Arhivă blog

luni, 5 decembrie 2011

.... daca vei muri, cum voiesti sa te ingroape pe tine ......

http://ortodoxism.ro/proloagele/decembrie/Proloage05Dec.shtml 
Intru aceasta zi, invatatura din Limonar pentru cei ce umbla la bisericile latinilor si altor straine credinte.



Ne spunea preotul Gheorghe cum ca un staret oarecare, monah simplu, care era in manastirea Sfantului Teodosie, neluator aminte fiind pentru a sa credinta, adeseori iesea din chilie si ori unde afla citindu-se in vreo biserica de egipteni, armeni ori de eretici de alta credinta, intra in biserica aceea si sta pana la sfarsitul cantarii. Iar odata i s-a aratat lui ingerul Domnului, zicandu-i: "Spune-mi mie batranule, daca vei muri, cum voiesti sa te ingroape pe tine, oare ca egiptenii, sau ca armenii, sau ca ereticii, ori ca ierusalimitenii? Iar staretul a raspuns lui, zicand: "Nu stiu."


Atunci i-a zis lui ingerul: "Ia seama si te socoteste ca voi veni la tine dupa trei saptamani si atunci sa-mi spui mie."
Deci a mers staretul la al monah cu dreapta socotinta si i-a spus lui cuvintele ingerului. Iar dupa ce a auzit, monahul a cautat spre dansul mult si i-a zis lui: "Au doara, umblii pe la bisericile celor de alta credinta?" Iar el a raspuns: "Adevarat, asa este, ca unde aflu cantare acolo merg si ascult, ori la armeni, ori la egipteni, ori la eretici." Atunci i-a zis lui monahul: "E amar si cumplit lucrul tau, frate, caci cu toate ca dreapta credinta ai, dar in primejdie esti sa te faci strain de sfanta si apostoleasca Biserica, fiindca umbli pe la bisericile unde nu se numesc cele patru Sinoade ale Sfintilor Parinti: cel din Niceea, cu trei sute si optsprezece parinti, cel din Constantinopol, cu o suta si cincizeci, cel din Efes, cu doua sute, si cel din Calcedon, cu sase sute treizeci. Dar cand va veni la tine ingerul sa spui lui: "Ierusalimitean voiesc sa fiu."


Deci, dupa trei saptamani, a venit la dansul Ingerul Domnului si i-a zis: "Batranule, ce ai socotit pentru tine insuti?" Iar el a zis: "Eu ierusalimitean voiesc sa fiu." Si i-a grait lui ingerul: "Bine ca ti-ai slobozit sufletul tau din osanda." Si indata si-a dat staretul sufletul. Insa acestea toate s-au facut noua cu chip de invatatura, ca, chiar daca ascultam cantarile latinilor, ale armenilor sau ale unor eretici, insa, intru credinta in care suntem, intru aceea sa ramanem si la biserica noastra sa mergem si numai intru dansa impartasire sa primim, ca sa nu ne pierdem osteneala cea cu fapte bune si sa fim ca cei fara nici o credinta, osanditi de Domnul. A caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

duminică, 27 noiembrie 2011

NOI NU SUNTEM URMAŞII ROMEI

video
http://www.youtube.com/watch?v=rh6sx7BrTEM&feature=player_embedded

joi, 24 noiembrie 2011

NU BEŢI ÎNAINTE SĂ CONDUCEŢI

Aceste cuvinte au fost scrise de o reportera care a fost prezenta la accident. Fetita in timp ce murea murmura aceste cuvinte...Reportera scria socata...Si ea insasi a inceput o campanie impotriva conducerii sub influenta alcoolului. Daca nu transmiti acest mesaj pierzi ocazia, chiar daca nu bei, sa ii faci pe ceilalti sa inteleaga ca viata ta si a copiilor tai e in pericol!!


'' Mama, am iesit cu prietenii mei si am mers la ...o petrecere. Si mi-am amintit cuvintele tale:Sa nu beau. M-ai rugat chiar fiindca trebuia sa conduc. Asa ca am baut doar racoritoare. Am fost mandra de mine, fiindca ti-am ascultat sfatul. In comparatie cu ceilalti prieteni am facut alegerea cea buna. Sfatul tau a fost corect. Cand s-a terminat petrecerea, toti si-au luat masina fara insa sa fie in masura sa conduca in siguranta....Eu insa eram sigura ca sunt constienta. Nu puteam mama sa-mi inchipui ce urma sa ma astepte. Acum sunt culcata pe asfalt si aud politistul sa spuna...Sangele meu e peste tot pe asfalt si eu incerc din toate puterile sa nu plang! Aud doctorii spunand ca nu voi reusi sa supravietuiesc...Sunt sigura ca celalalt copil care conducea nu si-a dat seama cat de mult gonea...In concluzie, el sa hotarase sa bea si eu trebuia acum sa mor...De ce fac asta,mama? Daca stiu ca vor distruge vieti...?! Durerea pe care o simt este ca si cand m-ar intepa mii de cutite. Spune-i sorei mele sa nu se teama si lui tata sa fie puternic. Cineva trebuia sa spuna acestui copil ca nu trebuia sa bea daca conduce. Poate daca ai lui ii spuneau, asa cum ai facut si tu, acum sa fi fost in viata...Respiratia mea se face din ce in ce mai slaba...si incepe sa-mi fie frica, mamaaaa!!! Acestea sunt ultimile mele clipe si sunt atat de disperata! As vrea atat de mult sa te imbratisez si sa iti spun ca te iubesc...Te iubesc mult, mama...Adio....''

vineri, 18 noiembrie 2011

DESPRE ÎMPĂRTĂŞIREA CU SFINTELE TAINE

FILOCALIA

SFINTELOR NEVOINŢE ALE DESĂVÂRŞIRII
Nr. 8, Pag. 208 - 205

92. E de trebuinţă să cunoaştem minunea Sfintelor Taine şi ce este ea, pentru ce s-a dat şi care este folosul ei.

Căci scrie şi Gură de Aur că „ede trebuinţăsă învăţăm ce este minunea Tainelor şi pentru ce s-a dat şi care e folosul acesteia. Suntem un trup (Rom. 12, 5) şi mădulare ale trupului Domnului nostru Iisus Hristos şi din oasele Lui (Efes. 5, 30). Iar cei caare au aflat aceasta, să urmeze celor spuse. Deci pentru ca aceasta să nu se înfăptuiască numai prin iubire, ci şi cu lucrul însuşi, să ne unim prin mâncare cu acel trup pe care ni l-a dăruit, voind să ne arate dorul ce-l are către noi (Nu numai prin iubire ca simţire se susţine comuniunea în biserică, oricât ar accentua unii aceasta, ci şi printr-o putere obiectivă, ontologică, dumnezeiască, ce ne vine prin trupul lui Hristos. Prin aceasta ne prinde chiar şi trupurile în această unire ). Pentru aceasta S-a unit pe Sine cu noi şi ne-a dat trupul Său nouă, ca să ne facem un trup unit cu Capul. Acest lucru este propriu celor ce iubesc cu tărie. Acest lucru l-a dat de înţeles Iov, vorbind despre casnicii lui, care-l iubeau în chip covârşitor, încât ziceau, arătându-şi iubirea lor: „Cine ne va da putinţa să ne săturăm de de carnea Lui?” (Iov 31, 31). De aceea, şi Hristos a făcut acest lucru, ridicându-ne la o prietenie şi mai mare şi aratându-ne dorul Lui către noi, căci nu se dă pe Sine celor ce-l doresc, numai ca să-L vadă, ci ca să-L atingă, să-L manânce şi să se sădească în trupul Lui şi să se unească cu El şi să-şi sature întreg dorul” ( Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia 46 de la Ioan, 2, spre sfârşit; P.G. 59, 260).

Şi iarăşi: „Cei ce se împărtăşesc de preasfântul Trup şi de cinstitul Sânge, stau între Îngeri şi Arhangheli şi între Puterile de sus şi sunt îmbrăcaţi în însuşi veşmântul împărătesc al lui Hristos, având armele duhovniceşti. Ba, cu aceasta, încă nu am spus nimic: căci L-au îmbrăcat pe Împăratul Însuşi. Dar pe cât este de mare şi de înfricoşătoare şi de minunată Taine, tot atâta trebuie să te apropii cu curăţie, dacă vrei să te apropii de mântuire. Căci dacă te apropii cu o conştiinţă rea, te apropii de osândă şi de pedeapsă. Căci „cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie Trupul şi Sângele Domnului, judecată sieşi mănânca şi bea” (I Cor. 11, 27). Că dacă cei ce-şi pătează porfira împărătească, sunt pedepsiţi la fel cu cei ce o rup, nu e deloc necuvenit ca şi cei ce primesc Trupul cu cuget necurat să sufere pedeapsă cu cei ce L-au rupt prin piroane. Priveşte ce înfricoşătoare pedeapsă a arătat Pavel zicând: „Cel ce călca legea lui Moise murea pe temeiul a doi sau trei martori. Socotiţi cu cât se va învrednici de o pedeapsă mai mare, cel ce a nesocotit pe Fiul lui Dumnezeu şi a socotit ca un lucru de rând Sângele Noului Legământ, prin care a fost sfinţit?” (Evr. 10, 29) ( Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia 46 de la Ioan, 4; P.G. 59, 260). Sau: „Câţi, deci, ne împărtăşim de trupul acesta, câţi gustăm din sânge, se înţelege că gustăm din Acela ce şade sus, care e închinat de Îngeri, de Cel apropiat de puterea fără margini. O, câte drumuri duc spre mântuirea noastră! Ne-a făcut pe noi trupul Său. Ne-a dat nouă trupul Său. Şi nimic din acestea nu ne depărtează de la rele. O, ce nepăsare, o, ce nesimţire!” ( Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia 3, cap. 1 ; P.G. 62, col. 27). Şi iarăşi: „Un preot minunat mi-a istorisit că a fostînvrednicit să vadă şi audă aceasta: că pe cei ce vor pleca de aici, împărtăşiţi de Taine cu conştiinţa curată, când vor muri, Îngerii îi vor duce de aici în suită, pentru Cel cu care s-au împărtăşit” ( Sf. Ioan Gura de Aur, Despre preoţie, cartea VI, 4; P.G. 48, 681)

Iar dumnezeiescul Ioan Damaschin zice: „Deoarece suntem îndoiţi şi compuşi, trebuie ca şi naşterea noastră să fie îndoită; la fel şi haina îndoită. Naşterea ni s-a dat prin apă şi prin Duh. Iar mâncarea este însăşi pâinea vieţii, Domnul nostru Iisus Hristos, Cel ce s-a pogorât din cer”. „Precum la Botez, deoarece oamenii obişnuiesc să se spele cu ală şi să se ungă cu untdelemn, a unit cu untdelemnul şi cu apa harul Duhului şi l-a făcut pe el baia naşterii din nou, la fel, deoarece avem obiceiul să mâncăm şi să bem apă şi vin, a unit cu ele dumnezeirea Sa şi le-a făcut pe ele Trupul şi Sângele Său, ca prin cele obişnuite şi după fire, să ajungem în cele mai presus de fire” (Sf. Ioan Damaschin, De fide Orthodoxa, Libr. IV, cap. XII, P.G. 94, 1117 – 1148. Celelalte citate tot de acolo). „Trupul Lui este cu adevărat unit cu dumnezeirea, dar înţeleg trupul cel din Sfânta Fecioară, nu un trup coborât din ceruri, iar pâinea şi vinul se prefac în însuşi Trupul şi Sângele lui Dumnezeu. ............VA URMA!!!








miercuri, 16 noiembrie 2011

Lucrurile sunt pentru a fi folosite, iar oameniii pentru a fi iubiti!


“În timp ce un om isi schimba roata la maşina nouă, baietelul lui de 4 ani a luat o piatra ascuţită si a inceput sa zgârie aripa maşinii.
Mânios, barbatul l-a lovit peste mânuţă de multe ori, fără să-şi dea seama ca avea în mână o cheie.
La spital, copilul si-a pierdut toate degetele din cauza numeroaselor fracturi. Când si-a văzut tatăl… copilul a intrebat cu ochii plini de durere: “Tati, imi vor creşte degetele la loc?”.
Barbatul, plangand, a ramas impietrit de durere; s-a intors la masina si a lovit-o de mai multe ori. Devastat de propriile lui fapte…spunea in gand ca nu si-o va ierta niciodata!
Stand in fata masinii s-a uitat cu atentie la zgarieturi; baietelul scrisese: “TATI, TE IUBESC!“. “





marți, 15 noiembrie 2011

E X T R A O R D I N A R ! ! ! ! ! ! !

Toate televiziunile şi  ziarele igienice se întrec în promovarea papistaşului „exorcistul oficial al Arhidiecezei de Malta”, sosit în România spre a susţine conferinţe în  care va pune accent pe dimensiunea de eliberare, vindecare si dezlegare. Uimite toată mass media mărturiseşte că diavolul există. Extraordinar! Prin 2005 aceleași televiziunii și ziare insinuau că diavolul nu există, că practicile ortodoxe sunt “brutale”, din Evul Mediu, dar e ok când aceleaşi lucruri sunt livrate pe filiera catolică. HA, HA, HA!


joi, 10 noiembrie 2011

Întemeierea de către Mihai Viteazul a Episcopiei Ortodoxe Româ­ne la Alba Iulia

Episodul intemeierii de catre Mihai Viteazul a episcopiei ortodoxe roma­ne la Alba Iulia ni s-a pastrat in in­semnarile Sfantului Ierarh Petru Movila, Mitropolitul Kievului. Pentru frumusetea tex­tului, il redam aproape integral.
Cand Mihai Voda, domnul Ungrovlahiei, l-a alungat pe Andrei Bathory si a luat sceptrul Ardealului, a sosit in orasul de scaun numit Balgrad (Alba Iulia) si a voit ca sa zideasca acolo, in oras, o biserica ortodoxa, insa preotii, orasenii si toti boierii, fiind de credinta latineasca (catolici), nu-i ingaduiau sa zideasca, zicand ca ei sunt de credinta dreapta si de aceea nu doresc sa aiba in orasul lor o biserica de lege straina. Atunci domnitorul le-a spus: „Voi nu sunteti mar­turisitori ai dreptei credinte, caci nu aveti harul Sfantului Duh in Biserica voastra. Noi insa, fiind dreptcredinciosi, avem puterea cea adevarata a harului Sfantului Duh, pe care si cu fapta suntem gata intotdeauna s-o aratam, cu ajutorul lui Dumnezeu”. Dar ei voiau sa-si dovedeasca dreptatea prin in­fruntare de cuvinte si dispute. Ci el le-a zis: „Mu, nu prin dispute, ci cu fapta vreau sa o dovediti, altfel va voi arata eu, intru incredin­tarea tuturor”. Iar ei i-au spus: „Cum sa ara­tam? Caci nu e cu putinta sa dovedim decat cu cuvantul Sfintelor Scripturi”. El le-a zis: „in dispute este osteneala fara de capat, dar noi, fara infruntari de vorbe, putem usor sa dovedim cu ajutorul lui Dumnezeu. Haideti, zice, in mijlocul orasului si acolo sa ni se aduca apa curata, iar arhiereul meu si pre­otii sai o vor sfinti in vazul tuturor. Tot asa vor face si ai vostri, deosebit, si, sfintind-o, o vom pune in biserica voastra cea mare, in vase osebite, pe care le vom astupa si le vom pecetlui cu pecetile noastre, pecetluind si usa bisericii pentru 40 de zile. Si a cui apa va ramane nestricata, ca si cum de-abia ar fi fost scoasa din izvor, credinta aceluia este dreapta, iar daca apa cuiva se va strica, cre­dinta lui este rea. Daca apa mea va ramane nestricata, cum nadajduiesc ca ma va aju­ta Dumnezeu, voi nu o sa va impotriviti si o sa-mi ingaduiti sa zidesc biserica, iar daca nu, faca-se voia voastra, n-am s-o zidesc”. Ei au strigat cu totii intr-un glas: „Bine, bine sa fie asa!”. Si a doua zi, dimineata, a iesit domnitorul cu toti boierii si curtenii sai in piata, cu episcopul si cu preotii, slujind litia dupa obicei, cu cruci, cu lumanari si cande­le. Si, ajungand la locul pregatit, au savarsit marea sfintire a apei, rugandu-se cu totii lui Dumnezeu, cu lacrimi si suspine, sa prosla­veasca dreapta credinta, iar pe cea rea sa o faca de rusine. Tot in piata, dar de o parte, in fata tuturor, latinii au sfintit apa si au sarat-o. Dupa care, astfel sfintindu-si apa, fiecare a turnat apa lui sfintita In cate un vas osebit, apoi si-au pus pecetile pe am­bele parti ale vaselor, le-au dus si le-au pus in biserica cea mare, au incuiat usile, le-au pece­tluit si au plecat. in fiecare zi, domnitorul cu episcopul, cu preotii si cu toti dreptcredinciosii se rugau, postind. Tot asa au facut si latinii. Si dupa ce au trecut 25 de zile, Dumnezeu i-a dat episcopului un semn. El a venit la domnitor si i-a zis: „Doamne, cheama-i pe latini si pe preotii lor si nu astepta ziua a patruzecea, cea hotarata. Sa mergem la biserica, desfacand pecetile, sa deschidem usile. Vei vedea harul lui Dumnezeu, iar robii lui, care isi pun cu adevarat nadejdea in El, nu se vor face de ru­sine”. Domnitorul, deci, chemandu-i pe toti, pre­cum l-a sfatuit episcopul, a mers la biserica si, deschizand usile, au intrat cu totii. Mai intai, episcopul ortodox, inge­nunchind, s-a rugat cu lacrimi la Dumnezeu, zicand: „Doamne, Dumnezeule, Unul in Sfanta Treime slavit si preamarit, precum inainte vreme pe dreptul tau Ilie l-ai auzit vestind cu foc adevarul Tau si i-ai rusinat pe cei de rea credinta, auzi-ma acum si pe mine, robul Tau nevrednic, dimpreuna cu toti robii Tai de aici, nu pentru vrednicia noastra, pe care nu o avem, ci pentru sla­virea numelui Tau sfant si pentru intarirea credintei noastre, care este adevarata credinta in Tine, arata intreg harul Sfantului Duh in apa aceasta, ca prin nestricaciunea adevarata al Sfantului Duh. Caci Tu esti singurul Care pe toate le binecuvintezi si le sfintesti, Dum­nezeul nostru, si slava Tie inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin”. Ridicandu-se si cantand: „Doamne, lumina Nea si Mantuito­rul meu, de cine sa ma tem?”, a rupt pece­tea vasului cu apa sfintita si, uitandu-se la ea, a gasit-o mai curata si mai limpede decat inainte, cu mirosul neschimbat, ca si cum ar fi fost luata dintr-un izvor curgator, dupa care a strigat, zicand: „Slava Tie, Dumnezeul nostru, Care Ti-ai plecat urechea la rugaciu­nile noastre, marire Tie, Care slavesti Biserica Ta, slava Tie, Care intaresti cu slava credinta cea dreapta si nu ne-ai facut de rusine in asteptarile noastre”. Si a zis catre toti: „Veniti sa vedeti cum a stat aceasta apa atatea zile, ramanand nestricata datorita ha­rului Sfantului Duh, si incredintati-va ca adevarata este credinta noastra ortodoxa”.
Iar latinii, rugandu-se si facand slujba dupa cum le era obiceiul, au rupt pecetea vasului in care se afla apa lor si, cum l-au destupat, toata biserica s-a umplut de du­hoare, ca s-au inspaimantat toti latinii si au strigat cu uimire: „Adevarata este credinta greceasca pe care o tine domnitorul. Sa-si zideasca, deci, biserica in orasul nostru, caci, fiindca nu i-am ingaduit, Dumnezeu s-a maniat pe noi si ne-a imputit apa”.
Si astfel facuti de ocara, latinii si preotii lor s-au imprastiat cu mare rusine, iar unii din­tre ei s-au convertit la credinta ortodoxa. Iar, domnitorul, cu episcopul sau, cu preotii, cu toti boierii si ostasii sai, plin de bucurie si feri­cire, s-au intors la curte, slavindu-L si multumindu-I lui Dumnezeu pentru minunea ce a fost pentru intarirea adevaratei credinte orto­doxe. in aceeasi zi a facut un mare ospat pen­tru intreg orasul si pentru toata oastea sa.
Toti locuitorii Tarii Ardealului, cu jura­mant, s-au aratat bucurosi sa zideasca bi­serica si sa nu o darame niciodata. Deci, domnitorul a inceput indata zidirea…
Cunoscandu-si parca mai inainte sfar­situl mucenicesc, Mihai Viteazul, scria in 1600 ducelui Toscanei: „in vremea aceasta oricine poate vedea ca n-am crutat nici cheltuieli, nici osteneala, nici sange, nici insasi viata mea, ci am purtat razboiul asa de multa vreme singur, cu sabia in mana, fara sa am nici fortarete, nici cas­tele, nici orase, nici cel putin o casa de pia­tra unde sa ma pot retrage, ci abia una sin­gura pentru locuinta. Si fiind eu in acele tari indepartate si necunoscute, nu am prege­tat sa ma alatur cu puterile mele si cu chel­tuieli peste masura la crestinatate si nu am fost cunoscut de nimeni si nici nu le-am facut silit de cineva, ci ca sa am si eu un loc si un nume in crestinatate am parasit toate celelalte prietenii ce le aveam”.



luni, 17 octombrie 2011

AŞTEPT COMENTARII PERTINENTE!!!!!



http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=6880&page=3  
Rugaciune la hirotonia unei diaconite. Dupa ce s-a facut Sfanta Ofranda [Anafora] si s-au deschis usile, inainte ca diaconul sa spuna „Pe toti sfintii", cea care urmeaza sa fie hirotonita e adusa inaintea arhiereului si acesta rostind cu glas mare „Dumnezeiescul har" si aceasta plecandu-si capul, isi pune mana pe capul ei si facand trei cruci se roaga acestea:
Dumnezeule Cel Sfant si Atotputernic, Care prin nasterea dupa trup din Fecioara a Unuia-Nascut Fiul Tau si Dumnezeul nostru ai sfintit partea femeiasca si ai daruit harul si venirea Sfantului Tau Duh nu numai barbatilor, dar si femeilor, insuti si acum, Stapane, priveste peste roaba Ta aceasta si cheam-o la lucrul slujirii/diaconiei Tale, trimite-i ei daruirea bogata a Sfantului Tau Duh pazind-o in credinta ortodoxa, dupa buna-placerea Ta implinind totdeauna aceasta liturghie a ei. Ca tie se cuvine toata slava, cinstea [si inchinarea, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin].
Si dupa „Amin" unul din diaconi face rugaciunea [ectenia] asa:
In pace Domnului sa ne rugam.
Pentru pacea care vine de sus si pentru mantuirea sufletelor noastre, Domnului sa ne rugam.
Pentru pacea a toata lumea, pentru statornicia sfintelor lui Dumnezeu biserici si pentru unirea tuturor, Domnului sa ne rugam.
Pentru arhiepiscopul nostru (N), pentru preotia, ajutorul, ramanerea, pacea si mantuirea lui si pentru lucrurile mainilor lui, Domnului sa ne rugam.
Pentru (N) care acum este promovata diaconita si pentru mantuirea ei, Domnului sa ne rugam.
Pentru ca Iubitorul de oameni Dumnezeu sa-i daruiasca slujire/diaconie neprihanita si nepatata, Domnului sa ne rugam.
Pentru preaevlaviosul si de Dumnezeu pazitul nostru imparat, Domnului sa ne rugam.
Si in timp ce se face aceasta rugaciune de catre diacon, arhiepiscopul, avandu-si in chip asemanator mana pe capul celei hirotonite, se roaga asa:
Stapane Doamne, Care n-ai respins nici femeile care se inchinau pe ele insele si doreau sa liturghiseasca, intru cat le este cuvenit, sfintelor Tale case, ci le-ai primit si pe ele in cinul liturghisitorilor, daruieste harul Sfantului Tau Duh si roabei Tale aceasta care doreste sa se inchine pe ea insasi tie si sa plineasca/umple nevoia slujirii/diaconiei, cum ai dat harul slujirii/diaconiei Tale lui Febe [Rm 16, 1], pe care ai chemat-o la lucrul liturghiei. Da-i ei, Dumnezeule, sa staruie neosandita in sfintele Tale lacasuri, sa se ingrijeasca de vietuirea ei, mai ales de cumintenie, si arat-o desavarsita roaba a Ta, ca stand si ea inaintea tribunalului Tau, sa primeasca rasplata vrednica de vietuirea ei buna. Cu mila si cu iubirea de oameni a Unuia-Nascut Fiul Tau, cu Care [esti binecuvantat impreuna cu Preasfantul si bunul si de viata facatorul Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin].
Si dupa „Amin" ii pune pe gat sub maforion [val] orarul diaconesc cu cele doua capete in fata.
Si atunci diaconul stand in amvon spune: „Pe toti sfintii pomenindu-i", si celelalte.
Si dupa ce ea se impartaseste cu sfantul Trup si scumpul Sange, arhiepiscopul ii da Sfantul Potir, pe care primindu-l il depune pe Sfanta Masa.
Euchologhion bizantin: Barberinii gr.336


Prayer for the Ordination of a Woman Deacon
O Eternal God, the Father of our Lord Jesus Christ, the Creator of man and of woman, who replenished with the Spirit Miriam, and Deborah, and Anna, and Huldah; who did not disdain that your only-begotten Son should be born of a woman; who also in the tabernacle of the testimony, and in the temple, did ordain women to be keepers of your holy gates—look down now upon this your servant who is to be ordained to the office of a deaconess, and grant her your Holy Spirit, that she may worthily discharge the work which is committed to her to your glory, and the praise of your Christ, with whom glory and adoration be to you and the Holy Spirit for ever. Amen.”
—Apostolic Constitutions, No. 8 (late fourth century)



joi, 6 octombrie 2011

Amintiri dintr-un posibil pelerinaj pe Sfântul Munte

Ne-am cazat la Ouranopolis la pensiunea Stefanos. 10 euro de persoană pe noapte. E bine şi curat. Am mâncat un mix de fructe de mare. Săţios şi cred că şi sănătos. Până am ajuns.... Un roman depre supravieţuirea în jungla urbană. Am avut 3 gps şi toate nebune, şi trei adulti... Mâine la 5 ne trezim. La 6.30 e vaporul spre Sf. Munte.

M-am trezit la ora 5 dimineaţa. Mă cam doare capul. La 6.30 am fost pe vas. E ora 7.07 şi tot mă doare capul. Sper să ajung azi la Schitul Prodromul şi să merg apoi la Vatopedu.

Am ajuns în Kareia în cele din urmă. Părinţii au plecat spre Vatopedu. Eu am rămas în Kareia până la ora 13, când pleca o maşină spre Marea Lavră şi mai departe spre Prodromul. Mă încearcă un sentiment de singurătate. Deşi unii vorbesc româneşte îi simt tot străini. De fapt eu sunt străinul aici. Ceva din interior mă îndeamnă să plâng. Nădăjduiesc in ajutorul lui Dumnezeu. Este ora 10.22 şi îmi e puţin foame. Am mâncat o nectarină.

Chiar visam să întâlnesc în Kareia pe cineva de la Prodomul şi, minune! L-am întâlnit pe părintele stareţ. Am ajuns împreuna cu el la schit. Mă simt ca acasă. Ce să mai zic? Stau în aceeaşi cameră ca şi data trecută şi în acelaşi pat. Am cu mine trei pelerini: un părinte din Constanţa, un tată cu fiul său. E frumos. Mă simt bine. Maica Domnului mă iubeşte şi m-a binecuvântat.

Am ajuns la Prodomu şi la arhondaric am fost întâmpinat cu un pahar de apă rece, rahat şi uzo, apoi o cafea. Am mâncat o ciorbă de cartofi cu mult zarzavat, măsline şi o cană cu vin. Acum sunt în cameră întins pe pat. Aştept ora 5. Începe vecernia.

A doua zi pe Sfântul Munte!

Dumnezeu îmi poartă de grijă! Cum s-a terminat Sfânta Liturghie a venit un microbus care m-a dus în Kareia. Mi-am luat toiag. Acum stau şi aştept să vină părinţii care au mers la Vatopedu. Un sofer grec strigă: Vatopedi, Vatopedi! Eu ziceam să merg, dar acum îi aştept pe părinţi. Aseară făceam alte planuri pt azi, dar Maica Domnului se pare că vrea altfel. Mă gândeam sa plec din Prodomul pe jos până la Marea Lavra şi de acolo să iau maşina până la intersecţia de unde porneşte un drum spre Schitul Lacu. Acum sunt în Kareia şi astept. Am mâncat o nectarină, niste fistic, o cafea la cutie, am băut apă. Mă cam plictisesc. Am întâlnit un monah, Leontie de la Petru Vodă şi unul de la Sihăstria Rarăului, parcă.

A rânduit Dumnezeu şi am ajuns la Schitul Lacu. Nu cred să fie altul mai izolat. E deosebit. Sunt gospodari. Acum sunt în pat. Schitul se află între crestele Sfântului Munte. Dumnezeu m-a adus aici prin părintele Constantin şi cu maşina părintelui Pavel. E ora 15.14. La ora 17 incepe vecernia. Am fost la vecernie, am mâncat, e frumos, m-am şi spălat. Stau în cameră cu un părinte de prin Buzău. Avem şi lumină! Nu avem semnal la telefon. Există internet! Schitul Lacu are site.

Mâine dacă vrea bunul Dumnezeu ajung la alte două mănăstiri. 23.47

Se vede treaba că Dumnezeu nu a vrut să mai ajung la alte doua manastiri ci la Vatopedu.

A treia zi pe sfantul Munte.

După Sf Liturghie de joi de la Schitu Lacu, după micul dejun, părintele Pavel m-a dus cu maşina până la drumul dintre Marea Lavra şi Kareia. De acolo am parcurs vreo 7 km pe jos, până când am fost ajuns urma de părintele Pavel care m-a luat până în Kareia. Cât am mers pe jos, am fost doar eu, muntele şi Maica Domnului. Mi-am ascultat gândurile, am încercat diferite sentimente. Din Kareia am luat masina spre Vatopedu.

A patra zi pe Sfântul munte am petrecut-o la Mănăstirea Vatopedu. Obşte mare, mănăstire veche, se simte cu toate simţurile trecerea timpului peste mănăstire. Totul este foarte bine organizat. Fiecare vieţuitor cu ascultarea lui.

În această mănăstire se afla mai multe sfinte moaşte, ale mai multor sfinţi şi cateva icoane ale Maicii Domnului, făcătoare de minuni. Sufletul meu l-am simţit altfel in prezenţa moaştelor Sfântului Ioan Gură de Aur (aici se afla capul „Atletului lui Hristos” si o partea capului, piele si urechea dreapta sunt întregi. Este urechea la care Sfântul Apostol Pavel i-ar fi dictat Sfântului Ioan Gură de Aur, ajutându-l la tâlcuirea epistolelor pauline), şi am simţit lacrimi de bucurie în faţa Icoanei Maicii Domnului Pantanassa.

miercuri, 21 septembrie 2011

CÂTEVA CANOANE INTERESANTE PENTRU UNII, NEACTUALE PENTRU ALŢII

CANONUL 80 Trulan spune :
Dacă vreun episcop, presbiter, ori diacon, sau dintre cei număraţi în cler (în clerul inferior), sau vreun laic, de n-ar avea nici o nevoie prea grea, ca să lipsească mai multă vreme de la biserica lui, ci fiind (petrecând) în cetate, nu ar merge (la biserică) trei zile de duminică în trei săptămâni, de ar fi cleric, să se caterisească, iar de ar fi laic, să fie îndepărtat de la împărtăşire (de la comuniune, afurisit).
CANONUL 9 apostolic:
Toţi credincioşii care intră (în biserică) şi ascultă scripturile, dar nu rămân la rugăciune (slujbă) şi la Sfânta împărtăşanie, aceia trebuie să se afu¬risească, ca făcând neorânduială în biserică.
(66, 80 Trul.; 2 Antioh.; 11 Sard.; 2 Dionisie Alex.)

CANONUL 2 Antiohia :
Toţi cei ce intră în Biserică şi ascultă Sfintele Scripturi, dar nu participă la rugăciune împreună cu poporul, sau se feresc de participare la Sfânta Euharistie potrivit oarecărei nerânduieli, aceştia să se lepede din Biserică, până când nu se vor mărturisi şi nu vor arăta roduri de pocăinţă, şi atunci rugându-se vor putea primi iertare.
Eu spun doar atât. Credinciosul trebuie să aibă un duhovnic şi împreună cu el să stabilească atitudinea faţă de Sfânta împărtăşanie.

joi, 8 septembrie 2011

Gânduri în timpul proscomidirii

Aceasta este o creaţie, şi prin ea este rememorat actul mântuirii realizat de Sfânta Treime încă de la izgonirea protopărinţilor din Rai.
Astfel în proscomidie se recapitulează naşterea din Fecioară a Mielului, activitatea mântuitoare a Acestuia, activitate ce culminează cu Răstignirea şi Moartea pe Cruce, dar şi cea de-a doua venire când va veni să judece viii şi morţii. Îl avem pe Hristos prunc smerit în peşteră, înconjurat de sfinţii îngeri şi de Sfântă Maica Sa, ca mai târziu să-L vedem răstignit pe Cruce, pe dealul Golgotei, de asemeni înconjurat de sfinţii Apostoli, de Sfânta Fecioară Maria, Maica Sa şi de oamenii pentru care S-a jertfit. Dar Îl vedem şi pe Scaunul de Judecata, de-a dreapta Sa având-o pe Sfânta Fecioară şi de-a stanga pe Sfinţii Săi iar în faţa Sa pe noi cei vii şi adormiţi.
Se scot miride pentru cei vii şi pentru cei morţi.
La sfârşitul Liturghiei, viii şi morţii se întâlnesc în Sfântul Potir, în Sângele lui Hristos, Acesta asumându-ne, noi devenind una cu El, Sângele Său spălându-ne şi curăţindu-ne de păcate. Dar este împlinit doar pe jumătate. Trebuie ca şi noi să ne împărtăşim pentru ca să ni-L împropriem pe Hristos. Se realizeaza astfel o comuniune în ambele sensuri: Hristos-om şi om-Hristos.
Dumnezeu este hotărât în tot ceea ce a gândit faţă de om. I-a gândit omului dumnezeirea, omul s-a lepădat, a preferat altceva, o amagire. Dar, Dumnezeu S-a făcut Om, pentru a-l îndumnezei pe om.

sâmbătă, 20 august 2011

Un nou muzeu!!!!!!!


Chilia în care a locuit părintele Arsenie va deveni muzeu, Muzeul Arsenie Papacioc, după cum a precizat Părintele Patriarh Daniel astăzi, 15 august 2011, prezent la hramul Mănăstirii ”Sfânta Maria Techirghiol”, căreia părintele Arsenie i-a fost îndrumător în ultimii 35 de ani.
„Aşa am făcut şi cu spaţiile în care a locuit Părintele Cleopa de la Sihăstria şi Părintele Paisie, chiliile lor au devenit muzeu. Credincioşii merg la chilie, apoi merg la cimitir, la mormânt şi aprind o lumânare, aduc o floare, pentru că iubirea exprimată în rugăciune este mai tare decât moartea”, a mărturisit Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, după cum en informează Radio TRINITAS.
Părintele arhimandrit Arsenie Papacioc a trecut la Domnul, pe 19 iulie anul acesta, la vârsta de 96 de ani.

miercuri, 17 august 2011

Despre deasa impartasire, pentru cei ce nu stiu

Toţi binecredincioşii creştini sunt îndatoraţi să se împărtăşească des. Acest lucru îl poruncesc: 1) Stăpâneştile porunci ale Domnului nostru Iisus Hristos, 2) Faptele şi Canoanele Sfinţilor Apostoli şi ale Sfintelor Sinoade şi mărturiile locale ale Sfinţilor Părinţi, 3) Cuvintele, rânduiala şi sfinţita lucrare a Sfintei Liturghii şi 4) însăşi rânduiala Sfintei împărtăşiri.E bine ca un creştin să se împărtăşească mai des, dar cu pregătirea cuvenită unei asemenea Sfinte şi înfricoşate Taine. Ca să ne dăm seama de primejdia ce aşteaptă pe cei ce vor a se împărtăşi fără pregătirea cuvenită, să ascultăm cuvintele Sfântului şi marelui Apostol Pavel, care, în această privinţă, spune aşa: Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din Pâine şi din pahar să bea; că cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind Trupul Domnului (I Cor. 11, 28-29).
Iar cât priveşte deasa sau rara împărtăşire cu Sfintele Taine, să ascultăm pe marele dascăl al lumii, dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur, care în această privinţă ne vorbeşte aşa: „Mulţi, cu Tainele acestea o dată într-un an se împărtăşesc, alţii de două ori, iar alţii de mai multe ori. Deci către toţi ne este nouă cuvântul, nu numai către cei de aici, ci şi către cei ce şed în pustie (pustnicii). Că aceia o dată în an se împărtăşesc, iar de multe ori după doi ani”. Apoi zic: „Nici cei ce o dată, nici cei ce de multe ori, nici cei ce de puţine ori, ci cei ce cu ştiinţa gândului curată, cei ce cu inima curată, cei ce au viaţă neprihănită. Cei ce sunt întru acest fel, totdeauna să se apropie; iar cei ce nu sunt întru acest fel, nici măcar odată. Pentru ce? Pentru că îşi iau judecată, osândă, muncă şi pedeapsă”.
Impartasirea credinciosilor nu tine de o pregatire temporala (la 40 de zile), ci numai de una existentiala, subiectiva. Nu timpul este important in pregatirea pentru Sfanta Euharistie, ci constiinta pacatoseniei proprii si pocainta, marturisita in Taina Sfintei Spovedanii si in post. Nu incurajeaza impartasirea zilnica, insa nici pe cea rara, cel ce doreste sa se apropie de Altar des, putand sa o faca cu toata linistea. Ei anatemizeaza pe cei care sustin ca pentru impartasire "nu e necesara pregatirea si o curatie puternica prin pocainta".
Practica cea mai potrivita in acest sens a impartasirii continue sau frecvente e calea de mijloc, anume a impartasirii duminicale, care evita extremele periculoase duhovniceste atat ale impartasirii anuale sau de patru ori pe an, dupa marile posturi bisericesti, cat si ale celei zilnice. Impartasirea duminicala implica zile de post, rugaciune zilnica sustinuta, Spovedanie si pocainta. Citirea de fiecare data a Canonului de Impartasanie il face pe credincios sa constientizeze nevrednicia personala, oricat de nevoitor si rugator ar fi el, cat si nespusa dragoste a lui Dumnezeu fata de om.
Prima practica, anume impartasirea duminicala (deasa) este tipic rasariteana, ea punand accentul pe pregatirea ascetica prealabila prin Spovedanie si post. O asceza continua, lipsita de Euharistie, poate naste mari probleme duhovnicesti, facand din nevointe scop in sine si indepartare de Izvorul Vietii. Se poate ajunge chiar la inselarea ca Euharistia se primeste in urma eforturilor personale, ca un merit.
Cea de-a doua cale, anume impartasirea de patru ori pe an (rara) este tipic apuseana, ea fiind adoptata insa si de unii teologi ortodocsi, insistand pe Euharistie fara asceza, minimalizand importanta pregatirii ascetice, a Spovedaniei si a postului. Aceasta duce insa la banalizare si formalism. Pentru a nu cadea din dreapta credinta, trebuie sa nu stam prea departe de Sfintele Taine, insa niciodata sa nu ne apropiem fara de "credinta si frica", fara post, rugaciune si pocainta.
Iar cuviosul Paladie povesteşte despre Avva Macarie Egipteanul că, vindecând pe femeea aceea, care din lucrarea diavolului apărea oamenilor ca o iapă, i-a dat acest sfat şi i-a zis: "Femee, niciodată să nu te lipseşti de împărtăşirea cu Sfintele Taine ale lui Hristos, ci să te împărtăşeşti adeseori, deoarece această lucrare diavolească te-a ajuns, Pentru că nu te-ai împărtăşit de cinci săptămâni şi de aceea a putut diavolul să te ispitească".

Iată ce ne spun Sfintele canoane:
CANONUL 80 Trulan spune :

Dacă vreun episcop, presbiter, ori diacon, sau dintre cei număraţi în cler (în clerul inferior), sau vreun laic, de n-ar avea nici o nevoie prea grea, ca să lipsească mai multă vreme de la biserica lui, ci fiind (petrecând) în cetate, nu ar merge (la biserică) trei zile de duminică în trei săptămâni, de ar fi cleric, să se caterisească, iar de ar fi laic, să fie îndepărtat de la împărtăşire (de la comuniune, afurisit).

CANONUL 9 apostolic:

Toţi credincioşii care intră (în biserică) şi ascultă scripturile, dar nu rămân la rugăciune (slujbă) şi la Sfânta împărtăşanie, aceia trebuie să se afu¬risească, ca făcând neorânduială în biserică.
(66, 80 Trul.; 2 Antioh.; 11 Sard.; 2 Dionisie Alex.)

CANONUL 2 Antiohia :

Toţi cei ce intră în Biserică şi ascultă Sfintele Scripturi, dar nu participă la rugăciune împreună cu poporul, sau se feresc de participare la Sfânta Euharistie potrivit oarecărei nerânduieli, aceştia să se lepede din Biserică, până când nu se vor mărturisi şi nu vor arăta roduri de pocăinţă, şi atunci rugându-se vor putea primi iertare.
Eu spun doar atât. Credinciosul trebuie să aibă un duhovnic şi împreună cu el să stabilească atitudinea faţă de Sfânta împărtăşanie.





joi, 4 august 2011

ION DE LA IONEŞTI GURU DE ROMÂNIA sau PROFETUL LUP ÎN HAINĂ DE OAIE

Iată ce învaţă Nea Ion:
ÎN POZĂ ESTE Nea ION-LUPUL


• Sfârşitul lumii va veni în anul 2033, exact la 2000 de ani după răstignirea lui Hristos;
• Maica Domnului nu a ţinut niciodată în pântece pe Hristos şi nici nu l-a născut. De fapt, Hristos a născut-o pe Maica Domnului, dar El, Hristos, şi-a „regizat” în faţa lumii sălăşluirea în pântecele fecioarei astfel: „El a făcut o rază ca să fie ales, pentru ca să se umfle burta ei, dar nicidecum nu l-a ţinut în burtă. Dar ea ştia, luaţi aminte, ea ştia ce se petrece, pentru că Fecioară a rămas. N-a ieşit nimic – adică să-l nască cu dureri, cu rupere de organe, de oase, cu dilatări, cum se întâmplă…”.
• Maica Domnului umblă pe Pământ, cu o sacoşă şi cu un băţ lung, cu hainele soioase şi cu sacoşa murdară de făină; este zbârcită la faţă, e brunetă şi îşi târâie un picior; s-a „împodobit” astfel ca să nu fie recunoscută.
• Ion Profetul este alesul care va trebui sa strângă turma celor ce se mântuiesc şi să o predea păstorului Hristos care vine după el. Adepţii săi vor sui la ceruri în mâinile sale (ale lui Nea Ion) şi vor fi acolo împăraţii cerurilor;
• Doar 9 preoţi din România se vor mântui şi ca semn se vor preschimba veşmintele pe ei;
• El, Ion Marin, este omul care a fost şi în iad şi în rai şi ştie tot ceea ce este în cer şi pe pământ. De frica lui ION tremură tot iadul…
• El, OMUL, cum obişnuieşte să se autodenumească, este cel ce se confundă cu Hristos, cel în persoana căruia locuieşte Hristos - misiunea sa fiind aceea de a-şi alege 12 ucenici pe care să-i trimită în tot pământul şi aceştia „pe mulţi vor lecui şi vor duce cuvântul OMULUI întru dreptate!” (adică vor duce cuvântul Dumnezeului Om – care este Ion Marin) „Căci, iată, Dumnezeu nu se arată mare, se arată aşa ca un nevoiaş. Atunci veţi vedea cine era OMUL care şedea cu voi de vorbă în această curte, pe covorul de iarbă verde”;
• Cei ce cred în el vor vedea mâna sa (binecuvântată) cum trece prin casa lor. Si copiii vor striga: „Mâna, mâna!!” Şi mâna sa se va aşeza în icoană… Pe mâinile sale sunt scrise literele N şi K (aluzie la înscrisul NI – KA);
• Diavolul nu poate fi înjurat de nimeni în timp ce Hristos şi lucrurile sfinte pot fi înjurate;
• În Sfânta Treime nu mai există nici o altă persoană decât Iisus Hristos, El este şi Tată şi Duh, „El este orice”!
• Peste tot globul pământesc se vor face magazii lungi cu provizii, administrate de oameni învăţaţi şi chiar de către preoţi, de care vor beneficia doar cei înscrişi cu cifra 666;
• Ion profetul va fi ucis de o mulţime care va lua din el bucăţele până îi vor rămâne doar hainele;
• Pretinde că a prefăcut Codul penal în scândură în faţa unui anchetator de la Costeşti - Argeş. Ulterior anchetatorul a renunţat la orice demers. Pe acelaşi l-ar fi prevenit că, chiar dacă l-ar fi închis în celulă, el ar fi putut pleca de acolo fără probleme: „Vedeţi, dacă mă băgaţi în celulă sau unde mă duceţi, să nu mă lăsaţi singur, să puneţi ostaşi lângă mine, că poate mă pierdeţi…”;
• La întrebarea „Nea Ioane, ce părere ai de cărţile lui Constantin Dogaru?” dă următorul răspuns:
„Eu dau cărţile lui Constantin Dogaru în lume, că cine face voia lui Dumnezeu este tot al meu. Iată Constantin Dogaru este un frate al meu, iată şi voi sunteţi fraţii mei”.
Sunt 9 ceruri? întreabă cineva. De ce numai 9 Ceruri?! Eu cred că sunt cu toate 10…

Nea ION-LUPUL în blană de oaie
http://www.laurentiudumitru.ro/Fenomenul-Ionesti.php

marți, 29 martie 2011

PRACTICI ŞI INOVAŢII NESĂNĂTOASE

Vă prezentăm mai jos câteva exemple de practici şi inovaţii nesănătoase în cult, practici ale aşa numiţilor "preoţi făcători de minuni": Unele sunt inovaţii şi improvizaţii liturgice, sau deformări voite ale rânduielilor liturgice consacrate în Tradiţia Bisericii Ortodoxe, altele sunt de-a dreptul „reţete băbeşti”, cu origini în vrăjitoria populară. Iată o enumerare a câtorva dintre cele dintâi: - deschiderea cărţii (sau a Pravilei sau a Psaltirii sau a Sfintei Evanghelii, uneori la sfârşitul Sfântului Maslu) pentru a iscodi viitorul, urmată de tâlcuirea fragmentului de text ce cade mai întâi sub ochii „credinciosului”, care eventual a ţinut trei zile de post negru; - împărţirea de părticele (miride) luate de pe Sfântul Disc şi date „credinciosului” cu menţiunea că „ele sunt mai mari în sfinţenie decât aghiazma şi anafura şi se iau după o zi de post total” (de unde invenţia asta?); - oficierea unor „rugăciuni şi slujbe speciale” pentru cei care s-au sinucis, pentru cei morţi în erezie, pentru pruncii avortaţi, lucru neadmis de Biserică; - omiterea exorcismelor de la Botez; - săvârşirea, din comoditate, a Tainei Botezului numai prin stropire sau turnare; - rebotezarea celor bolnavi de epilepsie sau a copiilor „pentru a se alunga răul din om şi casă” sau scoaterea copilului din casă printr-un geam spart, dându-i un alt nume; - „botezul” morţilor sau al unor păpuşi sau cârpe pe 7 ianuarie în locul copiilor avortaţi care-şi „primesc” un nume fictiv de Ion-Ioana (această invenţie este opera „babelor” care descântă şi ghicesc pe la ţară, invenţie preluată şi de unii „popi mincinoşi” care câştigă bine de pe urma ei); cei ce fac un lucru ca acesta sunt aspru mustraţi de către Biserică, prin Canonul 47 al Sfinţilor Apostoli, „ca unii ce-şi bat joc de crucea şi moartea Domnului” (practica aceasta este un adevărat sacrilegiu adus Tainei Botezului); - săvârşirea Spovedaniei în grup la adulţi, uneori rostindu-se doar dezlegarea cea mare, urmată chiar de Sfânta Impărtăşanie, fără nici un canon dat cuiva, deşi unii dintre ei nu s-au spovedit niciodată în viaţă; - săvârşirea mărturisirii păcatelor în faţa icoanei Mântuitorului, fără preot, acesta citind doar dezlegarea finală; - folosirea doar a epitrahilului la Proscomidie, la Botez sau la Spovedanie de către preotul duhovnic (lucru contrar rânduielii din Aghiazmatar, care specifică limpede ca fiind obligatorie îmbrăcarea felonului, ca la orice Sfântă Taină); - împărtăşirea cu Sfintele Taine a celor ce sunt în comă sau în agonie sau tocmai au murit (un adevărat sacrilegiu împotriva Sfântului Trup şi Sânge al Mântuitorului Hristos); - atingerea şi păstrarea (40 de zile) pe sub Sfânta Masă a unor fotografii, acte, haine şi obiecte ca „să se sfinţească”; - păşirea cu Cinstitele Daruri peste oameni şi haine (lucru riscant pentru slujitor şi generator de dezordine între credincioşi) - atingerea capetelor credincioşilor cu Sfântul Potir de către preotul slujitor (din nou riscul e foarte mare) pentru „a li se ierta păcatele”; - abuzul de pomeniri la Vohodul mare; - călcarea oamenilor cu picioarele pentru „a scoate diavolii din ei”; - citirea mai deasă (chiar de câteva ori pe zi) a Molitvelor Sfântului Vasile cel Mare şi a unor exorcisme apocrife (suspect este că în acestea se pomeneşte mai des numele vrăjmaşului decât al Mântuitorului, iar unii credincioşi evită Taina Spovedaniei); - miruirea fotografiilor pentru „a le merge bine” celor din fotografii; - împărţirea de tămâie sau cenuşă din cădelniţă pentru a fi consumate de credincioşi prin mâncare, câteva zile consecutive (riscul intoxicării este evident); - oficierea unor „slujbe speciale” de „dezlegat (şi spălat) cununiile şi vrăjile”; - înmormântarea seacă (fără mort); - condensarea pentru aceeaşi persoană a 2 sau 3 slujbe de pomenire a morţilor într-un singur parastas; - deschiderea bisericii dimineaţa de către unii tineri şi tinere pentru grăbirea căsătoriei; - punerea busuiocului sub pernă fetei, ca să i se descopere ursitul în vis; - încurajarea unor forme de evlavie catolică: invocarea lui Anton de Padova, postul în ziua de marţi (chiar de 9 ori consecutiv) mai ales pentru măritişul fetelor, folosirea de statui şi tablouri religioase necanonice; - acceptarea şi încurajarea unor dialoguri cu duhuri, a unor vedenii şi vise profetice şi chiar recomandarea pelerinajelor în locuri „speciale”; - acreditarea în biserică a grupărilor de elită religioasă; - acceptarea şi încurajarea doctrinelor sincretiste şi practicilor de vrăjitorie, radiestezie, bioenergie, yoga, parapsihologic, masonerie, astrologie, zodiace, ghicit; - promovarea unor învăţături şi practici noi legate de isihasm străine de tradiţia filocalică şi chiar profanatoare a ei; aceste noi „proceduri” de isihasm fac casă bună cu păgânismele orientale; Aşa cum precizam, alteori practicile necanonice reproduc reţete de-a dreptul băbeşti: - folosirea şi purtarea cărticelelor apocrife ca Visul Maicii Domnului, Epistolia şi Talismanul Domnului, Evanghelia după Toma ş.a.; - punerea de bani în cristelniţă (chipurile ca să aibă noul-născut spor la bani); - ţinerea în mână a mai multor lumânări la Sfânta Impărtăşanie (chipurile pentru cei morţi neîmpărtăşiţi); - dăruirea unui cocoş preotului slujitor în noaptea de înviere (chipurile pentru cei morţi „nespovediţi, neîmpărtăşiţi, fără lumânare”); - aprinderea a 7, 9, 12, 33 de lumânări în formă de cruce şi lăsate să ardă în 4 reprize (câte un sfert de lumânare de fiecare dată), separate prin câte 10 mătănii, ultima repriză, obligatorie, fiind la ora 12 noaptea , chipurile pentru îndeplinirea dorinţelor (de parcă Dumnezeu ar fi obligat să-ţi îndeplinească dorinţa în urma acestui ritual fixist); - săvârşirea unor „rugăciuni de blestem” (nu de îmblânzire) a duşmanilor, uneori ţinând o lumânare cu flacăra în jos; - darea în aceeaşi dimineaţă, personal, a 9 pomelnice la 9 biserici, în timpul Sfintei Liturghii; - folosirea unor obiecte bisericeşti sau a unor părţi din ele în practicile vrăjitoreşti ş.a. Asupra acestor practici necanonice (ca şi a altora de acelaşi gen) merită să facem câteva observaţii: 1.Toate aceste practici sunt aşa-zise „tradiţii” locale, variind mult de la un mediu (citadin sau sătesc, intelectual ori ignorant) la altul, unele sunt foarte noi, neacceptate, ba chiar condamnate de Sfântul Sinod (încă din 1952) şi chiar de toţi creştinii cu discernământ. 2.In general, ele au răspândire între oamenii creduli, neinstruiţi, grupaţi de obicei în jurul unui om - iniţiatorul „tradiţiei” – care este ajutat de un „colegiu” (aceştia îi asigură „capului” publicitatea şi promovarea învăţaturilor şi practicilor inventate de el). 3.De obicei iniţiatorii sunt bărbaţi care-şi iau „libertăţile” şi prestanţa de a inova mai uşor (cad mai uşor pradă duhului rău care le oferă calitatea de „înţelepţi”, „mentori”, „prooroci”). 4.Femeile sunt preponderent atrase de asemenea „tradiţii” noi pe care le răspândesc automat, fără a se interesa de raportul lor cu tradiţia autentică a Bisericii Ortodoxe; (…) 5.In cazul în care iniţiatorul e preot hirotonit sau mai ales călugăr (şi eventual într-o mănăstire faimoasă), credibilitatea „proorociilor” şi a practicilor scornite de el creşte între aderenţi, între viitoarele victime. 6.Totdeauna sunt forme exagerate de evlavie, având mai degrabă un fond păgân decât unul creştin, care reduc actul credinţei la forma exterioară şi la simplul ritual mecanic, magic. Cei care le practică alunecă în mândria că nu sunt ca ceilalţi creştini, considerându-se mai „iniţiaţi” în credinţă. 7.Folosindu-se de unele tradiţii bisericeşti adevărate, „tradiţiile” necanonice le compromit autenticitatea, abuzurile acestora din urmă fiind un motiv serios de sminteală pentru intelectuali şi de înjosire a Ortodoxiei de către sectanţi. 8.Ele subminează unitatea liturgică şi de credinţă a întregii Biserici Ortodoxe Române, strecurând uneori învăţături eretice şi creând motive de dispută şi chiar de dezbinare atât între clerici, cât şi între credincioşi. 9.Cei care săvârşesc „exerciţiile” duhovniceşti expuse au impresia că, în mod automat, în viitor „le va merge sigur bine“, creându-şi iluzii şi speranţe deşarte. 10.Cei care apelează la ele desconsideră Sfintele Taine, ierurgiile bisericeşti şi virtuţile creştine, dând întâietate practicilor acestora oculte, exagerând accesoriile şi pierzând din vedere esenţialul însuşi. 11.Principala ofensă este adusă Tainei Sfintei Spovedanii, întrucât oamenii uită că, din pricina păcatelor, Dumnezeu îngăduie încercările şi necazurile. De aceea şi diavolii îi poartă, pentru mândria lor, pe alte drumuri, numai pe drumul pocăinţei nu. 12.Unii îşi reduc întreaga viaţă religioasă la un lanţ de asemenea practici necanonice, lanţ pe care-l străbat inconştient (cu discernământul adormit); au impresia că sunt pe calea mântuirii doar făcând aceste „exerciţii”, permiţându-şi chiar fapte imorale uneori pentru îndeplinirea lor (de exemplu: multe femei se înghesuie, se ceartă chiar, ca să ajungă să le pună preotul Sfântul Potir pe cap). 13.Cei ce devin dependenţi de aceste tehnici ajung obsedaţi de scrupulozitatea lor, pierzându-şi libertatea de fi prin har ai lui Dumnezeu. Treptat, încrâncenarea şi îngustimea gândirii lor pot avea urmări psiho-patologice, mai ales în cazul persoanelor labile psihic. 14.In conţinutul lor nu respiră duhul smereniei şi al iubirii de oameni; nici o tehnică în sine nu deschide omului perspectiva comuniunii, a rugăciunii comunitare, a asumării semenului în iubire. Sunt „exerciţii” individualiste şi reduse la folosul propriu, care agravează boala secularizării şi a individualismului credinţei. Această consecinţă este cea mai gravă, căci „din cauza înmulţirii fărădelegii, dragostea multora se va răci” (Matei 24, 12) şi mulţi se vor abate de la adevărata credinţă la forme de fals misticism, erezie, idolatrie păgână şi vrăjitorie. 15.Incurajarea mai mult sau mai puţin tacită de către unii preoţi a unor asemenea forme de fals misticism şi practici necanonice este o dovadă de decădere moral-religioasă, pe care înşişi credincioşii n-o pot tolera multă vreme, iar descoperirea neadevărului din ele va însemna atunci şi o gravă deteriorare a încrederii lor în autoritatea preotului[55] şi a religiei. Creştinismul, ca religie a Adevărului, nu are nevoie, ba e profund periculos, să fie sprijinit pe minciuni care se dezvăluie rând pe rând ca atare. 16.Toate aceste forme eronate de evlavie trebuie demascate, eliminate şi prevenite prin catehizarea credincioşilor în dreapta şi adevărata credinţă creştină, prin educarea unui discernământ minimal, care să le permită oamenilor observarea şi evitarea abuzurilor şi a exagerărilor „evlavioase”. http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2011/03/22/de-ce-cauta-omul-semne-minuni-si-vindecari-paranormale/

joi, 17 martie 2011

APEL LA SOLIDARITATE CU VICTIMELE CUTREMURULUI DIN JAPONIA

Biroul de presă al Patriarhiei Române, ne informează:

Luând aminte la îndemnul Sfântului Apostol Pavel care zice „Plângeţi cu cei ce plâng" (Romani XII, 15), în semn de compasiune şi solidaritate, Patriarhia Română adresează ierarhilor, clerului şi credincioşilor de la parohiile şi mănăstirile ortodoxe române din ţară şi diaspora îndemnul de a organiza colecte în bani pentru ajutorarea celor afectaţi de cutremurul devastator din Japonia care a curmat mii de vieţi omeneşti şi a provocat imense pagube materiale, Rugăm ca sumele colectate să fie depuse în următoarele conturi pentru sinistraţi ale Patriarhiei Române:

RO54RNCB0075004895030091(Lei),

RO27RNCB0075004895030092 (Euro),

RO97RNCB0075004895030093 (USD),

deschise la Banca Comercială Română, filiala Sector 4, Bucureşti, cu menţiunea „AJUTOR PENTRU JAPONIA".

Patriarhia Română în consultare cu Mitropolia Ortodoxă a Japoniei, cu sediul în Tokyo, va oferi ajutorul financiar direct celor care au de suferit în urma acestei calamităţi naturale din Japonia, cu speranţa că generozitatea clerului şi credincioşilor ortodocşi români va aduce un strop de alinare sufletească şi ajutor pentru refacerea morală şi reconstrucţia materială a comunităţilor atât de greu încercate din această ţară din Orientul Îndepărtat.



--------------------------------------------------------------------------------

marți, 15 martie 2011

Au fost alesi PRIMII DOI CANDIDATI pentru Mitropolia Clujului: IPS ANDREI si PS IRINEU

În cadrul şedinţei Sinodului Mitropolitan de luni, prezidat de patriarhul Daniel în calitate de locţiitor de mitropolit, au fost aleşi, prin vot secret consultativ, primii doi candidaţi pentru rangul de arhiepiscop şi mitropolit al Clujului. Aceştia sunt: arhiepiscopul Andrei Andreicuţ, al Alba-Iuliei, şi episcopul Irineu Pop-Bisriţeanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Clujului. Cei doi au fost aleşi din cei 24 de ierarhi eligibili.

La şedinţa care a durat circa trei ore au participat ierarhii de la toate eparhiile de pe teritoriul Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.

Alegerea viitorului arhiepiscop şi mitropolit al Clujului va avea loc în şedinţa Sfântului Sinod din 18 martie, iar instalarea acestuia va avea loc în 25 martie, la Cluj.

luni, 14 martie 2011

SOS- “Salvaţi o viaţă în Japonia!”

Filiala de Cruce Roşie Giurgiu vine în sprijinul oamenilor afectaţi de cutremurul din Japonia organizând o amplă campanie de strângere de fonduri care să ajungă la sinistraţii japonezi. Acţiunea iniţiată de conducerea CR Giurgiu presupune strângerea de bani şi nu de alimente sau bunuri. Cei care vor să doneze diferite sume o pot face în contul menţionat mai jos. “Salvaţi o viaţă în Japonia!” poate reprezenta mai mult decât un slogan şi poate deveni realitate dacă ne implicăm să-i ajutăm pe semenii noştri aflaţi într-o situaţie critică.

BCR GR RO 43 RNCB 0145037306430001

sâmbătă, 12 martie 2011

DE CE SE DEZLĂNŢUIE NATURA?

„Pământul va fi pustiit – avertizează profetul Isaia poporul plin de păcate – pământul este în chin și sleit (…) Pământul este pângărit sub locuitorii lui, căci ei au călcat legea, au înfrânt orânduirea și legământul stricatu-l-au în veci! Pentru aceasta, blestemul mistuie pământul și locuitorii îndură pedeapsa lor“ (Isaia 23, 3-6).

„Pământul se sfărâmă, pământul sare în bucăți, se clatină pământul (…) Păcatele apasă asupra lui“ (Isaia 24, 19-20).

„La noi în Balcani – spunea Sfântul Nicolae Velimirovici – se păstrează încă ceva din respectul vechi față de natură. Trăiește încă obiceiul ca săteanul să-și facă cruce zicând: Doamne, iartă, când vrea să taie copacul, să cosească iarba sau să junghie animalul. Popoarele care au declarat război naturii (…) au atras asupra lor nenumărate rele. Cel care rupe legăturile prietenești cu natura le rupe în același timp și cu Dumnezeu“.

"Cutremurul din Japonia și alte dezastre ale stihiilor naturii sunt și un avertisment adresat omenirii pentru a se întoarce cu fața către Dumnezeu.

Prin Biserică se oferă lumii posibilitatea primenirii ei pe dinlăuntru prin credința în Întruparea, Moartea și Învierea lui Hristos. Pământul, apa, văzduhul „așteaptă, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, cu nerăbdare să se izbăvească de robia stricăciunii“ (Romani 8, 19) și a păcatelor noastre.

Este necesar să primim în sufletul nostru pe Hristos Dumnezeu, pentru ca El să ia chip în noi și să ne mântuiască. Altfel, nu se știe ce dezastre vom plânge în viitor.

Orice zâmbet plin de tandrețe adresat nefericiților acestei lumi, orice atitudine de iertare pentru cel ce ne-a greșit, orice mângâiere pentru bătrânul răvășit, orice copil nou născut, orice rugăciune pentru cei ce „ne iubesc și pentru cei ce ne urăsc pe noi“, orice experiență a prezenței lui Dumnezeu în viața noastră se transformă în binecuvântare pentru noi, pentru ceilalți și pentru întreaga creație."
-spunea IPS Teofan-

vineri, 11 martie 2011

GÂNDURI ÎN POST

La noi creştinii, primăvara miroase a post. Când te trezeşti dimineaţa, îţi faci rugăciunea, deschizi larg fereastra legii strămoşeşti şi îţi umpli plămânii de mireasma postului.
Cândva, moşii noştri aveau un întreg ritual înainte de începerea postului. Aveau vase speciale doar pentru post, pe care le coborau la vremea cuvenita din pod sau vasele folosite în perioada de dulce, le spălau bine, aproape ritualic. În vasele astfel pregătite se coceau cartofi, se năduşeau sărmăluţele de post, se revolta fasolea, prunele afumate îndulceau atmosfera.

Astăzi ….. e alfel.

Postul este înfrânarea de la toate poftele, atât ale sufletului cât şi ale trupului. Postul nu trebuie rezumat doar la a nu mânca ceva „de dulce”. Postul este o tăiere a voinţei, este o extirpare a dorinţei de a face, de a zice, de a lucra ceva din ceea ce în mod normal nu este rău în perioadele de ne postire. Îmi vine în minte un verset spus nouă de Sfântul Apostol Petru: „Fiţi treji, privegheaţi, pentru că potrivnicul vostru, diavolul, umblă ca un leu răcnind, căutând pe cine să înghită” (I Petru V, 8).
Astăzi diavolul ne îndeamnă să postim.

Astăzi… postim, nu mâncăm şniţele de porc, nici cârnaţi, nici caşcaval, nici prăjituri şi nici nu poftim la ele, pentru că avem şniţele de soia, cârnaţi şi caşcaval de soia, avem prăjituri de post. Postim cu adevărat consumând produse de post? Poate că da, sau poate că nu. Eu cred că nu facem altceva decât să ne amăgim pofta în loc să o înfrângem. Mâncăm cârnaţi, caşcaval, lapte, şniţele de post şi credem că facem voia lui Dumnezeu. Ha, ha, chinezii au inventat chiar si ouă de post.
Ne mai întrebăm de ce după terminarea postului, în loc să fim mai buni, aşa cum ne-am chinuit în post să fim, suntem la fel de răi şi insensibili. Nu se vede nici o schimbare în viaţa noastră. A trecut postul, ne întoarcem la viaţa noastră plină de răutăţi, ură faţa de aproapele şi îndepărtare de Dumnezeu. Îl uităm pe Hristos cel mort şi Înviat.

DE CE?
Pentru că nu am luptat cu vitejie cu poftele noastre, ci doar le-am amorţit. În loc să purtăm un război dur cu neputinţele şi păcatele noastre, am căutat să ducem un război diplomatic, stând la masa tratativelor cu „produse de post”.
Dumnezeu să mă ierte pentru gândurile mele!

PENTRU CINE AR TREBUI SA AIBA URECHI DE AUZIT

Voi fi scurt şi la obiect. NU SE POATE APRECIA CEVA CE URMEAZĂ A FI FĂCUT.

joi, 10 martie 2011

Rugaciune

„Doamne şi Stăpânul vieţii mele,
duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie. Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău. Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.

marți, 8 martie 2011

Un alt fel de a privi "ZIUA FEMEII"

Ziua de 8 martie este intemeiata in 1910, de Clara Zetchin (nascuta Asser), la Conferinta Femeilor Socialiste de la Copenhaga. Era o mutare importanta pe care o facea Internationala Socialista, prin crearea unei sarbatori pentru femeia-revolutionar. Comunistii, revoltati impotriva lui Dumnezeu si a randuielilor puse de Acesta in lume, voiau sa inroleze alaturi de ei si femeile. Intai de toate le-au oferit o zi a feminitatii pagane, o sarbatoare buna pentru dezlimitarea patimilor si slavirea femeii, adica a fapturii, negandu-l pe Creator. De la bun inceput, aceasta sarbatoare a fost anticrestina, antihristica, apostata, antisociala, pierzatoare de suflete. Prin propaganda insistenta privind dreptul la vot dar mai ales „drepturile” anticrestine, precum si prin adunari sfidatoare, prin ziare si carti, miscarea feminista s-a impus in constiinta cat mai multor oameni. In Vest, dupa al doilea Razboi Mondial, din feminism au izbucnit revolutia sexuala, lesbianismul, miscarile protestatare ale tinerilor hippy, cu consecinte dezastruoase privind pruncuciderea (legea dreptului la avort), homosexualitatea, concubinajul si distrugerea familiei. In Est, a lucrat bolsevismul satanist, prin organizatiile de femei si tineret care au impus randuieli noi, joia tineretului, regina balului, 8 Martie, deturnata in mod fals catre „ziua mamei”, implicandu-i astfel si pe copii, apoi discoteca si concursurile de miss au inlocuit traditiile morale si crestine ale romanilor. Privind inapoi cu amaraciune, observam ca vrajmasii nevazuti, dar si cei vazuti au facut cu noi exact ceea ce au vrut. S-au bizuit pe pacatele si patimile noastre, pe naivitatea si nestiinta noastra, pe slaba credinta si pe slabiciunile noastre si ne-au spalat creierele, dupa care le-au „remobilat” cu ideile, opiniile, obiceiurile si naravurile lor. Le-au fost suficiente doua generatii, cel mult trei, pentru ca sa ne preschimbe din crestini in pagani sadea.

Oare noi stim ce sarbatorim la 8 Martie? Pe langa originea comunista, pe langa paganismul ei, pe langa inchinarea la idolul frumusetii (mitul Afroditei face astazi ravagii prin aceea ca el reprezinta, in realitate, pe diavolul placerilor si desfranarilor fara frontiere, demon ce domina lumea), sarbatoarea de la 8 martie mai are un sens, ceva mai adanc si bine ascuns. Initiatoarea sarbatorii, Clara Zetchin i-a dedicat aceasta zi femeii revolutionar si a ales-o pe Estera din Vechiul Testament. Ba chiar este posibil ca, in anul 1910, sarbatoarea Purimului sa fi cazut chiar pe 8 martie. Cine doreste sa se lamureasca in detaliu, sa revada cartea Estera, din care va afla ca, in luna Adar, a douasprezecea a anului, ziua 13, din porunca regelui Artaxerxe, evreii au macelarit 75.000 de persi din elita, pe care ii considerau dusmani personali. A doua zi, au sarbatorit cu mare veselie aceasta ucidere. Ne punem intrebarea: „Cum se poate sarbatori o zi de macel? Nici un popor din lume nu serbeaza o asemenea zi cu bucurie. Purimul – sarbatoare in special pentru copii (unde se canta, se joaca, iar Talmudul recomanda celor maturi chiar sa bea bauturi spirtoase pana nu mai deosebesc diferenta dintre expresiile “blestemat fie Aman” si “binecuvantat este Mardoheu”) este comemorarea unui masacru in care au murit poate mii de copii. Nu a fost o batalie (cum incearca unii sa explice), in care si evreii si persii sa se lupte cu armele in mana, ci anume un macel. [...] Internationala a avut scopuri mondiale. Ea a avut ce spune lumii: ca Purimul e sarbatoarea nimicirii dusmanilor, iar dusmanii Revolutiei bineinteles au fost nu numai capitalistii, ci si Biserica. In acest caz e lipsita oare de motivatie presupunerea ca in constiinta liderilor evrei ai Internationalei, miscarea revolutionara feminina se asocia cu Estera, iar 8 Martie – din obisnuinta cu sarbatoarea Purim?”

Cati dintre romani s-au gandit vreodata, dar mai ales in aceste vremuri de asa zisa libertate, ca celebreaza „crestineste”, in Postul Mare, cu jocuri, spirtoase, daruri, dezmat si culpabila bucurie, o sarbatoare straina, patata cu sange din belsug? Fac acest lucru fara sa constientizeze nici unul din sensurile sarbatorii respective. Sfantul Episcop Nicolae Velimirovici ne avertizeaza ca aceasta slavire a frumusetii feminine, cum ne amagim noi ca facem la 8 martie, este o grea cadere: „Dintre toate ispitele cu care omul are a se masura in sine insusi, frumusetea este, oricum, cea mai anevoie de biruit. […] Caci frumusetea este un ghetar de pe care se aluneca sigur in adancul de foc” iar „concursurile moderne de Miss sunt […] in fapt, un comert abil disimulat cu prostituate” (Raspunsuri la intrebari ale lumii de astazi, vol. 1, Sophia, Buc., 2002, p. 227). Ca e frumusete revolutionara, adica supradesfranata, larg mediatizata si comercializata, ca e manipulare sentimentala, camuflata sub „ziua mamei” (mamele crestine nu s-au identificat niciodata cu feministele, nici sfintele mucenite, nici cuvioasele care impodobesc calendarul crestin), ca e profund pagana, ca e straina si antihristica, aceasta neghina amara si neagra, numita 8 Martie, face mult rau credintei noastre ortodoxe. Care sunt dusmanii comunistilor (deghizati in spirite postmoderne, in internationalisti democrati etc.), ai ateilor si apostatilor contemporani? Hristos si Biserica Lui. Noi, crestinii ortodocsi, am luat locul persilor de alta data. Si daca nu suntem macelariti cu sabiile, in mod sigur suntem ucisi sufleteste, lucru faptuit cu neegalata ravna in comunism si continuat in prezent cu mijloace sofisticate. Culmea prostiei noastre e si culmea vicleniei dusmanilor nostri: ne-au format reflexe conditionate, precum cainilor lui Pavlov, asa incat, cum se apropie 8 Martie, dam iama in magazine, florarii si restaurante, ni se dezlantuiesc patimile trupesti, facem foarte urat, precum paganii bestializati. Ne secatuim postul, curatirea sufleteasca, veselindu-ne de propria infrangere, de propria nimicire. 8 Martie e un ritual cumplit in care, jucand, ne calcam in picioare propriile suflete, slavim moartea pe care ne-o administreaza subtil vrajmasii nostri. Feminismul, ca vlastar otravit al masono-iluminism-comunismului, e un fel de magie a ielelor patrunsa in mintea femeilor crestine, naucind, prin contaminare, si mintea barbatilor crestini, asa de rau, incat toti, de-a valma, il uita pe Hristos, se dezbraca de viata vesnica si se arunca, robi, in bratele Satanei. Mosii nostri de acum un veac nu ar fi facut asa ceva nici daca ar fi fost amenintati cu moartea. Noi, insa, de bunavoie si cu placere beteaga, ridicam imne Satanei prin discoteci, taverne si birturi. Numai biciul lui Hristos ne mai poate trezi! Doamne, atinge-ne acum, ca sa ne mai ramana timp de revenire!

de Ioan Enache ( sursa: credinta-ortodoxa.ro, via APOLOGETICUM)
http://acvila30.wordpress.com/2011/03/08/8-martie-%e2%80%93-%e2%80%9csarbatoarea%e2%80%9d-unui-macel-deturnata-in-mod-fals-de-catre-bolsevici-in-%e2%80%9cziua-mamei%e2%80%9d-un-ritual-pagan-crestinelor-si-crestinilor-nu-stricati-postul-n/#more-19010

4 porunci pentru soțul ortodox

Fii tandru!

Soţul trebuie neapărat să dovedească în mod practic soţiei că o iubeşte. Firea femeii este atât de slabă, încât îndată ce vede că soţul arată o oarecare amabilitate unei alte femei, fie colegă de serviciu, fie prietenă, în sufletul ei se aprinde invidia. Nu pentru că ar fi o pornire pătimaşă, ci, din pricina dragostei ce i-o poartă soţului, doreşte ca acesta să-i aparţină în întregime. Mai mult, femeia devine invidioasă chiar dacă soţul arată dragoste mamei lui. Dacă îi spui: „Bine, dar este mama lui care l-a născut, l-a crescut, i-a fost alături atâţia ani!”, ea răspunde: „Da, dar o iubeşte pe ea mai mult decât pe mine!”. Toate femeile asta răspund. De aceea soţul trebuie, prin tandreţe, să găsească „butonul” de îmblânzire a soţiei. Noi, monahii, prin modul nostru de viaţă nu avem experienţa femeilor. Însă epitrahilul Sfintei Spovedanii ne-a dezvăluit foarte multe taine din sufletul femeii. Un alt lucru pe care îl constatăm este acela că femeia, după naşterea primului copil, nu mai doreşte atât rolul sexual al soţului, cât tandreţea şi afectivitatea acestuia. De aceea, soţul trebuie să cunoască acest lucru şi să fie tandru cu soţia sa.

N-o mustra faţă de alţii!
Niciodată nu trebuie ca soţul să-i facă observaţie soţiei în prezenţa altora, pentru că de multe ori, din egoism, soţii îşi mustră soţiile mai ales în prezenţa propriilor rude.
Sau, dacă soţia dă telefon soţului la serviciu, acesta să nu-i răspundă răstit: „Lasă-mă, n-am timp acum!”, vorbindu-i cu asprime. Ci să-i spună: „Iubito, am treabă acum, însă te voi suna eu puţin mai târziu”. Soţia trebuie să ştie întotdeauna că soţul o iubeşte şi se gândeşte la ea în orice clipă, trebuie să simtă că în inima lui ea este pe primul loc. Când soţia va înţelege şi se va convinge că soţul o iubeşte, atunci devine de bunăvoie aşternut picioarelor lui, gata de orice jertfă.

Nu-i ascunde nimic!
Soţiei nu trebuie să-i ascundeţi nimic, pentru că va veni vremea când veţi fi descoperiţi. Să-i spuneţi totul şi să vă consultaţi cu ea în toate. Nu e bine ca soţia să afle cele ascunse ale voastre de la rude, de la colegi ori de la prieteni. Să ştiţi că firea femeiască este pururea bănuitoare, suspicioasă. Tot timpul se îndoieşte şi se întreabă: „Oare mă iubeşte soţul?” Iar dacă va găsi motive de suspiciune, devine fiară. De aceea, trebuie să ştiţi că singurul lucru care o poate cuceri şi poate uni familia este tandreţea. Soţul ideal nu o strigă pe soţie pe nume. După căsătorie, adevăratul nume la soţiei trebuie să fie doar „iubito”. Atunci cei doi vor fi cu adevărat trup şi suflet.
Dacă îţi greşeşte cu ceva soţia, nu-i răspunde pe loc, atunci când eşti dominat de mânie; ci seara, în camera voastră, când veţi fi singuri, să-i spui cu blândeţe: „Ştii, iubito, azi m-ai întristat cu cutare lucru”. Iar dacă îi arăţi blândeţe îi va părea rău, va plânge şi îşi va cere iertare.
Dacă soţul pleacă undeva şi „uită” să-i spună soţiei, iar aceasta află de la colegii de serviciu, de exemplu, atât de mare este rana sufletească pricinuită de faptul că nu este ea prima căreia soţul să-i spună despre acest lucru, încât cu greu îşi revine. Este nevoie, deci, de multă atenţie. Dacă soţia va înţelege că soţul îi este alături, atunci este capabilă de orice jertfă. Firea feminină are nevoie de cea a bărbatului. Vedeţi, chiar şi la mănăstirile de maici, dacă nu există un duhovnic bun, singure nu pot spori. Întotdeauna firea femeiască are nevoie de sprijinul firii bărbăteşti.

Rugaţi-vă, spovediţi-vă, împărtăşiţi-vă împreună!
Aşadar, pe cât puteţi, trebuie să vă rugaţi împreună acasă. Rugăciunea făcută în comun uneşte familia. Dacă puteţi, dimineaţa rugaţi-vă împreună, iar seara faceţi împreună Pavecerniţa.
E bine ca soţii să se spovedească la acelaşi duhovnic şi să se împărtăşească la aceeaşi Sf. Liturghie, să meargă amândoi la aceeaşi biserică. Acesta este un lucru care îi uneşte foarte mult.

Părintele Efrem Vatopedinul

vineri, 4 martie 2011

FĂRĂ CUVINTE, RĂMÂI MUT !

DRAGI MĂMICI!!!!

* Textul a fost scris de Alina Buleanu o persoana obisnuita care nu a trecut prin aceasta experienta. A incercat doar sa se transpuna si sa incerce niste sentimente imprumutate in speranta ca asta va ajuta unele fete, femei care sunt la un pas de a renunta la “papusa” lor.
Întreg articolul e preluat de aici: http://www.narcisvirgiliu.ro/blog/mami-de-ce/

Mami, de ce…?

Ma uit in oglinda, sunt eu. Ma uit mai bine si sunt eu la 6 ani. Ma rugam in fiecare seara sa mi-l aduca, ii promiteam ca voi manca tot, ca ma voi culca devreme, ca voi fi un copil mai bun daca mi-l aduce.
Si-ntr-o zi a venit! Am alergat plangand de fericire, l-am strans la piept si l-am pupat pe frunte. Din acel moment, desi abia invatasem sa ma ghidez dupa limbile ceasului, stiam cand trebuie sa manance. Il auzeam in mintea mea de copil si stiam ca acum il voi duce la baie sau la plimbare. Il puneam la culcare, la aceeasi ora in fiecare seara, nu inainte de a pupa manutele de cauciuc ale bebelusului, jucaria mea frumoasa, primita de la parinti. Dupa un timp, unul dintre prietenii mei care se juca de-a doctorul l-a stricat, dar mama a gasit solutia imediat: “o sa-i schimbam bateriile si o sa mearga din nou! Trebuie sa mearga!”
Acum sunt in acelasi pat, imi curg, la fel ca atunci, siroaie de lacrimi insa acum sunt amare, disperate. Nu mai vreau sa vina, nu mai vreau sa primesc papusa cu cap rotund, imi doresc sa fi ramas acolo, pana in momentul in care ma hotarasc eu sa merg si sa o cumpar.
E prea intuneric, e numai frig, e ceata, e mult prea tarziu… “Papusa” a ajuns. Nu a comandat-o nimeni de data asta, nici eu, nici parintii mei, e doar un frumos cadou, o surpriza din partea “firmei de jucarii”…e copilul meu. Are aceeasi pozitie ca si a mea acum, cu mainile impreunate la gura si cu genunchii indoiti, lipiti de coate….sta la fel ca mine…in mine, dar nu plange, el asteapta doar….asteapta sa vina momentul potrivit cand cineva ii va taia “funda” si va iesi la lumina din “cutie” pentru a ma face fericita…asteapta sa il vad, asteapta sa ma stie.
Maine voi deschide, mult, mult prea devreme, cadoul pe care nu l-am cerut, nu acum. Mai e doar o noapte, poate cea mai lunga noapte din viata mea. Nimeni, niciun om nu are dreptul sa ma judece, oricine ai fi nu sta cu mine, sunt orele pe care trebuie sa le petrec doar eu cu Dumnezeu, sa-I vorbesc, sa-I explic, sa cer iertare.
Nimeni nu intelege ca la 16, 17 sau chiar 18 ani nu pot pastra un copil. As fi un copil…cu un altul in brate.
Nimeni nu intelege ca tatal lui nu va fi acolo, de fapt nu mai e demult aici, cu mine, cu noi. Nimeni nu stie ca eu, fara tatal lui, fara parintii mei care au murit cand eram mica, nu am cum sa-l cresc. Nu va avea nici macar ce sa manance.
Doar Dumnezeu ma poate condamna sau ierta, doar El.
E aproape 6 dimineata….mai am 4 ore…aud apa cum pica undeva in baie….pica la fel ca lacrimile astea reci….adorm….visez…stiu ca visez. Sunt in camera mea, e vara. Un pusti blond imi intinde o scrisoare, imi saruta apasat ambele maini, isi ia mingea si o zbugheste afara…la joaca. Mainile-mi tremura, nu pot sa le controlez si totusi o deschid:
“ Mamica mea,
Mai tii minte tot ce ti-am povestit, zi de zi, de cand am ajuns la tine in burta? Iti spuneam ca imi pare rau pentru ca am plans asa de tare cand m-ai nascut, n-am vrut sa te sperii. Iti mai explicam, razand, fata pe care-ai facut-o cand m-ai vazut pasind pentru prima data. Mai stii? Ma tineam de masuta din sufragerie si ma leganam gata, gata sa cad. Iti povesteam ce am simtit dupa prima zi de scoala cand am iesit de la ore si ma asteptai in fata clasei emotionata. Stai linistita! Te rog, nu plange! Nu ai uitat nimic!
Lucrurile astea de fapt urmau sa se intample si mi s-a parut dragut sa ti le povestesc eu inainte, de acolo dinauntru. Nu ma supar sa stii daca nu le-ai auzit! Eu doar incercam sa te linistesc pentru ca nu intelegeam de ce ai tot plans de cand ai aflat ca sunt acolo, in tine.
Imi pare rau doar ca nu am terminat, as mai fi avut ataaat de multe de povestit, dar in dimineata aia ai vrut sa ne vedem mai repede decat trebuia. Cand m-a atins am crezut ca e mana ta si am inceput sa rad si sa chicotesc “mami, opreste-te, ma gadili! Mai ai rabdare putin. Te anunt eu cand sunt gata sa vin”. Imediat mi-am dat seama ca nu ai cum sa fii tu, mana ta ar fi trebuit sa fie calda si moale, nu rece si ascutita…
De acolo nu mai stiu nimic, cred ca am adormit si m-am trezit aici, unde e mereu cald, soare si sunt si foarte multi copii fara mamici.
Imi pare rau ca nu am apucat sa te stiu, dar sunt sigur ca esti la fel de frumoasa pe dinafara la fel cum mi-ai aratat in acele cateva saptamani acolo la tine in burta.
Ma intorc la joaca acum!
Te iubesc!”
E dimineata…am ochii injectati…zambesc isteric. O sa plec acum. Trebuie sa ajung la doctor, am programare. Imi va strica “papusa” dar e bine, e bine pentru ca peste cativa ani o sa-i schimb bateriile si o sa mearga din nou. Trebuie sa mearga….

ZILELE ÎN CARE NU SE FAC PARASTASE ORI POMENIRI ALE MORȚILOR

http://www.publicatiiortodoxe.ro/137.html

Nu se fac parastase în următoarele zile şi perioade din cursul anului bisericesc:
- De la lăsatul secului de carne (Duminica Înfricoşatei Judecăţi) până Sâmbăta a doua din Postul Paştelui. 

- În cele 12 zile dintre Naştere şi Bobotează ( adică de la 20 decembrie când începe înainte-prăznuirea Naşterii până la 7 ianuarie), pentru că bucuria duhovnicească a celor două mari sărbători –Naşterea şi Boboteaza– nu se potriveşte cu doliul pentru cei morţi;
- La praznice împărăteşti:
• Naşterea Domnului (Crăciunul) – 25 decembrie,
• Tăierea împrejur – 1 ianuarie,
• Botezul Domnului – 6 ianuarie,
• Întâmpinarea Domnului – 2 februarie,
• Schimbarea la faţă a Domnului – 6 august,
• Înălţarea Sfintei Cruci – 14 septembrie
• Duminica Floriilor (o săptămână înainte de Paşti),
• Sfintele Paşti,
• Înălţarea Domnului la cer (la 40 de zile după Paşti),
• Rusaliile (la 50 de zile după Paşti sau 10 zile după Înălţare),
• Sfânta treime (Luni după Rusalii).
- În săptămâna Patimilor şi toată Săptămâna Luminată, adică din Sâmbăta Floriilor (Sâmbăta lui Lazăr) până în Duminica Tomii (inclusiv).
- De la lăsatul secului de carne (Duminica Înfricoşatei Judecăţi) până Sâmbăta a doua din Postul Paştelui.
În zilele şi perioadele menţionate, morţii pot fi pomeniţi nominal numai în taină, la Proscomidie, şi în momentele din cursul Sfintei Liturghii prevăzute de tipic şi de tradiţie pentru pomenirea generală a viilor şi morţilor.

joi, 3 martie 2011

O noua carte a Papei Benedict ii exonereaza pe evrei pentru moartea lui Iisus Hristos

Papa Benedict al XVI-lea ii exonereaza pe evrei pentru moartea lui Iisus Hristos, abordand, intr-o noua carte, una dintre cele mai controversate probleme ale Crestinismului, transmite FoxNews. In volumul "Iisus din Nazareth", Suveranul Pontif recurge la analize biblice si teologice pentru a explica de ce nu e adevarata teoria potrivit careia poporul evreu, in intregul sau, este responsabil pentru moartea lui Iisus. Interpretari contrare au fost folosite, timp de secole, pentru a justifica persecutia evreilor.
FoxNews citeaza mai multe fragmente din cartea scrisa de Papa, date publicitatii miercuri.
In timp ce Vaticanul afirma de cinci decenii ca poporul evreu nu a fost responsabil, in intregul sau, pentru moartea lui Iisus, mai multi intelectuali evrei au spus miercuri ca argumentul adus de Papa "este semnificativ si va ajuta la lupta impotriva anti-semitismului".
"Exista o tendinta umana naturala de a lua lucrurile fara a le mai cerceta, si, de foarte multe ori, acest lucru tinde sa duca la o anumita discontinuitate in ceea ce priveste constientizarea" legata de riscul anti-semitismului, a declarat rabinul David Rosen, sef pe probleme interreligioase la Comitetului Evreiesc American si unul dintre liderii dialogului dintre Vatican si evrei.
Rosen a amintit ca Vaticanul a emis, in 1965, cel mai important document in aceasta chestiune - Nostra Aetate, care a revolutionat relatiile dintre evrei si Biserica Catolica. Documentul sustine ca moartea lui Iisus Hristos nu poate fi atribuita evreilor, ca un intreg popor, nici la momentul producerii ei, nici in prezent.
Rabinul a spus ca afirmatiile Papei ar putea avea un impact mult mai mare, deoarece credinciosii au tendinta sa citeasca Sfanta Scriptura si comentariile, mai mult decat documentele bisericesti, in special cele vechi.
Cartea urmeaza sa fie lansata la 10 martie.
Volumul se concentreaza pe a doua jumatate a vietii lui Iisus, pe moartea si invierea sa. In prima parte a cartii, aparuta in 2007, Papa a prezentat opiniile sale legate de primii ani ai lui Iisus.
SURSA:http://www.hotnews.ro/stiri-international-8354355-noua-carte-papei-benedict-exonereaza-evrei-pentru-moartea-lui-iisus-hristos.htm



În anul 2002, Biserica Catolică a făcut unul dintre cele mai surprinzătoare gesturi pe plan dogmatic în privinţa raporturilor cu religia iudaică. În volumul „Poporul evreu şi sfintele sale scripturi în Biblia creştinilor”, elaborat de Comisia Pontificală Biblică, se face o analiză a raporturilor dintre romano-catolicism şi iudaismul rabinic. În prefaţa acestei cărţi, Papa Benedict, pe atunci Cardinalul Ratzinger, afirmă faptul că atât catolicii, cât şi evreii îl aşteaptă pe acelaşi Mesia:
„Aşteptarea mesianică a evreilor nu este zadarnică. Poate deveni pentru noi, creştinii, un puternic stimul ca să păstrăm vie dimensiunea eshatologică a credinţei noastre. Ca şi ei, şi noi trăim într-o aşteptare. Deosebirea este că, pentru noi, Cel ce va să vină va avea trăsăturile acelui Iisus care deja a venit, şi e deja prezent şi activ printre noi”.
SURSA: http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2011/03/02/papa-benedict-continua-ajustarea-catolicismului-fata-de-iudaism/

duminică, 27 februarie 2011

Andrea Bocelli tells a "little story" about abortion.


“Cu această ocazie aş vrea să vă spun o poveste. Iat-o:
O tânără însărcinată a fost spitalizată pentru o banală apendicită. Doctorii au fost nevoiţi să-i pună gheaţă pe abdomen şi când s-a terminat tratamentul i-au sugerat să avorteze. I-au spus că este cea mai buna soluţie deoarece copilul se va naşte cu o invaliditate. Dar tânără curajoasă a decis să nu avorteze iar copilul s-a născut.
Acea femeie era mama mea, iar eu sunt copilul.
Poate că sunt părtinitor, dar pot spune că a fost alegerea corectă. Şi sper că aceasta va încuraja multe mame care se află câteodată în situaţii dificile, în acele momente când viaţa este complicată dar vor să salveze viaţa copilului lor.”
Andrea Bocelli