practici sunt aşa-zise „tradiţii” locale, variind mult de la un mediu (citadin sau sătesc, intelectual ori ignorant) la altul, unele sunt foarte noi, neacceptate, ba chiar condamnate de Sfântul Sinod (încă din 1952) şi chiar de toţi creştinii cu discernământ. 2.In general, ele au răspândire între oamenii creduli, neinstruiţi, grupaţi de obicei în jurul unui om - iniţiatorul „tradiţiei” – care este ajutat de un „colegiu” (aceştia îi asigură „capului” publicitatea şi promovarea învăţaturilor şi practicilor inventate de el). 3.De obicei iniţiatorii sunt bărbaţi care-şi iau „libertăţile” şi prestanţa de a inova mai uşor (cad mai uşor pradă duhului rău care le oferă calitatea de „înţelepţi”, „mentori”, „prooroci”). 4.Femeile sunt preponderent atrase de asemenea „tradiţii” noi pe care le răspândesc automat, fără a se interesa de raportul lor cu tradiţia autentică a Bisericii Ortodoxe; (…) 5.In cazul în care iniţiatorul e preot hirotonit sau mai ales călugăr (şi eventual într-o mănăstire faimoasă), credibilitatea „proorociilor” şi a practicilor scornite de el creşte între aderenţi, între viitoarele victime. 6.Totdeauna sunt forme exagerate de evlavie, având mai degrabă un fond păgân decât unul creştin, care reduc actul credinţei la forma exterioară şi la simplul ritual mecanic, magic. Cei care le practică alunecă în mândria că nu sunt ca ceilalţi creştini, considerându-se mai „iniţiaţi” în credinţă. 7.Folosindu-se de unele tradiţii bisericeşti adevărate, „tradiţiile” necanonice le compromit autenticitatea, abuzurile acestora din urmă fiind un motiv serios de sminteală pentru intelectuali şi de înjosire a Ortodoxiei de către sectanţi. 8.Ele subminează unitatea liturgică şi de credinţă a întregii Biserici Ortodoxe Române, strecurând uneori învăţături eretice şi creând motive de dispută şi chiar de dezbinare atât între clerici, cât şi între credincioşi. 9.Cei care săvârşesc „exerciţiile” duhovniceşti expuse au impresia că, în mod automat, în viitor „le va merge sigur bine“, creându-şi iluzii şi speranţe deşarte. 10.Cei care apelează la ele desconsideră Sfintele Taine, ierurgiile bisericeşti şi virtuţile creştine, dând întâietate practicilor acestora oculte, exagerând accesoriile şi pierzând din vedere esenţialul însuşi. 11.Principala ofensă este adusă Tainei Sfintei Spovedanii, întrucât oamenii uită că, din pricina păcatelor, Dumnezeu îngăduie încercările şi necazurile. De aceea şi diavolii îi poartă, pentru mândria lor, pe alte drumuri, numai pe drumul pocăinţei nu. 12.Unii îşi reduc întreaga viaţă religioasă la un lanţ de asemenea practici necanonice, lanţ pe care-l străbat inconştient (cu discernământul adormit); au impresia că sunt pe calea mântuirii doar făcând aceste „exerciţii”, permiţându-şi chiar fapte imorale uneori pentru îndeplinirea lor (de exemplu: multe femei se înghesuie, se ceartă chiar, ca să ajungă să le pună preotul Sfântul Potir pe cap). 13.Cei ce devin dependenţi de aceste tehnici ajung obsedaţi de scrupulozitatea lor, pierzându-şi libertatea de fi prin har ai lui Dumnezeu. Treptat, încrâncenarea şi îngustimea gândirii lor pot avea urmări psiho-patologice, mai ales în cazul persoanelor labile psihic. 14.In conţinutul lor nu respiră duhul smereniei şi al iubirii de oameni; nici o tehnică în sine nu deschide omului perspectiva comuniunii, a rugăciunii comunitare, a asumării semenului în iubire. Sunt „exerciţii” individualiste şi reduse la folosul propriu, care agravează boala secularizării şi a individualismului credinţei. Această consecinţă este cea mai gravă, căci „din cauza înmulţirii fărădelegii, dragostea multora se va răci” (Matei 24, 12) şi mulţi se vor abate de la adevărata credinţă la forme de fals misticism, erezie, idolatrie păgână şi vrăjitorie. 15.Incurajarea mai mult sau mai puţin tacită de către unii preoţi a unor asemenea forme de fals misticism şi practici necanonice este o dovadă de decădere moral-religioasă, pe care înşişi credincioşii n-o pot tolera multă vreme, iar descoperirea neadevărului din ele va însemna atunci şi o gravă deteriorare a încrederii lor în autoritatea preotului[55] şi a religiei. Creştinismul, ca religie a Adevărului, nu are nevoie, ba e profund periculos, să fie sprijinit pe minciuni care se dezvăluie rând pe rând ca atare. 16.Toate aceste forme eronate de evlavie trebuie demascate, eliminate şi prevenite prin catehizarea credincioşilor în dreapta şi adevărata credinţă creştină, prin educarea unui discernământ minimal, care să le permită oamenilor observarea şi evitarea abuzurilor şi a exagerărilor „evlavioase”. http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2011/03/22/de-ce-cauta-omul-semne-minuni-si-vindecari-paranormale/

joi, 17 martie 2011

APEL LA SOLIDARITATE CU VICTIMELE CUTREMURULUI DIN JAPONIA

Biroul de presă al Patriarhiei Române, ne informează:

Luând aminte la îndemnul Sfântului Apostol Pavel care zice „Plângeţi cu cei ce plâng" (Romani XII, 15), în semn de compasiune şi solidaritate, Patriarhia Română adresează ierarhilor, clerului şi credincioşilor de la parohiile şi mănăstirile ortodoxe române din ţară şi diaspora îndemnul de a organiza colecte în bani pentru ajutorarea celor afectaţi de cutremurul devastator din Japonia care a curmat mii de vieţi omeneşti şi a provocat imense pagube materiale, Rugăm ca sumele colectate să fie depuse în următoarele conturi pentru sinistraţi ale Patriarhiei Române:

RO54RNCB0075004895030091(Lei),

RO27RNCB0075004895030092 (Euro),

RO97RNCB0075004895030093 (USD),

deschise la Banca Comercială Română, filiala Sector 4, Bucureşti, cu menţiunea „AJUTOR PENTRU JAPONIA".

Patriarhia Română în consultare cu Mitropolia Ortodoxă a Japoniei, cu sediul în Tokyo, va oferi ajutorul financiar direct celor care au de suferit în urma acestei calamităţi naturale din Japonia, cu speranţa că generozitatea clerului şi credincioşilor ortodocşi români va aduce un strop de alinare sufletească şi ajutor pentru refacerea morală şi reconstrucţia materială a comunităţilor atât de greu încercate din această ţară din Orientul Îndepărtat.



--------------------------------------------------------------------------------

marți, 15 martie 2011

Au fost alesi PRIMII DOI CANDIDATI pentru Mitropolia Clujului: IPS ANDREI si PS IRINEU

În cadrul şedinţei Sinodului Mitropolitan de luni, prezidat de patriarhul Daniel în calitate de locţiitor de mitropolit, au fost aleşi, prin vot secret consultativ, primii doi candidaţi pentru rangul de arhiepiscop şi mitropolit al Clujului. Aceştia sunt: arhiepiscopul Andrei Andreicuţ, al Alba-Iuliei, şi episcopul Irineu Pop-Bisriţeanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Clujului. Cei doi au fost aleşi din cei 24 de ierarhi eligibili.

La şedinţa care a durat circa trei ore au participat ierarhii de la toate eparhiile de pe teritoriul Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.

Alegerea viitorului arhiepiscop şi mitropolit al Clujului va avea loc în şedinţa Sfântului Sinod din 18 martie, iar instalarea acestuia va avea loc în 25 martie, la Cluj.

luni, 14 martie 2011

SOS- “Salvaţi o viaţă în Japonia!”

Filiala de Cruce Roşie Giurgiu vine în sprijinul oamenilor afectaţi de cutremurul din Japonia organizând o amplă campanie de strângere de fonduri care să ajungă la sinistraţii japonezi. Acţiunea iniţiată de conducerea CR Giurgiu presupune strângerea de bani şi nu de alimente sau bunuri. Cei care vor să doneze diferite sume o pot face în contul menţionat mai jos. “Salvaţi o viaţă în Japonia!” poate reprezenta mai mult decât un slogan şi poate deveni realitate dacă ne implicăm să-i ajutăm pe semenii noştri aflaţi într-o situaţie critică.

BCR GR RO 43 RNCB 0145037306430001

sâmbătă, 12 martie 2011

DE CE SE DEZLĂNŢUIE NATURA?

„Pământul va fi pustiit – avertizează profetul Isaia poporul plin de păcate – pământul este în chin și sleit (…) Pământul este pângărit sub locuitorii lui, căci ei au călcat legea, au înfrânt orânduirea și legământul stricatu-l-au în veci! Pentru aceasta, blestemul mistuie pământul și locuitorii îndură pedeapsa lor“ (Isaia 23, 3-6).

„Pământul se sfărâmă, pământul sare în bucăți, se clatină pământul (…) Păcatele apasă asupra lui“ (Isaia 24, 19-20).

„La noi în Balcani – spunea Sfântul Nicolae Velimirovici – se păstrează încă ceva din respectul vechi față de natură. Trăiește încă obiceiul ca săteanul să-și facă cruce zicând: Doamne, iartă, când vrea să taie copacul, să cosească iarba sau să junghie animalul. Popoarele care au declarat război naturii (…) au atras asupra lor nenumărate rele. Cel care rupe legăturile prietenești cu natura le rupe în același timp și cu Dumnezeu“.

"Cutremurul din Japonia și alte dezastre ale stihiilor naturii sunt și un avertisment adresat omenirii pentru a se întoarce cu fața către Dumnezeu.

Prin Biserică se oferă lumii posibilitatea primenirii ei pe dinlăuntru prin credința în Întruparea, Moartea și Învierea lui Hristos. Pământul, apa, văzduhul „așteaptă, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, cu nerăbdare să se izbăvească de robia stricăciunii“ (Romani 8, 19) și a păcatelor noastre.

Este necesar să primim în sufletul nostru pe Hristos Dumnezeu, pentru ca El să ia chip în noi și să ne mântuiască. Altfel, nu se știe ce dezastre vom plânge în viitor.

Orice zâmbet plin de tandrețe adresat nefericiților acestei lumi, orice atitudine de iertare pentru cel ce ne-a greșit, orice mângâiere pentru bătrânul răvășit, orice copil nou născut, orice rugăciune pentru cei ce „ne iubesc și pentru cei ce ne urăsc pe noi“, orice experiență a prezenței lui Dumnezeu în viața noastră se transformă în binecuvântare pentru noi, pentru ceilalți și pentru întreaga creație."
-spunea IPS Teofan-

vineri, 11 martie 2011

GÂNDURI ÎN POST

La noi creştinii, primăvara miroase a post. Când te trezeşti dimineaţa, îţi faci rugăciunea, deschizi larg fereastra legii strămoşeşti şi îţi umpli plămânii de mireasma postului.
Cândva, moşii noştri aveau un întreg ritual înainte de începerea postului. Aveau vase speciale doar pentru post, pe care le coborau la vremea cuvenita din pod sau vasele folosite în perioada de dulce, le spălau bine, aproape ritualic. În vasele astfel pregătite se coceau cartofi, se năduşeau sărmăluţele de post, se revolta fasolea, prunele afumate îndulceau atmosfera.

Astăzi ….. e alfel.

Postul este înfrânarea de la toate poftele, atât ale sufletului cât şi ale trupului. Postul nu trebuie rezumat doar la a nu mânca ceva „de dulce”. Postul este o tăiere a voinţei, este o extirpare a dorinţei de a face, de a zice, de a lucra ceva din ceea ce în mod normal nu este rău în perioadele de ne postire. Îmi vine în minte un verset spus nouă de Sfântul Apostol Petru: „Fiţi treji, privegheaţi, pentru că potrivnicul vostru, diavolul, umblă ca un leu răcnind, căutând pe cine să înghită” (I Petru V, 8).
Astăzi diavolul ne îndeamnă să postim.

Astăzi… postim, nu mâncăm şniţele de porc, nici cârnaţi, nici caşcaval, nici prăjituri şi nici nu poftim la ele, pentru că avem şniţele de soia, cârnaţi şi caşcaval de soia, avem prăjituri de post. Postim cu adevărat consumând produse de post? Poate că da, sau poate că nu. Eu cred că nu facem altceva decât să ne amăgim pofta în loc să o înfrângem. Mâncăm cârnaţi, caşcaval, lapte, şniţele de post şi credem că facem voia lui Dumnezeu. Ha, ha, chinezii au inventat chiar si ouă de post.
Ne mai întrebăm de ce după terminarea postului, în loc să fim mai buni, aşa cum ne-am chinuit în post să fim, suntem la fel de răi şi insensibili. Nu se vede nici o schimbare în viaţa noastră. A trecut postul, ne întoarcem la viaţa noastră plină de răutăţi, ură faţa de aproapele şi îndepărtare de Dumnezeu. Îl uităm pe Hristos cel mort şi Înviat.

DE CE?
Pentru că nu am luptat cu vitejie cu poftele noastre, ci doar le-am amorţit. În loc să purtăm un război dur cu neputinţele şi păcatele noastre, am căutat să ducem un război diplomatic, stând la masa tratativelor cu „produse de post”.
Dumnezeu să mă ierte pentru gândurile mele!

PENTRU CINE AR TREBUI SA AIBA URECHI DE AUZIT

Voi fi scurt şi la obiect. NU SE POATE APRECIA CEVA CE URMEAZĂ A FI FĂCUT.

joi, 10 martie 2011

Rugaciune

„Doamne şi Stăpânul vieţii mele,
duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie. Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău. Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.

marți, 8 martie 2011

Un alt fel de a privi "ZIUA FEMEII"

Ziua de 8 martie este intemeiata in 1910, de Clara Zetchin (nascuta Asser), la Conferinta Femeilor Socialiste de la Copenhaga. Era o mutare importanta pe care o facea Internationala Socialista, prin crearea unei sarbatori pentru femeia-revolutionar. Comunistii, revoltati impotriva lui Dumnezeu si a randuielilor puse de Acesta in lume, voiau sa inroleze alaturi de ei si femeile. Intai de toate le-au oferit o zi a feminitatii pagane, o sarbatoare buna pentru dezlimitarea patimilor si slavirea femeii, adica a fapturii, negandu-l pe Creator. De la bun inceput, aceasta sarbatoare a fost anticrestina, antihristica, apostata, antisociala, pierzatoare de suflete. Prin propaganda insistenta privind dreptul la vot dar mai ales „drepturile” anticrestine, precum si prin adunari sfidatoare, prin ziare si carti, miscarea feminista s-a impus in constiinta cat mai multor oameni. In Vest, dupa al doilea Razboi Mondial, din feminism au izbucnit revolutia sexuala, lesbianismul, miscarile protestatare ale tinerilor hippy, cu consecinte dezastruoase privind pruncuciderea (legea dreptului la avort), homosexualitatea, concubinajul si distrugerea familiei. In Est, a lucrat bolsevismul satanist, prin organizatiile de femei si tineret care au impus randuieli noi, joia tineretului, regina balului, 8 Martie, deturnata in mod fals catre „ziua mamei”, implicandu-i astfel si pe copii, apoi discoteca si concursurile de miss au inlocuit traditiile morale si crestine ale romanilor. Privind inapoi cu amaraciune, observam ca vrajmasii nevazuti, dar si cei vazuti au facut cu noi exact ceea ce au vrut. S-au bizuit pe pacatele si patimile noastre, pe naivitatea si nestiinta noastra, pe slaba credinta si pe slabiciunile noastre si ne-au spalat creierele, dupa care le-au „remobilat” cu ideile, opiniile, obiceiurile si naravurile lor. Le-au fost suficiente doua generatii, cel mult trei, pentru ca sa ne preschimbe din crestini in pagani sadea.

Oare noi stim ce sarbatorim la 8 Martie? Pe langa originea comunista, pe langa paganismul ei, pe langa inchinarea la idolul frumusetii (mitul Afroditei face astazi ravagii prin aceea ca el reprezinta, in realitate, pe diavolul placerilor si desfranarilor fara frontiere, demon ce domina lumea), sarbatoarea de la 8 martie mai are un sens, ceva mai adanc si bine ascuns. Initiatoarea sarbatorii, Clara Zetchin i-a dedicat aceasta zi femeii revolutionar si a ales-o pe Estera din Vechiul Testament. Ba chiar este posibil ca, in anul 1910, sarbatoarea Purimului sa fi cazut chiar pe 8 martie. Cine doreste sa se lamureasca in detaliu, sa revada cartea Estera, din care va afla ca, in luna Adar, a douasprezecea a anului, ziua 13, din porunca regelui Artaxerxe, evreii au macelarit 75.000 de persi din elita, pe care ii considerau dusmani personali. A doua zi, au sarbatorit cu mare veselie aceasta ucidere. Ne punem intrebarea: „Cum se poate sarbatori o zi de macel? Nici un popor din lume nu serbeaza o asemenea zi cu bucurie. Purimul – sarbatoare in special pentru copii (unde se canta, se joaca, iar Talmudul recomanda celor maturi chiar sa bea bauturi spirtoase pana nu mai deosebesc diferenta dintre expresiile “blestemat fie Aman” si “binecuvantat este Mardoheu”) este comemorarea unui masacru in care au murit poate mii de copii. Nu a fost o batalie (cum incearca unii sa explice), in care si evreii si persii sa se lupte cu armele in mana, ci anume un macel. [...] Internationala a avut scopuri mondiale. Ea a avut ce spune lumii: ca Purimul e sarbatoarea nimicirii dusmanilor, iar dusmanii Revolutiei bineinteles au fost nu numai capitalistii, ci si Biserica. In acest caz e lipsita oare de motivatie presupunerea ca in constiinta liderilor evrei ai Internationalei, miscarea revolutionara feminina se asocia cu Estera, iar 8 Martie – din obisnuinta cu sarbatoarea Purim?”

Cati dintre romani s-au gandit vreodata, dar mai ales in aceste vremuri de asa zisa libertate, ca celebreaza „crestineste”, in Postul Mare, cu jocuri, spirtoase, daruri, dezmat si culpabila bucurie, o sarbatoare straina, patata cu sange din belsug? Fac acest lucru fara sa constientizeze nici unul din sensurile sarbatorii respective. Sfantul Episcop Nicolae Velimirovici ne avertizeaza ca aceasta slavire a frumusetii feminine, cum ne amagim noi ca facem la 8 martie, este o grea cadere: „Dintre toate ispitele cu care omul are a se masura in sine insusi, frumusetea este, oricum, cea mai anevoie de biruit. […] Caci frumusetea este un ghetar de pe care se aluneca sigur in adancul de foc” iar „concursurile moderne de Miss sunt […] in fapt, un comert abil disimulat cu prostituate” (Raspunsuri la intrebari ale lumii de astazi, vol. 1, Sophia, Buc., 2002, p. 227). Ca e frumusete revolutionara, adica supradesfranata, larg mediatizata si comercializata, ca e manipulare sentimentala, camuflata sub „ziua mamei” (mamele crestine nu s-au identificat niciodata cu feministele, nici sfintele mucenite, nici cuvioasele care impodobesc calendarul crestin), ca e profund pagana, ca e straina si antihristica, aceasta neghina amara si neagra, numita 8 Martie, face mult rau credintei noastre ortodoxe. Care sunt dusmanii comunistilor (deghizati in spirite postmoderne, in internationalisti democrati etc.), ai ateilor si apostatilor contemporani? Hristos si Biserica Lui. Noi, crestinii ortodocsi, am luat locul persilor de alta data. Si daca nu suntem macelariti cu sabiile, in mod sigur suntem ucisi sufleteste, lucru faptuit cu neegalata ravna in comunism si continuat in prezent cu mijloace sofisticate. Culmea prostiei noastre e si culmea vicleniei dusmanilor nostri: ne-au format reflexe conditionate, precum cainilor lui Pavlov, asa incat, cum se apropie 8 Martie, dam iama in magazine, florarii si restaurante, ni se dezlantuiesc patimile trupesti, facem foarte urat, precum paganii bestializati. Ne secatuim postul, curatirea sufleteasca, veselindu-ne de propria infrangere, de propria nimicire. 8 Martie e un ritual cumplit in care, jucand, ne calcam in picioare propriile suflete, slavim moartea pe care ne-o administreaza subtil vrajmasii nostri. Feminismul, ca vlastar otravit al masono-iluminism-comunismului, e un fel de magie a ielelor patrunsa in mintea femeilor crestine, naucind, prin contaminare, si mintea barbatilor crestini, asa de rau, incat toti, de-a valma, il uita pe Hristos, se dezbraca de viata vesnica si se arunca, robi, in bratele Satanei. Mosii nostri de acum un veac nu ar fi facut asa ceva nici daca ar fi fost amenintati cu moartea. Noi, insa, de bunavoie si cu placere beteaga, ridicam imne Satanei prin discoteci, taverne si birturi. Numai biciul lui Hristos ne mai poate trezi! Doamne, atinge-ne acum, ca sa ne mai ramana timp de revenire!

de Ioan Enache ( sursa: credinta-ortodoxa.ro, via APOLOGETICUM)
http://acvila30.wordpress.com/2011/03/08/8-martie-%e2%80%93-%e2%80%9csarbatoarea%e2%80%9d-unui-macel-deturnata-in-mod-fals-de-catre-bolsevici-in-%e2%80%9cziua-mamei%e2%80%9d-un-ritual-pagan-crestinelor-si-crestinilor-nu-stricati-postul-n/#more-19010

4 porunci pentru soțul ortodox

Fii tandru!

Soţul trebuie neapărat să dovedească în mod practic soţiei că o iubeşte. Firea femeii este atât de slabă, încât îndată ce vede că soţul arată o oarecare amabilitate unei alte femei, fie colegă de serviciu, fie prietenă, în sufletul ei se aprinde invidia. Nu pentru că ar fi o pornire pătimaşă, ci, din pricina dragostei ce i-o poartă soţului, doreşte ca acesta să-i aparţină în întregime. Mai mult, femeia devine invidioasă chiar dacă soţul arată dragoste mamei lui. Dacă îi spui: „Bine, dar este mama lui care l-a născut, l-a crescut, i-a fost alături atâţia ani!”, ea răspunde: „Da, dar o iubeşte pe ea mai mult decât pe mine!”. Toate femeile asta răspund. De aceea soţul trebuie, prin tandreţe, să găsească „butonul” de îmblânzire a soţiei. Noi, monahii, prin modul nostru de viaţă nu avem experienţa femeilor. Însă epitrahilul Sfintei Spovedanii ne-a dezvăluit foarte multe taine din sufletul femeii. Un alt lucru pe care îl constatăm este acela că femeia, după naşterea primului copil, nu mai doreşte atât rolul sexual al soţului, cât tandreţea şi afectivitatea acestuia. De aceea, soţul trebuie să cunoască acest lucru şi să fie tandru cu soţia sa.

N-o mustra faţă de alţii!
Niciodată nu trebuie ca soţul să-i facă observaţie soţiei în prezenţa altora, pentru că de multe ori, din egoism, soţii îşi mustră soţiile mai ales în prezenţa propriilor rude.
Sau, dacă soţia dă telefon soţului la serviciu, acesta să nu-i răspundă răstit: „Lasă-mă, n-am timp acum!”, vorbindu-i cu asprime. Ci să-i spună: „Iubito, am treabă acum, însă te voi suna eu puţin mai târziu”. Soţia trebuie să ştie întotdeauna că soţul o iubeşte şi se gândeşte la ea în orice clipă, trebuie să simtă că în inima lui ea este pe primul loc. Când soţia va înţelege şi se va convinge că soţul o iubeşte, atunci devine de bunăvoie aşternut picioarelor lui, gata de orice jertfă.

Nu-i ascunde nimic!
Soţiei nu trebuie să-i ascundeţi nimic, pentru că va veni vremea când veţi fi descoperiţi. Să-i spuneţi totul şi să vă consultaţi cu ea în toate. Nu e bine ca soţia să afle cele ascunse ale voastre de la rude, de la colegi ori de la prieteni. Să ştiţi că firea femeiască este pururea bănuitoare, suspicioasă. Tot timpul se îndoieşte şi se întreabă: „Oare mă iubeşte soţul?” Iar dacă va găsi motive de suspiciune, devine fiară. De aceea, trebuie să ştiţi că singurul lucru care o poate cuceri şi poate uni familia este tandreţea. Soţul ideal nu o strigă pe soţie pe nume. După căsătorie, adevăratul nume la soţiei trebuie să fie doar „iubito”. Atunci cei doi vor fi cu adevărat trup şi suflet.
Dacă îţi greşeşte cu ceva soţia, nu-i răspunde pe loc, atunci când eşti dominat de mânie; ci seara, în camera voastră, când veţi fi singuri, să-i spui cu blândeţe: „Ştii, iubito, azi m-ai întristat cu cutare lucru”. Iar dacă îi arăţi blândeţe îi va părea rău, va plânge şi îşi va cere iertare.
Dacă soţul pleacă undeva şi „uită” să-i spună soţiei, iar aceasta află de la colegii de serviciu, de exemplu, atât de mare este rana sufletească pricinuită de faptul că nu este ea prima căreia soţul să-i spună despre acest lucru, încât cu greu îşi revine. Este nevoie, deci, de multă atenţie. Dacă soţia va înţelege că soţul îi este alături, atunci este capabilă de orice jertfă. Firea feminină are nevoie de cea a bărbatului. Vedeţi, chiar şi la mănăstirile de maici, dacă nu există un duhovnic bun, singure nu pot spori. Întotdeauna firea femeiască are nevoie de sprijinul firii bărbăteşti.

Rugaţi-vă, spovediţi-vă, împărtăşiţi-vă împreună!
Aşadar, pe cât puteţi, trebuie să vă rugaţi împreună acasă. Rugăciunea făcută în comun uneşte familia. Dacă puteţi, dimineaţa rugaţi-vă împreună, iar seara faceţi împreună Pavecerniţa.
E bine ca soţii să se spovedească la acelaşi duhovnic şi să se împărtăşească la aceeaşi Sf. Liturghie, să meargă amândoi la aceeaşi biserică. Acesta este un lucru care îi uneşte foarte mult.

Părintele Efrem Vatopedinul

vineri, 4 martie 2011

FĂRĂ CUVINTE, RĂMÂI MUT !

DRAGI MĂMICI!!!!

* Textul a fost scris de Alina Buleanu o persoana obisnuita care nu a trecut prin aceasta experienta. A incercat doar sa se transpuna si sa incerce niste sentimente imprumutate in speranta ca asta va ajuta unele fete, femei care sunt la un pas de a renunta la “papusa” lor.
Întreg articolul e preluat de aici: http://www.narcisvirgiliu.ro/blog/mami-de-ce/

Mami, de ce…?

Ma uit in oglinda, sunt eu. Ma uit mai bine si sunt eu la 6 ani. Ma rugam in fiecare seara sa mi-l aduca, ii promiteam ca voi manca tot, ca ma voi culca devreme, ca voi fi un copil mai bun daca mi-l aduce.
Si-ntr-o zi a venit! Am alergat plangand de fericire, l-am strans la piept si l-am pupat pe frunte. Din acel moment, desi abia invatasem sa ma ghidez dupa limbile ceasului, stiam cand trebuie sa manance. Il auzeam in mintea mea de copil si stiam ca acum il voi duce la baie sau la plimbare. Il puneam la culcare, la aceeasi ora in fiecare seara, nu inainte de a pupa manutele de cauciuc ale bebelusului, jucaria mea frumoasa, primita de la parinti. Dupa un timp, unul dintre prietenii mei care se juca de-a doctorul l-a stricat, dar mama a gasit solutia imediat: “o sa-i schimbam bateriile si o sa mearga din nou! Trebuie sa mearga!”
Acum sunt in acelasi pat, imi curg, la fel ca atunci, siroaie de lacrimi insa acum sunt amare, disperate. Nu mai vreau sa vina, nu mai vreau sa primesc papusa cu cap rotund, imi doresc sa fi ramas acolo, pana in momentul in care ma hotarasc eu sa merg si sa o cumpar.
E prea intuneric, e numai frig, e ceata, e mult prea tarziu… “Papusa” a ajuns. Nu a comandat-o nimeni de data asta, nici eu, nici parintii mei, e doar un frumos cadou, o surpriza din partea “firmei de jucarii”…e copilul meu. Are aceeasi pozitie ca si a mea acum, cu mainile impreunate la gura si cu genunchii indoiti, lipiti de coate….sta la fel ca mine…in mine, dar nu plange, el asteapta doar….asteapta sa vina momentul potrivit cand cineva ii va taia “funda” si va iesi la lumina din “cutie” pentru a ma face fericita…asteapta sa il vad, asteapta sa ma stie.
Maine voi deschide, mult, mult prea devreme, cadoul pe care nu l-am cerut, nu acum. Mai e doar o noapte, poate cea mai lunga noapte din viata mea. Nimeni, niciun om nu are dreptul sa ma judece, oricine ai fi nu sta cu mine, sunt orele pe care trebuie sa le petrec doar eu cu Dumnezeu, sa-I vorbesc, sa-I explic, sa cer iertare.
Nimeni nu intelege ca la 16, 17 sau chiar 18 ani nu pot pastra un copil. As fi un copil…cu un altul in brate.
Nimeni nu intelege ca tatal lui nu va fi acolo, de fapt nu mai e demult aici, cu mine, cu noi. Nimeni nu stie ca eu, fara tatal lui, fara parintii mei care au murit cand eram mica, nu am cum sa-l cresc. Nu va avea nici macar ce sa manance.
Doar Dumnezeu ma poate condamna sau ierta, doar El.
E aproape 6 dimineata….mai am 4 ore…aud apa cum pica undeva in baie….pica la fel ca lacrimile astea reci….adorm….visez…stiu ca visez. Sunt in camera mea, e vara. Un pusti blond imi intinde o scrisoare, imi saruta apasat ambele maini, isi ia mingea si o zbugheste afara…la joaca. Mainile-mi tremura, nu pot sa le controlez si totusi o deschid:
“ Mamica mea,
Mai tii minte tot ce ti-am povestit, zi de zi, de cand am ajuns la tine in burta? Iti spuneam ca imi pare rau pentru ca am plans asa de tare cand m-ai nascut, n-am vrut sa te sperii. Iti mai explicam, razand, fata pe care-ai facut-o cand m-ai vazut pasind pentru prima data. Mai stii? Ma tineam de masuta din sufragerie si ma leganam gata, gata sa cad. Iti povesteam ce am simtit dupa prima zi de scoala cand am iesit de la ore si ma asteptai in fata clasei emotionata. Stai linistita! Te rog, nu plange! Nu ai uitat nimic!
Lucrurile astea de fapt urmau sa se intample si mi s-a parut dragut sa ti le povestesc eu inainte, de acolo dinauntru. Nu ma supar sa stii daca nu le-ai auzit! Eu doar incercam sa te linistesc pentru ca nu intelegeam de ce ai tot plans de cand ai aflat ca sunt acolo, in tine.
Imi pare rau doar ca nu am terminat, as mai fi avut ataaat de multe de povestit, dar in dimineata aia ai vrut sa ne vedem mai repede decat trebuia. Cand m-a atins am crezut ca e mana ta si am inceput sa rad si sa chicotesc “mami, opreste-te, ma gadili! Mai ai rabdare putin. Te anunt eu cand sunt gata sa vin”. Imediat mi-am dat seama ca nu ai cum sa fii tu, mana ta ar fi trebuit sa fie calda si moale, nu rece si ascutita…
De acolo nu mai stiu nimic, cred ca am adormit si m-am trezit aici, unde e mereu cald, soare si sunt si foarte multi copii fara mamici.
Imi pare rau ca nu am apucat sa te stiu, dar sunt sigur ca esti la fel de frumoasa pe dinafara la fel cum mi-ai aratat in acele cateva saptamani acolo la tine in burta.
Ma intorc la joaca acum!
Te iubesc!”
E dimineata…am ochii injectati…zambesc isteric. O sa plec acum. Trebuie sa ajung la doctor, am programare. Imi va strica “papusa” dar e bine, e bine pentru ca peste cativa ani o sa-i schimb bateriile si o sa mearga din nou. Trebuie sa mearga….

ZILELE ÎN CARE NU SE FAC PARASTASE ORI POMENIRI ALE MORȚILOR

http://www.publicatiiortodoxe.ro/137.html

Nu se fac parastase în următoarele zile şi perioade din cursul anului bisericesc:
- De la lăsatul secului de carne (Duminica Înfricoşatei Judecăţi) până Sâmbăta a doua din Postul Paştelui. 

- În cele 12 zile dintre Naştere şi Bobotează ( adică de la 20 decembrie când începe înainte-prăznuirea Naşterii până la 7 ianuarie), pentru că bucuria duhovnicească a celor două mari sărbători –Naşterea şi Boboteaza– nu se potriveşte cu doliul pentru cei morţi;
- La praznice împărăteşti:
• Naşterea Domnului (Crăciunul) – 25 decembrie,
• Tăierea împrejur – 1 ianuarie,
• Botezul Domnului – 6 ianuarie,
• Întâmpinarea Domnului – 2 februarie,
• Schimbarea la faţă a Domnului – 6 august,
• Înălţarea Sfintei Cruci – 14 septembrie
• Duminica Floriilor (o săptămână înainte de Paşti),
• Sfintele Paşti,
• Înălţarea Domnului la cer (la 40 de zile după Paşti),
• Rusaliile (la 50 de zile după Paşti sau 10 zile după Înălţare),
• Sfânta treime (Luni după Rusalii).
- În săptămâna Patimilor şi toată Săptămâna Luminată, adică din Sâmbăta Floriilor (Sâmbăta lui Lazăr) până în Duminica Tomii (inclusiv).
- De la lăsatul secului de carne (Duminica Înfricoşatei Judecăţi) până Sâmbăta a doua din Postul Paştelui.
În zilele şi perioadele menţionate, morţii pot fi pomeniţi nominal numai în taină, la Proscomidie, şi în momentele din cursul Sfintei Liturghii prevăzute de tipic şi de tradiţie pentru pomenirea generală a viilor şi morţilor.

joi, 3 martie 2011

O noua carte a Papei Benedict ii exonereaza pe evrei pentru moartea lui Iisus Hristos

Papa Benedict al XVI-lea ii exonereaza pe evrei pentru moartea lui Iisus Hristos, abordand, intr-o noua carte, una dintre cele mai controversate probleme ale Crestinismului, transmite FoxNews. In volumul "Iisus din Nazareth", Suveranul Pontif recurge la analize biblice si teologice pentru a explica de ce nu e adevarata teoria potrivit careia poporul evreu, in intregul sau, este responsabil pentru moartea lui Iisus. Interpretari contrare au fost folosite, timp de secole, pentru a justifica persecutia evreilor.
FoxNews citeaza mai multe fragmente din cartea scrisa de Papa, date publicitatii miercuri.
In timp ce Vaticanul afirma de cinci decenii ca poporul evreu nu a fost responsabil, in intregul sau, pentru moartea lui Iisus, mai multi intelectuali evrei au spus miercuri ca argumentul adus de Papa "este semnificativ si va ajuta la lupta impotriva anti-semitismului".
"Exista o tendinta umana naturala de a lua lucrurile fara a le mai cerceta, si, de foarte multe ori, acest lucru tinde sa duca la o anumita discontinuitate in ceea ce priveste constientizarea" legata de riscul anti-semitismului, a declarat rabinul David Rosen, sef pe probleme interreligioase la Comitetului Evreiesc American si unul dintre liderii dialogului dintre Vatican si evrei.
Rosen a amintit ca Vaticanul a emis, in 1965, cel mai important document in aceasta chestiune - Nostra Aetate, care a revolutionat relatiile dintre evrei si Biserica Catolica. Documentul sustine ca moartea lui Iisus Hristos nu poate fi atribuita evreilor, ca un intreg popor, nici la momentul producerii ei, nici in prezent.
Rabinul a spus ca afirmatiile Papei ar putea avea un impact mult mai mare, deoarece credinciosii au tendinta sa citeasca Sfanta Scriptura si comentariile, mai mult decat documentele bisericesti, in special cele vechi.
Cartea urmeaza sa fie lansata la 10 martie.
Volumul se concentreaza pe a doua jumatate a vietii lui Iisus, pe moartea si invierea sa. In prima parte a cartii, aparuta in 2007, Papa a prezentat opiniile sale legate de primii ani ai lui Iisus.
SURSA:http://www.hotnews.ro/stiri-international-8354355-noua-carte-papei-benedict-exonereaza-evrei-pentru-moartea-lui-iisus-hristos.htm



În anul 2002, Biserica Catolică a făcut unul dintre cele mai surprinzătoare gesturi pe plan dogmatic în privinţa raporturilor cu religia iudaică. În volumul „Poporul evreu şi sfintele sale scripturi în Biblia creştinilor”, elaborat de Comisia Pontificală Biblică, se face o analiză a raporturilor dintre romano-catolicism şi iudaismul rabinic. În prefaţa acestei cărţi, Papa Benedict, pe atunci Cardinalul Ratzinger, afirmă faptul că atât catolicii, cât şi evreii îl aşteaptă pe acelaşi Mesia:
„Aşteptarea mesianică a evreilor nu este zadarnică. Poate deveni pentru noi, creştinii, un puternic stimul ca să păstrăm vie dimensiunea eshatologică a credinţei noastre. Ca şi ei, şi noi trăim într-o aşteptare. Deosebirea este că, pentru noi, Cel ce va să vină va avea trăsăturile acelui Iisus care deja a venit, şi e deja prezent şi activ printre noi”.
SURSA: http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2011/03/02/papa-benedict-continua-ajustarea-catolicismului-fata-de-iudaism/