duminică, 27 noiembrie 2011

NOI NU SUNTEM URMAŞII ROMEI

http://www.youtube.com/watch?v=rh6sx7BrTEM&feature=player_embedded

joi, 24 noiembrie 2011

NU BEŢI ÎNAINTE SĂ CONDUCEŢI

Aceste cuvinte au fost scrise de o reportera care a fost prezenta la accident. Fetita in timp ce murea murmura aceste cuvinte...Reportera scria socata...Si ea insasi a inceput o campanie impotriva conducerii sub influenta alcoolului. Daca nu transmiti acest mesaj pierzi ocazia, chiar daca nu bei, sa ii faci pe ceilalti sa inteleaga ca viata ta si a copiilor tai e in pericol!!


'' Mama, am iesit cu prietenii mei si am mers la ...o petrecere. Si mi-am amintit cuvintele tale:Sa nu beau. M-ai rugat chiar fiindca trebuia sa conduc. Asa ca am baut doar racoritoare. Am fost mandra de mine, fiindca ti-am ascultat sfatul. In comparatie cu ceilalti prieteni am facut alegerea cea buna. Sfatul tau a fost corect. Cand s-a terminat petrecerea, toti si-au luat masina fara insa sa fie in masura sa conduca in siguranta....Eu insa eram sigura ca sunt constienta. Nu puteam mama sa-mi inchipui ce urma sa ma astepte. Acum sunt culcata pe asfalt si aud politistul sa spuna...Sangele meu e peste tot pe asfalt si eu incerc din toate puterile sa nu plang! Aud doctorii spunand ca nu voi reusi sa supravietuiesc...Sunt sigura ca celalalt copil care conducea nu si-a dat seama cat de mult gonea...In concluzie, el sa hotarase sa bea si eu trebuia acum sa mor...De ce fac asta,mama? Daca stiu ca vor distruge vieti...?! Durerea pe care o simt este ca si cand m-ar intepa mii de cutite. Spune-i sorei mele sa nu se teama si lui tata sa fie puternic. Cineva trebuia sa spuna acestui copil ca nu trebuia sa bea daca conduce. Poate daca ai lui ii spuneau, asa cum ai facut si tu, acum sa fi fost in viata...Respiratia mea se face din ce in ce mai slaba...si incepe sa-mi fie frica, mamaaaa!!! Acestea sunt ultimile mele clipe si sunt atat de disperata! As vrea atat de mult sa te imbratisez si sa iti spun ca te iubesc...Te iubesc mult, mama...Adio....''

vineri, 18 noiembrie 2011

DESPRE ÎMPĂRTĂŞIREA CU SFINTELE TAINE

FILOCALIA

SFINTELOR NEVOINŢE ALE DESĂVÂRŞIRII
Nr. 8, Pag. 208 - 205

92. E de trebuinţă să cunoaştem minunea Sfintelor Taine şi ce este ea, pentru ce s-a dat şi care este folosul ei.

Căci scrie şi Gură de Aur că „ede trebuinţăsă învăţăm ce este minunea Tainelor şi pentru ce s-a dat şi care e folosul acesteia. Suntem un trup (Rom. 12, 5) şi mădulare ale trupului Domnului nostru Iisus Hristos şi din oasele Lui (Efes. 5, 30). Iar cei caare au aflat aceasta, să urmeze celor spuse. Deci pentru ca aceasta să nu se înfăptuiască numai prin iubire, ci şi cu lucrul însuşi, să ne unim prin mâncare cu acel trup pe care ni l-a dăruit, voind să ne arate dorul ce-l are către noi (Nu numai prin iubire ca simţire se susţine comuniunea în biserică, oricât ar accentua unii aceasta, ci şi printr-o putere obiectivă, ontologică, dumnezeiască, ce ne vine prin trupul lui Hristos. Prin aceasta ne prinde chiar şi trupurile în această unire ). Pentru aceasta S-a unit pe Sine cu noi şi ne-a dat trupul Său nouă, ca să ne facem un trup unit cu Capul. Acest lucru este propriu celor ce iubesc cu tărie. Acest lucru l-a dat de înţeles Iov, vorbind despre casnicii lui, care-l iubeau în chip covârşitor, încât ziceau, arătându-şi iubirea lor: „Cine ne va da putinţa să ne săturăm de de carnea Lui?” (Iov 31, 31). De aceea, şi Hristos a făcut acest lucru, ridicându-ne la o prietenie şi mai mare şi aratându-ne dorul Lui către noi, căci nu se dă pe Sine celor ce-l doresc, numai ca să-L vadă, ci ca să-L atingă, să-L manânce şi să se sădească în trupul Lui şi să se unească cu El şi să-şi sature întreg dorul” ( Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia 46 de la Ioan, 2, spre sfârşit; P.G. 59, 260).

Şi iarăşi: „Cei ce se împărtăşesc de preasfântul Trup şi de cinstitul Sânge, stau între Îngeri şi Arhangheli şi între Puterile de sus şi sunt îmbrăcaţi în însuşi veşmântul împărătesc al lui Hristos, având armele duhovniceşti. Ba, cu aceasta, încă nu am spus nimic: căci L-au îmbrăcat pe Împăratul Însuşi. Dar pe cât este de mare şi de înfricoşătoare şi de minunată Taine, tot atâta trebuie să te apropii cu curăţie, dacă vrei să te apropii de mântuire. Căci dacă te apropii cu o conştiinţă rea, te apropii de osândă şi de pedeapsă. Căci „cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie Trupul şi Sângele Domnului, judecată sieşi mănânca şi bea” (I Cor. 11, 27). Că dacă cei ce-şi pătează porfira împărătească, sunt pedepsiţi la fel cu cei ce o rup, nu e deloc necuvenit ca şi cei ce primesc Trupul cu cuget necurat să sufere pedeapsă cu cei ce L-au rupt prin piroane. Priveşte ce înfricoşătoare pedeapsă a arătat Pavel zicând: „Cel ce călca legea lui Moise murea pe temeiul a doi sau trei martori. Socotiţi cu cât se va învrednici de o pedeapsă mai mare, cel ce a nesocotit pe Fiul lui Dumnezeu şi a socotit ca un lucru de rând Sângele Noului Legământ, prin care a fost sfinţit?” (Evr. 10, 29) ( Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia 46 de la Ioan, 4; P.G. 59, 260). Sau: „Câţi, deci, ne împărtăşim de trupul acesta, câţi gustăm din sânge, se înţelege că gustăm din Acela ce şade sus, care e închinat de Îngeri, de Cel apropiat de puterea fără margini. O, câte drumuri duc spre mântuirea noastră! Ne-a făcut pe noi trupul Său. Ne-a dat nouă trupul Său. Şi nimic din acestea nu ne depărtează de la rele. O, ce nepăsare, o, ce nesimţire!” ( Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia 3, cap. 1 ; P.G. 62, col. 27). Şi iarăşi: „Un preot minunat mi-a istorisit că a fostînvrednicit să vadă şi audă aceasta: că pe cei ce vor pleca de aici, împărtăşiţi de Taine cu conştiinţa curată, când vor muri, Îngerii îi vor duce de aici în suită, pentru Cel cu care s-au împărtăşit” ( Sf. Ioan Gura de Aur, Despre preoţie, cartea VI, 4; P.G. 48, 681)

Iar dumnezeiescul Ioan Damaschin zice: „Deoarece suntem îndoiţi şi compuşi, trebuie ca şi naşterea noastră să fie îndoită; la fel şi haina îndoită. Naşterea ni s-a dat prin apă şi prin Duh. Iar mâncarea este însăşi pâinea vieţii, Domnul nostru Iisus Hristos, Cel ce s-a pogorât din cer”. „Precum la Botez, deoarece oamenii obişnuiesc să se spele cu ală şi să se ungă cu untdelemn, a unit cu untdelemnul şi cu apa harul Duhului şi l-a făcut pe el baia naşterii din nou, la fel, deoarece avem obiceiul să mâncăm şi să bem apă şi vin, a unit cu ele dumnezeirea Sa şi le-a făcut pe ele Trupul şi Sângele Său, ca prin cele obişnuite şi după fire, să ajungem în cele mai presus de fire” (Sf. Ioan Damaschin, De fide Orthodoxa, Libr. IV, cap. XII, P.G. 94, 1117 – 1148. Celelalte citate tot de acolo). „Trupul Lui este cu adevărat unit cu dumnezeirea, dar înţeleg trupul cel din Sfânta Fecioară, nu un trup coborât din ceruri, iar pâinea şi vinul se prefac în însuşi Trupul şi Sângele lui Dumnezeu. ............VA URMA!!!








miercuri, 16 noiembrie 2011

Lucrurile sunt pentru a fi folosite, iar oameniii pentru a fi iubiti!


“În timp ce un om isi schimba roata la maşina nouă, baietelul lui de 4 ani a luat o piatra ascuţită si a inceput sa zgârie aripa maşinii.
Mânios, barbatul l-a lovit peste mânuţă de multe ori, fără să-şi dea seama ca avea în mână o cheie.
La spital, copilul si-a pierdut toate degetele din cauza numeroaselor fracturi. Când si-a văzut tatăl… copilul a intrebat cu ochii plini de durere: “Tati, imi vor creşte degetele la loc?”.
Barbatul, plangand, a ramas impietrit de durere; s-a intors la masina si a lovit-o de mai multe ori. Devastat de propriile lui fapte…spunea in gand ca nu si-o va ierta niciodata!
Stand in fata masinii s-a uitat cu atentie la zgarieturi; baietelul scrisese: “TATI, TE IUBESC!“. “





marți, 15 noiembrie 2011

E X T R A O R D I N A R ! ! ! ! ! ! !

Toate televiziunile şi  ziarele igienice se întrec în promovarea papistaşului „exorcistul oficial al Arhidiecezei de Malta”, sosit în România spre a susţine conferinţe în  care va pune accent pe dimensiunea de eliberare, vindecare si dezlegare. Uimite toată mass media mărturiseşte că diavolul există. Extraordinar! Prin 2005 aceleași televiziunii și ziare insinuau că diavolul nu există, că practicile ortodoxe sunt “brutale”, din Evul Mediu, dar e ok când aceleaşi lucruri sunt livrate pe filiera catolică. HA, HA, HA!


joi, 10 noiembrie 2011

Întemeierea de către Mihai Viteazul a Episcopiei Ortodoxe Româ­ne la Alba Iulia

Episodul intemeierii de catre Mihai Viteazul a episcopiei ortodoxe roma­ne la Alba Iulia ni s-a pastrat in in­semnarile Sfantului Ierarh Petru Movila, Mitropolitul Kievului. Pentru frumusetea tex­tului, il redam aproape integral.
Cand Mihai Voda, domnul Ungrovlahiei, l-a alungat pe Andrei Bathory si a luat sceptrul Ardealului, a sosit in orasul de scaun numit Balgrad (Alba Iulia) si a voit ca sa zideasca acolo, in oras, o biserica ortodoxa, insa preotii, orasenii si toti boierii, fiind de credinta latineasca (catolici), nu-i ingaduiau sa zideasca, zicand ca ei sunt de credinta dreapta si de aceea nu doresc sa aiba in orasul lor o biserica de lege straina. Atunci domnitorul le-a spus: „Voi nu sunteti mar­turisitori ai dreptei credinte, caci nu aveti harul Sfantului Duh in Biserica voastra. Noi insa, fiind dreptcredinciosi, avem puterea cea adevarata a harului Sfantului Duh, pe care si cu fapta suntem gata intotdeauna s-o aratam, cu ajutorul lui Dumnezeu”. Dar ei voiau sa-si dovedeasca dreptatea prin in­fruntare de cuvinte si dispute. Ci el le-a zis: „Mu, nu prin dispute, ci cu fapta vreau sa o dovediti, altfel va voi arata eu, intru incredin­tarea tuturor”. Iar ei i-au spus: „Cum sa ara­tam? Caci nu e cu putinta sa dovedim decat cu cuvantul Sfintelor Scripturi”. El le-a zis: „in dispute este osteneala fara de capat, dar noi, fara infruntari de vorbe, putem usor sa dovedim cu ajutorul lui Dumnezeu. Haideti, zice, in mijlocul orasului si acolo sa ni se aduca apa curata, iar arhiereul meu si pre­otii sai o vor sfinti in vazul tuturor. Tot asa vor face si ai vostri, deosebit, si, sfintind-o, o vom pune in biserica voastra cea mare, in vase osebite, pe care le vom astupa si le vom pecetlui cu pecetile noastre, pecetluind si usa bisericii pentru 40 de zile. Si a cui apa va ramane nestricata, ca si cum de-abia ar fi fost scoasa din izvor, credinta aceluia este dreapta, iar daca apa cuiva se va strica, cre­dinta lui este rea. Daca apa mea va ramane nestricata, cum nadajduiesc ca ma va aju­ta Dumnezeu, voi nu o sa va impotriviti si o sa-mi ingaduiti sa zidesc biserica, iar daca nu, faca-se voia voastra, n-am s-o zidesc”. Ei au strigat cu totii intr-un glas: „Bine, bine sa fie asa!”. Si a doua zi, dimineata, a iesit domnitorul cu toti boierii si curtenii sai in piata, cu episcopul si cu preotii, slujind litia dupa obicei, cu cruci, cu lumanari si cande­le. Si, ajungand la locul pregatit, au savarsit marea sfintire a apei, rugandu-se cu totii lui Dumnezeu, cu lacrimi si suspine, sa prosla­veasca dreapta credinta, iar pe cea rea sa o faca de rusine. Tot in piata, dar de o parte, in fata tuturor, latinii au sfintit apa si au sarat-o. Dupa care, astfel sfintindu-si apa, fiecare a turnat apa lui sfintita In cate un vas osebit, apoi si-au pus pecetile pe am­bele parti ale vaselor, le-au dus si le-au pus in biserica cea mare, au incuiat usile, le-au pece­tluit si au plecat. in fiecare zi, domnitorul cu episcopul, cu preotii si cu toti dreptcredinciosii se rugau, postind. Tot asa au facut si latinii. Si dupa ce au trecut 25 de zile, Dumnezeu i-a dat episcopului un semn. El a venit la domnitor si i-a zis: „Doamne, cheama-i pe latini si pe preotii lor si nu astepta ziua a patruzecea, cea hotarata. Sa mergem la biserica, desfacand pecetile, sa deschidem usile. Vei vedea harul lui Dumnezeu, iar robii lui, care isi pun cu adevarat nadejdea in El, nu se vor face de ru­sine”. Domnitorul, deci, chemandu-i pe toti, pre­cum l-a sfatuit episcopul, a mers la biserica si, deschizand usile, au intrat cu totii. Mai intai, episcopul ortodox, inge­nunchind, s-a rugat cu lacrimi la Dumnezeu, zicand: „Doamne, Dumnezeule, Unul in Sfanta Treime slavit si preamarit, precum inainte vreme pe dreptul tau Ilie l-ai auzit vestind cu foc adevarul Tau si i-ai rusinat pe cei de rea credinta, auzi-ma acum si pe mine, robul Tau nevrednic, dimpreuna cu toti robii Tai de aici, nu pentru vrednicia noastra, pe care nu o avem, ci pentru sla­virea numelui Tau sfant si pentru intarirea credintei noastre, care este adevarata credinta in Tine, arata intreg harul Sfantului Duh in apa aceasta, ca prin nestricaciunea adevarata al Sfantului Duh. Caci Tu esti singurul Care pe toate le binecuvintezi si le sfintesti, Dum­nezeul nostru, si slava Tie inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin”. Ridicandu-se si cantand: „Doamne, lumina Nea si Mantuito­rul meu, de cine sa ma tem?”, a rupt pece­tea vasului cu apa sfintita si, uitandu-se la ea, a gasit-o mai curata si mai limpede decat inainte, cu mirosul neschimbat, ca si cum ar fi fost luata dintr-un izvor curgator, dupa care a strigat, zicand: „Slava Tie, Dumnezeul nostru, Care Ti-ai plecat urechea la rugaciu­nile noastre, marire Tie, Care slavesti Biserica Ta, slava Tie, Care intaresti cu slava credinta cea dreapta si nu ne-ai facut de rusine in asteptarile noastre”. Si a zis catre toti: „Veniti sa vedeti cum a stat aceasta apa atatea zile, ramanand nestricata datorita ha­rului Sfantului Duh, si incredintati-va ca adevarata este credinta noastra ortodoxa”.
Iar latinii, rugandu-se si facand slujba dupa cum le era obiceiul, au rupt pecetea vasului in care se afla apa lor si, cum l-au destupat, toata biserica s-a umplut de du­hoare, ca s-au inspaimantat toti latinii si au strigat cu uimire: „Adevarata este credinta greceasca pe care o tine domnitorul. Sa-si zideasca, deci, biserica in orasul nostru, caci, fiindca nu i-am ingaduit, Dumnezeu s-a maniat pe noi si ne-a imputit apa”.
Si astfel facuti de ocara, latinii si preotii lor s-au imprastiat cu mare rusine, iar unii din­tre ei s-au convertit la credinta ortodoxa. Iar, domnitorul, cu episcopul sau, cu preotii, cu toti boierii si ostasii sai, plin de bucurie si feri­cire, s-au intors la curte, slavindu-L si multumindu-I lui Dumnezeu pentru minunea ce a fost pentru intarirea adevaratei credinte orto­doxe. in aceeasi zi a facut un mare ospat pen­tru intreg orasul si pentru toata oastea sa.
Toti locuitorii Tarii Ardealului, cu jura­mant, s-au aratat bucurosi sa zideasca bi­serica si sa nu o darame niciodata. Deci, domnitorul a inceput indata zidirea…
Cunoscandu-si parca mai inainte sfar­situl mucenicesc, Mihai Viteazul, scria in 1600 ducelui Toscanei: „in vremea aceasta oricine poate vedea ca n-am crutat nici cheltuieli, nici osteneala, nici sange, nici insasi viata mea, ci am purtat razboiul asa de multa vreme singur, cu sabia in mana, fara sa am nici fortarete, nici cas­tele, nici orase, nici cel putin o casa de pia­tra unde sa ma pot retrage, ci abia una sin­gura pentru locuinta. Si fiind eu in acele tari indepartate si necunoscute, nu am prege­tat sa ma alatur cu puterile mele si cu chel­tuieli peste masura la crestinatate si nu am fost cunoscut de nimeni si nici nu le-am facut silit de cineva, ci ca sa am si eu un loc si un nume in crestinatate am parasit toate celelalte prietenii ce le aveam”.