Arhivă blog

marți, 9 noiembrie 2010

Sa multumim Domnului ca Preasfinţitul Lucian Mic a facut ceea ce trebuia facut. Raul trebuie taiat din radacina, pentru ca Sfanta noastră biserică să ramână curată. Este un act de curaj, de iubire si de dreptate caterisirea preotului Daniel Crecan de la Bocşa Montana.
Eu cred ca totul este premeditat. Sunt curios sa aflu finalul. Preotul a facut recurs, dupa sentinta consistoriului - caterisirea. Sunt curios ce va spune, ce hotarâre va lua Înalt Preasfinţitul Nicolae Corneanu. Va ierta si va "celebra" o liturghie împreuna cu preotul Daniel Crecan şi cu preotul romano-catolic Rolf Philip Schoenenberg? sau va face cum spun Sfintele Canoane?
Sa ne rugăm ca Dumnezeu să facă dreptate!
Ha! Ziarele, televiziunile îşi dau cu părerea, crezând ca ştiu totul. Titluri de genul: "Pedeapsă “medievală” în Episcopia din Caransebeş" , "Erezie pe internet", etc.
Preasfinţia Voastra, fiti tare şi statornic! Ortodoxia nu trebuie întinată!

joi, 21 octombrie 2010

M-am gândit ca din când în când, să postez fragmente din Sfânta Scriptură.

Iată fragmentul:

"Nabot Izreeliteanul avea în Izreel o vie lângă curtea lui Ahab, regele Samariei. Şi a grăit Ahab cu Nabot şi a zis: "Să-mi dai mie via ta, ca să-mi fac din ea o grădină de verdeţuri, căci e aproape de casa mea; iar în locul ei îţi voi da o vie mai bună decât aceasta, sau dacă îţi convine mai bine, îţi voi da argint cât preţuieşte ea". Nabot însă a zis către Ahab: "Să mă ferească Dumnezeu să-ţi dau eu moştenirea părinţilor mei!" Şi a venit Ahab acasă trist şi mânios pentru cuvântul care i-l spusese Nabot Izreeliteanul, zicând: Nu-îi dau moştenirea părinţilor mei. Şi cu duhul tulburat, s-a culcat în patul său, s-a întors cu faţa la perete şi n-a mâncat. Iar el a zis: "Când am vorbit cu Nabot Izreeliteanul şi i-am zis: Dă-mi via ta pe bani, sau dacă vrei, să-îi dau altă vie în locul ei, el a zis: Nu-ţi dau via mea, că este moştenirea părinţilor mei". A zis Izabela, femeia lui: "Ce cârmuire ar mai fi în Israel, dacă tu ai face tot aşa? Scoală, mănâncă şi fii cu voie bună, că via lui Nabot Izreeliteanul ţi-o dau eu!" Apoi ea a scris scrisori în numele lui Ahab, le-a pecetluit cu inelul lui şi a trimis aceste scrisori la bătrânii şi la fruntaşii din cetatea lui Nabot, care locuiau cu el acolo. În scrisori însă ea scria aşa: "Vestiţi tuturor să postească post şi puneţi pe Nabot înaintea poporului. Şi au făcut bărbaţii cetăţii lui Nabot, bătrânii şi fruntaşii care locuiau cu el în cetate, aşa cum le poruncise Izabela şi cum era scris în scrisorile trimise de ea lor: Au vestit post tuturor şi au pus pe Nabot înaintea poporului. Atunci au ieşit doi oameni ticăloşi. şi au stat împotriva lui Nabot şi au mărturisit aceşti oameni răi în faţa poporului şi au zis: "Nabot a hulit pe Dumnezeu şi pe rege". Iar ei l-au scos afară din cetate şi l-au bătut cu pietre şi a murit. Apoi au trimis la Izabela să-i spună: "Nabot a fost omorât cu pietre". Auzind Izabela că Nabot a fost bătut eu pietre şi a murit, a zis către Ahab: "Scoală şi ia în stăpânire via lui Nabot Izreeliteanul, care n-a vrut să ţi-o vândă cu bani; că Nabot nu mai trăieşte, ci a murit!" Când a auzit Ahab că Nabot Izreeliteanul a fost ucis, şi-a rupt hainele sale, s-a îmbrăcat cu sac, şi apoi s-a sculat Ahab ca să se ducă la via lui Nabot Izreeliteanul şi să o ia în stăpânire. "Scoală şi ieşi în întâmpinarea lui Ahab, regele lui Israel, care este în Samaria, că iată acum e la via lui Nabot, unde s-a dus ca să o ia în stăpânire, Şi spune-i: Aşa grăieşte Domnul: Ai ucis şi vrei încă să intri în moştenire? Şi să-i mai spui: Aşa zice Domnul: În locul unde au lins câinii sângele lui Nabot, acolo vor linge câinii şi sângele tău!",

sâmbătă, 16 octombrie 2010

CUVÂNT LA DUMINICA A 21-A DUPĂ RUSALII

"Icoana e o cântare de biruință și o revelație,
o mărturie peste timp a biruinței sfinților și a înfrângerii diavolilor."
Sf. Ioan Damaschin

IUBIŢI CREDINCIOŞI!
Duminica de astăzi, o găsim notată în calendar ca fiind a „Sfinţilor Părinţi de la Sinodul al VII-lea Ecumenic”.
„Preaslăvit eşti Hristoase Dumnezeul nostru, Cela ce ai aşezat pe Părinţii noştii luminători pe pământ şi prin ei ne-ai îndreptat pe noi la adevărata credinţă; mult Îndurate, slavă Ţie!”
Sinodul al VII-lea ecumenic s-a reunit la Niceea (provincia Bitinia, Asia Mică) între 24 septembrie şi 13 octombrie 787, la iniţiativa împărătesei regente Irina. Cunoscut şi sub numele de Sinodul al doilea de la Niceea, acest sinod ecumenic a adunat 350 de episcopi ortodocşi, a fost prezidat de sfântul Tarasie (prăznuit la 25 februarie), Patriarh de Constantinopol la acea vreme, a condamnat iconoclasmul ca erezie şi a restabilit cultul sfintelor icoane.
Astăzi, nu vom face istorie. Nu vom spune ca iconoclasmul era susţinut atât din exteriorul bisericii cât şi din interiorul său.
Din afara Bisericii, o anumită influență par a fi avut ideile iudaice și ale musulmanilor despre reprezentarea lui Dumnezeu.
Înăuntrul Bisericii existase dintotdeauna o perspectivă mai "puritană" care considera orice reprezentare ca sursă latentă de idolatrie. Iconoclaștii "nu au reușit să înțeleagă pe deplin sensul Întrupării" atunci când au refuzat icoanele.
Nu vom spune nici că motivul prigonirii cinstitorilor sfintelor icoane era o aşa zisă „intenţie bună” a împăraţilor bizantini de a-i îmblînzi astfel pe musulmanii care ameninţau frontierele Imperiului Roman şi de ce nu, chiar să-i convertească la creştinism. Criza iconoclastă a început în timpul împăratului Leon III Isaurul (717-741), şi a continuat sub domnia fiului său, Constantin V Copronimul (741-775).
Au fost mulţi arhierei, preoţi, credincioşi tineri şi bătrâni care au suferit chinuri şi moarte, nevrând a scoate icoanele din bisericile, casele, din vieţile lor.
De-a lungul istoriei au existat şi vor mai exista iconoclaşti, oameni care să nu sufere, care să le urască chiar. Pentru ei icoanele sunt idoli, chipuri cioplite, iar crucea îi deprimă. Aşa se face că făra să ne dăm poate seama, dispar din viaţa noastră simbolurile creştine. Aţi observat că ambulanţele, şi nici medicii nu mai au inscripţionat semnul CRUCII? Ci au un cu totul alt simbol?
IUBIŢI CREDINCIOŞI!
Imaginaţi-vă un părinte care se trezeşte dimineaţa, pregăteşte micul dejun, apoi grijuliu îşi trezeşte fiii şi fiicele, îi zoreşte cu blândeţe să se spele, să se îmbrace, să mănânce apoi îi trimite la şcoală. Iubitor îi sărută, îi îndeamnă să fie cuminţi, atenţi şi să mănânce pacheţelul.
Un tablou frumos. Nu? Ne aducem aminte de anii copilăriei noastre, sau de copilăria fiilor şi fiicelor noastre.
Ce vreau să spun prin aceasta! Mi-am propus, ca de acum înainte, cu voia lui Dumnezeu ca smeritele mele cuvinte, să nu fie unele didactice, pentru că nu de acesta avem nevoie, cred eu, ci să fie cuvinte-îndemnuri, de trezire,
IUBIŢI CREDINCIOŞI!
Omul este creat după Chipul lui Dumnezeu, urmând ca prin practicarea virtuţilor să devină asemenea lui Dumnezeu. Deci în om se oglindeşte Dumnezeu. Fiecare dintre noi suntem icoane vii, având zugrăvit în noi chipul lui Dumnezeu.
Îmi vine în gând întrebarea: „Cum putem întoarce spatele unei icoane pentru a săruta altă icoană?” Putem spune că suntem credincioşi pentru că ne închinăm şi sărutăm icoanele, iar pe cel de lângă noi nu dorim să-l vedem? Poate exagerând, se poate spune ca aceasta e idolatrie.
Noi nu ne închinăm materialului din care e făcută icoana ci venerăm persoana zugrăvită, iar aceea persoană este sfântă pentru că în timpul vieţii pământeşti a împlinit întru totul voia lui Dumnezeu şi a ajuns asemenea lui Dumnezeu, în har. Deci! Dacă nu iubim pe cel de lângă noi, îmbrâncindu-l pentru a ne face loc în faţa lui spre a săruta o icoană, atunci actul nostru nu este unul liturgic de cinstire al sfântului zugrăvit ci este un act de falsă cinstire, este idolatrie.
Nu poţi iubi pe Dumnezeu iar pe cel de lângă tine, care poartă Chipul lui Dumnezeu să-l urăşti. Nu poţi cinsti pe Dumnezeu şi pe sfinţi, dacă pe semeni nu-i cinsteşti.
Să ne trezim din amorţeala nepăsării şi a neiubirii aproapelui! Să ne spălăm sufletele prin Sfânta Taină a Spovedaniei, să ne hrănim cu Cinstitul Trup şi Scump Sângele Mântuitorului Hristos, să ne purtăm cu cinste haina cea nouă primită la Botez, haina de nuntă, cu care vom intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Astfel fiecare dintre noi, unii lângă alţii, în iubire şi prin iubire, adică în Dumnezeu şi prin Dumnezeu vom împodobi Catapeteasma Altarului Ceresc.
IUBIŢI CREDINCIOŞI!
Doresc să închei punându-vă în inimi şi minte cuvintele Sfântului Ioan Damaschin: "Icoana e o cântare de biruință și o revelație, o mărturie peste timp a biruinței sfinților și a înfrângerii diavolilor."
AMIN!

duminică, 10 octombrie 2010

Ce pot face unii care îşi zic preoti!

SUPER TATRE!!!!!!!! CHIAR EXISTĂ"IUDE" IN BISERCA NOASTRĂ

http://www.ortodoxia.md/stiri/14-stiri/3547-nou-atac-ecumenist-din-vestul-rii-preot-ortodox-cu-ambiii-papisteti-slujete-demonstrativ-sfliturghie-oferind-sfanta-imprtaanie-necondiionat-

Nou atac ecumenist din vestul ţării-Preot ortodox cu ambiţii papistăşeşti slujeşte demonstrativ Sf.Liturghie oferind Sfânta Împărtaşanie necondiţionat
Din păcate, ortodoxia din vestul țării este din nou umbrită de o faptă regretabilă săvârșita de un preot ortodox, anume: slujirea Sf. Liturghii alaturi de un eretic, un preot papistas. Totul s-a intamplat cu ocazia vizitei in Romania a ratacitei Vassula Ryden, excomunicata, conform deciziei din 2001 a Comisiei pentru erezii a Bisericii "Ortodoxe" din Grecia. In plus este casatorita cu un lutheran si a ajuns faimoasa pentru "prorociile" personale pe care zice ca le primeste de la... . Dupa un periplu "misionar" prin zona Banatului a fost invitata in data de 23 mai 2010, in Bocsa Montana, jud. Caras Severin la Sfanta Liturghie savarsita de preotul ortodox Daniel Crecan si preotul papistas (romano-catolic) Rolf Philip Schoenenberg. Preotul ortodox a impartasit apoi pe ortodocsi, romano–catolici, greco–catolici si pe Vassula Ryden.
Mai jos puteti vedea imagini de la eveniment:


Toata acestea au avut loc cu suportul mitropolitului Banatului – Nicolae Corneanu care, dupa cum bine stim, s-a "impartasit" la papistasi in 2008, iar sinodul l-a iertat fara ca el sa se fi pocait. In urma acelui scandal, sinodul Sfintei Biserici a reamintit, printr-un comunicat, Sfintele Canoane care spun urmatoarele:

– nu este ingaduit niciunui ierarh, preot, diacon, monah, monahie sau credincios mirean din Biserica Ortodoxa Romana sa se impartaseasca euharistic in alta Biserica crestina. De asemenea, nu este ingaduit niciunui cleric ortodox sa concelebreze Sfintele Taine si Ierurgii cu slujitori ai altor culte.

– cei ce nu se supun acestei hotarari pierd comuniunea cu Biserica Ortodoxa si, in consecinta, vor suporta sanctiuni canonice corespunzatoare starii pe care o ocupa in Biserica: depunerea din treapta sau caterisirea, in cazul clericilor, si oprirea de la impartasanie a credinciosilor mireni.

Conform acestei hotarari a sinodului, preotul Daniel Crecan ar trebui sa fie caterisit. Vom vedea cum isi respecta cuvantul, sinodul BOR.

miercuri, 19 mai 2010

Ganduri

Stau şi privesc pe geam spre Sfânta Biserică... Vântul bate, cerul este înnorat .... Am reuşit să intru în posesia unor râvniţi cartofi noi, mmm şi abia aştept să-i consum. În Bucureşti, oamenii protestează, în Giurgiu îşi văd de ale lor. În Giurgiu totul este "perfect".
Îmi este foame, sete şi somn! Peste 3 ore vom începe slujba Sfâbtului Maslu.
Este o zi tristă. Oamenii sunt trişti, nemâncaţi, neplătiţi......
Vodafon, Orange, Cosmote, Zapp, Romtelecom? companiile noastre de telefonie fixă şi mobilă se întrecîn a face oferte tot mai tentante şi profitabile, pentru ei. Totul e să achiziţionăm tot mai multe sevicii oferite şi cât mai multe terminale dintre cele mai performante.

vineri, 19 martie 2010

MĂSURI PASTORALE PENTRU ÎNTĂRIREA INSTITUŢIEI FAMILIEI PREOTULUI ORTODOX

"MĂSURI PASTORALE PENTRU ÎNTĂRIREA INSTITUŢIEI FAMILIEI PREOTULUI ORTODOX "
Oare când se vor lua măsuri pastorale pentru întărirea instituţiei preotului ortodox, CARE NU ESTE DIVORŢAT?
Când va fi sprijinită familia preotului? Când va putea benificia preotul ortox de măsuri pastorale care chiar să consolideze familia? Când va avea un salariu decent? Oare cei care iau "MĂSURI" cunosc greutăţile prin care trec preotul şi cei din familia sa?
Am găsit pe următorul blog: http://slujireapreotesei.blogspot.com/search/label/crucea%20preotesei ceva crud dar adevărat:

"Când o femeie se căsătoreşte cu un viitor preot, ea se căsătoreşte, dinainte, cu viitoarea lui parohie şi preoţie. După ce el este hirotonit, soţia lui poate fi, deseori, sortită unei vieţi de izolare, neglijare şi supusă unor continue priviri cercetătoare.
Fie că o numim "papadia" sau "matuşka" sau "prezbitera", numele însuşi ne spune o parte din povestea ei. Soţia preotului devine o prelungire a lui. Femeile care cred că acesta va fi un simbol al statutului înalt şi al consideraţiei, se înşeală. Deseori, nu face decât să le transforme în ţinte, iar soţia preotului suferă mai mult stres decât preotul însuşi.
Când Alban Research Institute a condus un program despre stres în rândul clerului, a descoperit că stresul în cazul soţiilor de preot este mult mai ridicat decât în cazul reprezentanţilor clerului în sine. O listă de factori de stres în cazul preoteselor pune în evidenţă următoarele probleme :
1. izolarea
2. lipsa de sprijin din partea comunităţii, care de obicei o vede pe soţia preotului ca pe un model mai degrabă decât ca pe o persoană
3. supoziţia că atunci când un episcop numeşte un preot într-o parohie, şi soţia lui este numită şi este, într-un fel, responsabilă faţă de parohie
4. povara de a conduce casa parohială dintr-un buget insuficient, deseori sub ochii critici şi neîndurători ai congregaţiei
5. dificultatea de a creşte copii şi a conduce o gospodărie dintr-un salariu de preot.
Această situaţie problematică este întreţinută de realitatea că un preot este mai întâi căsătorit cu parohia sa şi abia în plan secund, cu soţia.

Matuşka Alexandra ştia că a fi soţie de preot nu este o garanţie împotriva problemelor maritale. Tatăl ei fusese preot şi ea o văzuse pe mama ei luptând cu neglijarea şi izolarea. Dar când l-a întâlnit pe Serge ca seminarist şi au decis să se căsătorească, era convinsă că mariajul lor va fi diferit. «Aveam să reuşesc, să fac lucrurile cum trebuie », spune ea cu un râs cam cinic în prezent, după douăzeci de ani de când este preoteasă. «Aveam această reprezentare frumoasă, idilică despre căsătorie, că noi doi vom fi ca o echipă. Îi vom iubi pe toţi şi toţi ne vor iubi.»
Nu i-a luat mult Alexandrei să descopere că, asemenea mamei sale, se va afla singură în cea mai mare parte a timpului şi că se va confrunta cu mulţi enoriaşi neiubitori, uneori rău-intenţionaţi şi maliţioşi.
La prima parohie în care au fost trimişi aveau un apartament de 4 camere ataşat bisericii. Matuşka nu putea găti niciodată sau spăla sau împlini alte treburi gospodăreşti în timp ce enoriaşii erau la biserică pentru întâlniri sau alte activităţi; sunetele şi mirosurile din apartament se puteau simţi din biserică sau din sala de la subsol. Mai mult, când au apărut şi copiii, ei trebuiau ţinuţi în linişte când avea loc vreo întâlnire de orice fel sau când cineva venea să-l caute pe Părintele Serge. Când copiii se jucau în curte, comună cu a bisericii, cineva găsea întotdeauna motiv să se plângă de ei.
Enoriaşii în mod obişnuit veneau fără să se anunţe, deseori aruncând priviri critice la gospodăria matuşkăi Alexandra.

Tatăl papadiei Maria a murit la numai o săptămână după ce ea şi-a pierdut primul copil. A devenit foarte deprimată şi a intrat în spital pentru tratament. Unii membri ai congregaţiei l-au sunat pe episcop şi i-au spus: «Noi nu vrem un preot a cărui preoteasă are probleme emoţionale».
Când popadia s-a întors acasă, a fost şocată de lipsa de compasiune. O femeie i-a spus tăios: «Cred că ţi-ar fi mai bine dacă nu te-ai gândi atât la problemele tale». A primit foarte puţin sprijin din partea comunităţii parohiale, iar soţul ei era atât de ocupat cu munca în parohie încât s-a trezit singură cu problemele ei, în timp ce preotul avea timp pentru oricine altcineva: «Nevoile oricui altcuiva treceau înaintea alor mele».

Divorţul este dificil pentru orice familie, dar pune probleme speciale în cazul clerului. Să ocupe mereu locul al doilea, după parohie, trebuind să-şi abandoneze propriile planuri, în mod repetat, pentru grijile uneori neîntemeiate ale altora şi avându-şi copiii veşnic judecaţi şi acuzaţi, este o situaţie care creează mai mult stres decât pot suporta unele soţii.
Prezbitera Iuliana era plină de zel când s-a măritat cu Nicolae, care urma să termine facultatea în Boston. Soţul ei era foarte zelos şi s-a îngropat, practic, în munca lui. Curând, preoteasa lui s-a trezit mergând la galeriile de artă, la expoziţii şi chiar la plimbare singură. «Aş fi putut fi la fel de bine văduvă. Aveam o fiică şi îmi doream încă un copil, dar nu era timp nici pentru asta. Soţul meu era mereu cu câte un enoriaş, la un spital sau acasa la ei, sau în atelierul său tipografic. Îi admiram munca, dar sunt şi eu o fiinţă omenească, o femeie şi o soţie. Dacă aş fi fost doar una dintre enoriaşe, aş fi primit mai mult din timpul său şi mai multă atenţie decât în calitate de soţie a lui». Părintele Nicolae a devenit din ce în ce mai neînţelegător faţă de nemulţumirile soţiei şi ea a descoperit că viaţa i s-a scufundat în singurătate şi pustietate. În cele din urmă, n-a mai putut suporta şi a divorţat ca să-şi poată clădi un fel de viaţă şi pentru ea.

Una dintre principalele probleme cu care se confruntă o soţie de preot este faptul că oamenii încearcă să ajungă la soţul ei prin ea. Mulţi oameni îşi aduc nemulţumirile legate de preot, care sunt deseori imaginare sau doar egoiste, la soţia preotului, şi o hărţuiesc cu ele, aşteptându-se ca ea să-şi schimbe soţul sau să-l influenţeze în favoarea dorinţelor lor. Alţii sunt ostili soţiei şi copiilor preotului, ca să-şi arate astfel dezaprobarea faţă de preotul însuşi.

Când viaţa de familie a preotului este astfel perturbată, el nu poate îndeplini slujirea preoţească în mod adecvat. O soţie de preot suferă deseori crud şi inutil din cauza nechibzuinţei enoriaşilor şi neglijenţei soţului ei. Uneori nu i se acordă nici respectul datorat oricărei făpturi omeneşti.
Enoriaşii ar trebui să ia în considerare aceste aspecte. În loc să comenteze mereu comportamentul preotesei, să o judece şi s-o tragă la răspundere, de ce să nu se scruteze pe ei înşişi cu un ochi critic şi să-şi corecteze propria atitudine faţă de ea? Cu cât este mai bună şi mai liniştită viaţa de familie a preotului, cu atât va fi mai bună şi viaţa parohiei.
Iubirea, înţelegerea şi compasiunea sunt cerinţe ale credinţei noastre ortodoxe".

vineri, 12 martie 2010

COMUNICAT DE PRESĂ: MĂSURI PASTORALE PENTRU ÎNTĂRIREA INSTITUŢIEI FAMILIEI PREOTULUI ORTODOX - Precizări în legătură cu o recentă hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române -


Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa de lucru din 11 februarie 2010 (temei nr.1092/2010) a luat în examinare statutul preoţilor divorţaţi sau divorţaţi şi recăsătoriţi, în vederea adoptării unor măsuri cu caracter unitar şi obligatoriu în eparhiile Patriarhiei Române, informează Cancelaria Sfântului Sinod şi Biroul de Presă al Patriarhiei Române
Hotărârea are ca scop întărirea instituţiei familiei preotului ortodox prin măsuri pastorale care au rolul de a consolida şi evidenţia personalitatea religios-morală a preotului şi a întregii lui familii în comunitate, ca exemplu de trăire morală şi comportament creştin, precum şi ca factor esenţial pentru o bună pastoraţie a credincioşilor.
În acelaşi timp, pentru a păstra, potrivit îndatoririlor sale, „unitatea dogmatică, liturgică şi canonică, precum şi comuniunea cu întreaga Biserică Ortodoxă”(art.14 lit.a) din Statut) şi fidelitatea faţă de disciplina Bisericii Ortodoxe Universale, Sfântul Sinod a hotărât ca la nivelul eparhiilor Înaltpreasfinţiţii şi Preasfinţiţii Chiriarhi să respecte cu stricteţe prevederile canonice, statutare şi regulamentare bisericeşti, care nu admit recăsătorirea clericilor, sancţionând, potrivit prevederilor regulamentare, clericii aflaţi în această situaţie.
În acest sens, pentru întărirea stabilităţii şi unităţii familiei creştine, sporirea disciplinei şi moralităţii în rândul preoţilor de mir, precum şi pentru diminuarea cazurilor care influenţează în mod negativ viaţa şi activitatea bisericească, hotărârea Sfântul Sinod prevede următoarele: clericii divorţaţi sau divorţaţi şi recăsătoriţi, precum şi cei văduvi şi recăsătoriţi nu pot ocupa posturi de conducere în administraţia bisericească, la nivel de protopopiat, eparhie şi Patriarhie; nu pot ocupa postul de preot paroh, care este post de conducere; nu vor putea promova în alte parohii; nu pot fi propuşi şi nu pot primi ranguri bisericeşti; nu pot fi încadraţi şi nu pot funcţiona în învăţământul teologic preuniversitar sau universitar; nu pot solicita mutarea de la o eparhie la alta decât cu observarea atentă a situaţiei canonice şi menţionarea acesteia în fişa personală.
Preoţii care divorţează şi se recăsătoresc vor fi sancţionaţi cu pedeapsa depunerii din treapta preoţiei. Dacă se va constata că preotul care a primit această sancţiune a fost părăsit de soţie, are rezultate pastorale deosebite, dovedeşte calităţi misionar – pastorale şi comportament bisericesc, are relaţii bune cu credincioşii din parohie, are o pregătire teologică deosebită, are copii în întreţinere, ca măsură pastorală şi de pedagogie creştină, vor fi identificate modalităţi de folosire a unor astfel de preoţi, de la caz la caz, în administraţia bisericească, în activităţi filantropice, în activităţi cu caracter cultural-educaţional, în învăţământul de stat sau în posturi neclericale de cântăreţi bisericeşti pentru a nu fi îndepărtaţi din cadrul bisericii, chiar dacă nu mai slujesc la Sfântul Altar.
În concluzie, soluţiile pastorale prevăzute de recenta hotărâre a Sfântului Sinod evidenţiază modalitatea de menţinere a ordinii canonice în Biserica Ortodoxă Română în paralel cu ajutorarea preoţilor divorţaţi sau divorţaţi şi recăsătoriţi.
http://www.basilica.ro/ro/stiri/comunicat_de_presa_bmasuri_pastorale_pentru_intarirea_institutiei_familiei_preotului_ortodoxb_precizari_in_legatura_cu_o_recenta_hotarare_a_sfantului_sinod_al_bisericii_ortodoxe_romane_.html

joi, 11 martie 2010

CITIŢI ŞI JUDECAŢI!

POSTEZ CEVA MAI JOS UN INTERVIU AL PĂRINTELUI LUCIAN GRIGORE din PITEŞTI, ACORDAT YIARULUI EVZ, LEGAT DE PRACTICA ÎMPĂRTĂŞIRII CU MAI MULTE LINGURIŢE. ARTICOLUL ESTE PRELUAT DE PE SITE-UL: http://luciangrigore.wordpress.com/2010/03/09/dilema-linguritei/#more-357
Interviu realizat pentru Evenimentul Zilei
Andreea Dogar – reporter EVZ



Am văzut că pe mai multe forumuri de discuţie de pe internet se discuta despre modul cum Împărtăşania este oferită credincioşilor ortodocşi cu aceeaşi linguriţă şi despre posibila transmitere în acest mod a unor boli. Am citit acolo despre unele mame care nu voiau să îşi ducă copiii la Împărtăşanie tocmai din acest motiv, temându-se că ar putea contacta o eventuala boală, mai ales în cazul copiilor cu o vârstă fragedă.

Din ceea ce am văzut - la Biserica Domnească Sfântul Gheorghe din Piteşti folosiţi mai multe linguriţe - cate una pentru fiecare credincios. În această privinţă aş dori să ne daţi anumite lămuriri:

1. Din ce considerente aţi luat decizia de a oferi Împărtăşania cu linguriţe diferite credincioşilor ? Este vorba de rigoarea pentru igienă sau aţi recurs la aceasta în urma solicitării enoriaşilor ?

pr. Lucian Grigore:

Sfânta Împărtăşanie cu Trupul şi Sângele Domnului este Taina Bisericii care încununează toate celelalte Sfinte Taine. Momentul împărtăşirii pentru un credincios constituie chiar împlinirea unui dor nesfârşit, este dorul supremei lui aşteptări. Am avut, din mila lui Dumnezeu, şansa să văd în lucrarea mea preoţească câteva cazuri de credincioşi care împărtăşindu-se îşi schimbau chipul, străluminau, erau de-a dreptul incandescenţi, dar nu în lumina osândei, ci într-o lumină care nu venea din lumea aceasta. Dumnezeu mi-e martor că am văzut aşa ceva şi această vedere m-a smerit în acest fel pe mine cel care prea des mă împărtăşesc în nebăgare de seamă.

Apostolul ne îndeamnă să ne cercetăm pe noi înşine şi aşa să ne atingem de cele sfinte (I Corinteni 11,28). Un om care aşteaptă de ani buni acea picătură a mângâierii şi binecuvântării lui Dumnezeu, când nu numai că te atingi – ci chiar cuprinzi cu făptura ta întreagă viaţa lui Hristos în tine, se poate considera un om fericit. Nu aveţi la îndemână nici o comparaţie să vă puteţi imagina ce bucurie am văzut odată pe chipul unui creştin bolnav căruia i-am dat îngăduinţa de a se împărtăşi, deşi se afla sub canonul opririi. Pentru că trebuia să meargă la operaţie, şi pentru că îi era frică să nu moară neîmpărtăşit, am socotit că se cuvine a birui canonul opririi cu socotinţa unei iconomii şi a unui pogorământ ce se cerea făcut. Am văzut în ochii lui ceva ce n-am să pot descrie: era ceva ca şi cum l-aş fi scăpat de la moarte, era o bucurie în lacrimi, şi o adâncă suferinţă, o conştienţă sfântă a nevredniciei şi în acelaşi timp un tremur de mulţumire a întregii lui făpturi. Unor astfel de oameni nu le pasă cu ce fel de linguriţă le ajunge împărtăşania pe buze. Socotesc însă că trebuie mai mult să ne pese nouă, preoţilor, în ce fel îi împărtăşim.

A fost o vreme când nici mie nu mi-a păsat cum şi dacă arată Sfintele în vreun fel, pentru că ştiam că nimeni şi nimic nu ne poate despărţi de dragostea lui Hristos – aceasta până în prima zi de Sfintele Paşti îndată după hirotonie, când, după ce am împărtăşit peste o mie de oameni cu aceeaşi linguriţă, Sfintele care au rămas în Potir au trebuit să le consum eu însumi (aceasta se numeşte în limbajul nostru liturgic – potrivire). Ei bine, atunci am simţit că în Sfântul Potir nimic din ceea ce se adunase acolo (şi observaţi cum spun că „se adunase” şi nu anume că „rămăsese”), nu mai avea firea Sfintelor Taine. Gustul lunecos şi bălos îmi dădea semnul că în Sfântul Potir se adunase o peliculă groasă de ruj şi un soi de secreţii care făceau consumarea Potirului absolut de nesuportat. Mi-am învins această mâhnire cu chipul celor primite şi rostuite în suflet de îndrumarea părintească a învăţăturilor Bisericii, dar de atunci mi-am pus serios problemele următoare:

- Se cuvine, sau nu se cuvine, a ne îngriji de Sfântul Potir ?! Este, sau nu este indiferent ce anume ajunge în Sfânta Împărtăşanie şi mai apoi, ce ajunge cu Sfânta Împărtăşanie cu tot pe buzele credinciosului ?!

Eu consider că este o nesocotinţă să băgăm în Sfântul Potir orişice murdărie! Nu se cuvine a lăsa Cele Sfinte în batjocură; de aceea cei care pun problema împărtăşirii cu o singură linguriţă – care să treacă prin secreţiile salivare şi mucozităţile tuturor - ca apoi să o introducă iarăşi în Sfântul Potir peste Sfintele, socotesc că greşesc de moarte.

Am gândit în acest sens să înaintez un document către forurile noastre ierarhic superioare, prin care să-mi declar argumentele şi să cer a se lămuri această situaţie la vârf, la nivelul întregii Biserici. Mai apoi am văzut o serie de împotrivitori cu privire la această problemă, preoţi care văd în această lucrare a împărtăşirii cu o singură linguriţă o „dogmă” de neatins – care ar fi în măsură să probeze măsura credinţei noastre în puterea lui Dumnezeu de a curăţa necurăţiile – şi m-am retras ca să nu aduc în inima cuiva vreo pricină. Acum însă, mă somaţi oarecum să dau un răspuns şi fac aceasta pentru că văd că şi alţii se frământă pe această temă.

Cel mai adesea creştinul căruia i se administrează Împărtăşania în acest chip silnic i se pune dinaintea dilema: „ori crezi că Dumnezeu este în măsură să te ferească de bolile (contagioase) ale celui de dinaintea ta şi te mântuieşti, ori nu crezi în puterea Sfintei Împărtăşanii şi nu te mântuieşti !” Eu zic că e mare păcat să aruncăm bunacuviinţă şi sfintele aşteptări ale credincioşilor în derizoriu spunând acestea şi ispitindu-i astfel.

Să ne trezim ! Preotul care pune credinciosul să meargă pe tăişul acestei dileme nu dovedeşte nici credinţă şi nici cuviinţă dreaptă faţă de oameni. El necinsteşte împărtăşirea cu chipul unei false evlavii şi al unei false credinţe. Este asemenea demonului care L-a ispitit pe Domnul Hristos atunci când l-a îndemnat să se arunce de pe aripa templului zicându-I: Dacă Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, că scris este: “Îngerilor Săi va porunci pentru Tine şi Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să izbeşti de piatră piciorul Tău”. Iisus însă i-a răspuns: Iarăşi este scris: “Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău”(Matei 4, 6-7). Aşadar, noi nu trebuie nici să ispitim pe Dumnezeu ca să vedem ce se întâmplă cu Sfintele batjocorite şi nici să aruncăm inima credinciosului în tulburare, pentru că de multe ori bunii credincioşi ai Bisericii Domnului se apropie de Cele Sfinte cu un fior mai înalt şi cu mult mai adânc decât noi preoţii. Împărtăşania nu are destinaţia de a se transforma în dezinfectant. Pentru aceasta sunt mijloace potrivite cu rolul şi lucrarea dezinfectării. Sfânta Împărtăşanie este o mare bucurie, un mare dor, o dragoste nesfârşită – care mistuie, înalţă, înaripează… Să nu-i stricăm nici bucuria şi nici lumina şi nici revărsarea plinirii harului cu întunecări şi întrebări şi practici nebuneşti.

Am împărtăşit odată un bătrân căruia îi atârnau mucozităţile dinaintea nasului. Era răcit, tuşea şi îi curgea abundent nasul. L-am invitat să se şteargă mai întâi şi apoi să se apropie. Omul era atât de bolnav şi necăjit încât nu-i stătea mintea nici la ce îi zicem eu şi nici la grija la care îl chemam. Sumar a făcut gestul de a se şterge. Bărbia de jos îi era foarte mult deplasată spre nas. Linguriţa a trecut cu mare greutate printre cele două obstacole ca să ajungă la gură. După ce am tras linguriţa am constatat că mucozităţile, care arătau ca o secreţie purulentă, ajunseseră în linguriţă în locul Sfintelor. Credeţi-mă, aşa ceva nu am cum să bag în Sfântul Potir! Mi s-a adus argumentul că există un procovăţ (o bucată de pânză de culoare roşie) pe care astfel de lucruri se şterg înainte de a refolosi linguriţa! Mă întreb însă dacă ştergând aceste necurăţii nu luăm pe linguriţă de pe procovăţ necurăţiile pe care tocmai le-am şters mai înaintea celor din urmă. Nu aceasta este soluţia… Iar pe cei mai catolici decât Papa, care ne pun pe noi în astfel de dileme, i-aş întreba: sfinţia ta ţi-ai putea împărtăşi vreodată copilul cu o linguriţă ca cea despre care zic eu când povestesc aici despre bătrân ?! Să nu fim ipocriţi, ci să fim cinstiţi cu noi înşine !

Am sute de exemple ca cel despre care vă spun. Ultimul este legat de un pacient împărtăşit la spital. Avea gura plină de un fel de spumă, buzele crăpate, uşor sângerânde, era conştient – dar trăgea să moară. L-am spovedit şi l-am împărtăşit ! După ce l-am împărtăşit a rămas de pe limba lui pe linguriţă un soi de griş lăptos.

Întrebare pentru cei care se bat cu cărămida dreptei slujiri în piepturile umflate ale părutei evlavii: – V-aţi putea împărtăşi copiii voştri cu o astfel de linguriţă ?!

Cineva mi-a spus că da! Şi atunci m-am simţit dator să-l întreb dacă el ar putea folosi o astfel de linguriţă pentru el însuşi; mi-a răspuns că da (eu însă, nu ştiu de ce am simţit că trebuie să mă îndoiesc de sinceritatea lui); şi atunci i-am zis: Bine, dar tu nu ştii cu ce anume vrei să te împărtăşeşti ! Tu vrei să te împărtăşeşti cu linguriţa, sau vrei să te împărtăşeşti cu Sfânta Împărtăşanie ?!

Ca să mă întorc la întrebarea dumneavoastră: am luat decizia de a împărtăşi credincioşii cu linguriţe dedicate fiecăruia din dorinţa de a-i împărtăşi pe aceştia numai cu ceea ce se cuvine a-i împărtăşi, adică cu Sfintele Taine şi nu cu altceva – cu mucozităţi, sau cu materie salivară ori bacteriană de pe limba şi din cavitatea bucală a altora; Pe de altă parte decizia aceasta vizează un aspect cu mult mai important, anume grija de a nu introduce în Sfântul Potir alte materii decât cele îngăduite ca Trup şi Sânge ale Domnului. Consider că lucrurile acestea nu mai trebuie discutate într-atât de aprofundat întrucât sunt precizate în Liturghier. Nu ai voie să introduci în Sfintele Taine, din Sfântul Potir, nimic străin de ele. Punct !



reporter EVZ

2. Am văzut că mulţi credincioşi ortodocşi spun că în bisericile în care se foloseşte o singură linguriţă, acest obicei ar trebui schimbat din motive de igienă. Are o semnificaţie linguriţa ?! Se poate schimba ceva în rânduiala asta ?! Trupul si Sângele lui Hristos ar putea să îmbolnăvească pe cineva ?! Dumneavoastră cum vedeţi această problemă?



L.G. Că Dumnezeu face minuni, este lucru ştiut ! Ceea ce nu ştim noi îndeajuns e că minunea nu se cere şi nu se forţează. Minunile se săvârşesc cu noi după planul lui Dumnezeu şi nu după planul nostru. Noi nu trebuie să ne aruncăm în pericol doar ca să testăm capacităţile şi virtuţile minunii aşa orişicând, printr-o atitudine nebunească, ca şi cum Dumnezeu ar fi angajat prestidigitator la cheremul satisfacerii curiozităţilor noastre meschine. Parafrazând oarecum cele ce spuneam mai devreme – e păcat să-i zici lui Dumnezeu: „Doamne, eu mă arunc acum de pe aripa templului să vedem dacă trimiţi tu îngerii să mă prindă!” O astfel de ispitire a lui Dumnezeu numai diavolul a putut să zămislească!

Să lămurim lucrurile: unii argumentează că împărtăşirea cu o singură linguriţă trimite la împărtăşirea în comuniune, adică trimite la unitatea credinţei, a lucrării, a Împărtăşirii. Însă nu linguriţa are semnificaţii în această privinţă, ci Sfântul Potir. Împărtăşirea comunităţii din acelaşi Sfânt Potir poartă cu sine sensul comuniunii: Un Domn, o credinţă, un botez (Efeseni 4, 5), aş zice mai departe o Împărtăşire în acelaşi gând al aceleiaşi mărturisiri. Sfântul Potir ne uneşte în jurul aceleiaşi motivaţii care este Hristos. Deci ce este mai important, chipul acestei uniri sau unirea însăşi în Hristos ?!

Linguriţa nu este nici chip şi nici unire, este doar vehiculul care face posibilă trecerea Sfintelor Taine spre buzele credincioşilor în siguranţă, fără riscul de a le risipi pe mâinile credincioşilor (care pot fi nebăgători de seamă cu cele ce au atins); să fie în siguranţă, aşadar, fără riscul de a le risipi pe jos – acesta socotindu-se a fi un păcat de moarte !

Eu nu găsesc un impediment în a sfinţi în loc de una singură mai multe linguriţe şi a le folosi în cult la momentul cuvenit. Rugăciunea necesară sfinţirii linguriţei poate fi citită mai multora la fel de bine cum se citeşte uneia. Atâta timp cât acestea sunt dedicate cultului şi nu sunt folosite şi la borcanul cu miere sau la cel cu magiun, mi se pare că se respectă regula. Şi totuşi mai există o cale potrivită a folosi linguriţa la împărtăşire, dar aici se cere educaţie mai multă din partea credincioşilor.



reporter EVZ

3. In general, care credeţi ca este cea mai bună soluţie pentru această problemă – mai multe linguriţe, fiecare credincios să vină cu linguriţa sa ?!



L.G. Tocmai aceasta încercam să vă spun! Cea mai potrivită soluţie pentru a împărtăşi credincioşii mi se pare cea folosită în Biserica Ortodoxă Rusă: credinciosul vine fără lumânare la împărtăşire, pentru ca să-şi concentreze atenţia asupra împărtăşirii şi nu asupra modului cum să ţină lumânarea – astfel încât să nu dea foc mâinii preotului sau acoperămintelor. Pentru împărtăşire este aşezat undeva într-un loc potrivit, pe solee (treapta lărgită dinaintea Sfântului Altar), un sfeşnic uni-suport cu o lumânare aprinsă pentru toţi credincioşii.

După ce credinciosul vine înaintea uşilor împărăteşti ale Sfântului Altar, i se aşează sub bărbie procovăţul (acea bucată de pânză de culoare roşie). Cu această operaţie se ocupă paracliserul (la nevoie), dar de cele mai multe ori diaconul sau un alt slujitor. Având dinainte un credincios cu fruntea orientată spre vârful catapetesmei şi gura deschisă, preotului îi vine uşor, adică la îndemână să transporte pe deasupra procovăţului linguriţa – purtând cele sfinte – şi să le lase să se prelingă în cavitatea bucală a primitorului, fără să o atingă. Astfel, linguriţa cea unică a preotului rămâne la fel de curată la sfârşitul împărtăşirii a o mie de credincioşi precum a fost şi la început. Totul însă ţine de educaţia pe care s-ar cuveni să o facem credincioşilor în acest sens. Dacă forurile noastre ocârmuitoare s-ar îngriji să poruncească şi la noi, în Biserica Ortodoxă Românească, o astfel de practică am scăpa de „dilema linguriţei”.

duminică, 7 martie 2010

SFANTUL MUCENIC EVGHENIE S-A NASCUT SI A MURIT IN ACEEASI ZI: 23 MAI (1977-1996)

















CÂŢI DINTRE NOI AM FI ÎN STARE SĂ MURIM PENTRU HRISTOS?



Din icoana acestui tânăr martir a izvorât mir. Dar nu aceasta mă emoţionează, nu aceasta îmi dă de gândit. Mă tot gândesc: eu voi putea să îmi dau viaţa pentru Hristos?


Evgheni Rodionov s-a născut în satul Satino-Russkoye, în apropiere de Moscova. Când avea 11 ani, Evgheni a primit de la bunica lui o cruciuliţă de argint. A vrut să o poarte la şcoală, dar mama lui, atee convinsă, i-a interzis, mai ales că putea avea probleme din cauza autorităţilor comuniste. Totuşi, Evgheni a purtat cruciuliţa şi nu a dat-o jos niciodată. Când a crescut, s-a înrolat ca soldat în armata rusă. Avea 19 ani când a fost luat ostatec de rebelii ceceni. Aceştia l-au ţinut legat de mâini într-o pivniţă, l-au lăsat să sufere de foame şi de sete timp de peste trei luni şi l-au bătut cumplit. Musulmanii i-au ordonat lui Evgheni şi camarazilor lui să-şi nege credinţa şi să se convertească la islam. Spre deosebire de majoritatea celorlalţi prizonieri, Evgheni a refuzat să se lepede de Hristos şi a fost decapitat în data de 23 mai 1996.
După ce a plătit 4.000 de dolari americani torţionarilor, mama lui Evgheni a reuşit să recupereze trupul fiului ei. L-a găsit într-o groapă comună, unde zăcea alături de camarazii lui. Deşi decapitat, avea încă la gât cruciuliţa de argint. Ucigaşul, Ruslan Khaikhoroyev, i-a spus femeii: „Fiul tău ar fi putut rămâne în viaţă, dar a refuzat să-şi scoată crucea de la gât”. Capul băiatului a fost recuperat mai târziu.
Pentru tatăl lui, durerea de a-şi înmormânta copilul a fost prea mare şi a murit câteva zile mai târziu. Mama lui Evgheni, Lyubov, care nu pusese niciodată piciorul într-o biserică, a devenit o femeie credincioasă.


PRELUAT DE PE SITE-UL:







8 MARTIE - SĂRBĂTOARE NECREŞTINĂ

Acest articol este preluat de pe site-ul:
http://www.crestinortodox.ro/diverse/8-martie-sarbatoare-necrestina-99584.html
Ziua de 8 Martie a fost propusa in 1910, de Clara Zetkin (1857-1933), ca zi dedicata femeii, care sa fie sarbatorita la nivel international, la asa-numita Conferinta a Femeilor Socialiste de la Copenhaga.
Prima sarbatorire a femeii la 8 martie, a avut loc in anul urmator. Cu toate ca 8 martie este numita “ziua internationala a femeii”, aceasta zi nu a fost sarbatorita oficial decat in tarile din fostul „lagar socialist“.
De ce 8 Martie?
Unul dintre motivele cel mai des invocat este ca in aceasta zi avusesera loc mai multe demonstratii revendicative ale „femeilor muncitoare“, incepand cu o greva a tesatoarelor new-yorkeze din 1857.
Insa, diac. prof. dr. Andrei Kuraev pornind de la originea evreica a Clarei Zetkin, sustine ca aceasta a propus ziua de 8 martie pentru ca s-a gandit la sarbatoarea Purim care rememoreaza anual un cumplit masacru (dupa traditie, 75.000 de morti - barbati, femei si copii) intreprins asupra poporului persan de iudeii aflati in exil. Personajul-cheie al evenimentului este tocmai o femeie, Estera, devenita intruchipare biblica a "eroismului“ feminin evreiesc. El sustine ca Esterei ii este inchinata cea mai vesela sarbatoare a evreilor - Sarbatoarea Purim. Aceasta sarbatoare nu are o data fixa si e posibil ca in anul in care a luat fiinta “ziua internationala a femeii”, Purimul sa fi coincis cu 8 Martie. Astfel, in viziunea sa, ziua de 8 Martie este o chemare a lumii de a slavi Femeia-Lider - pe Estera, adica a serba Purimul.
8 Martie - o sarbatoare necrestina
Ortodoxia nu a asumat ziua de 8 martie ca zi inchinata femeii. Daca ar fi sa vorbim de o zi pe care Ortodoxia o inchina femeilor, acesta este Duminica Femeilor Mironosite, a treia duminica dupa Invierea Domnului. Femeile Mironiste sunt cele care au urmat, au slujit lui Hristos atat inainte cat si dupa moartea Sa si au vestit pentru prima data ca El a inviat din morti. Potrivit Sfintei Scripturi, ele au plecat de la mormant "cu frica si cu bucurie mare ca sa vesteasca ucenicilor Lui“ (Matei 28, 18). "Dar cand mergeau ele sa vesteasca ucenicilor, iata Iisus le-a intampinat zicand: Bucurati-va!“ (Matei 28, 9). Cu aceste cuvinte intampina Biserica femeia.

miercuri, 3 martie 2010

MARŢISORUL

Obicei foarte vechi, ce îşi are rădăcinile în stăvechile legende tracice.Despre aceasta ne spune Adrian Bucurescu in lucrarea sa DACIA SECRETĂ

"Nasterea celor doi Copii Divini
O inscriptie tracica plaseaza cu exactitate locul nasterii celor doi gemeni ceresti: "Magii, cand au auzit vestea despre cei doi nascuti pe taramul de Apus al Lacului Alb, au pornit indata de la Marea Neagra, catestrei in goana cailor..." (Altar de piatra - Strunga - Macedonia) sau pe o alta inscriptie descoperita la Hinog (Constanta): "La apus de Ochiul Lin, doi copii din flori a nascut Aurora (Cea luminoasa)."
Sa intram in intimitatea legendei, incercand sa decriptam cine erau cei doi Copii Divini.
Asa dupa cum a prorocit ORFEU, la 24 de veacuri de la moartea sa, pe o inscriptie de pe un altar de piatra (confluenta raurilor Timis cu Bistra) se consemna: "Aprindeti luminile, caci s-au nascut, pe malul apei, conform previziunilor Doi Sfinti. Laudati sa fie !"
Legenda spune ca Maria (Divina Fecioara) a pogorat pe pamant in chip de prunca si a fost adoptata si crescuta in Templu pentru a sluji la Altarul Marelui Zeu. Intr-o zi un trimis al Cerului (CAEPROEZUS) a anuntat-o ca va naste un baiat si o fata, Fii ai Domnului Universului. Afland ca Maria e insarcinata, superioara Templului a alungat-o. Ajunsa intr-o padure ce impanzea o colina mai inalta a nascut in chinuri, persecutata de duhul malefic al Universului.
Dupa ce copiii au implinit 7 luni, pe Maria au luat-o la Cer Ingerii (ANSES), in timp ce gemenii dormeau. Ramasi singuri pruncii au fost adoptati de o familie de daco-geti care aveau in cinstire ca si intreaga comunitate pe CHAREY (Fecioara).
Tatal adoptiv (AISEPOS) PASTORUL, iar mama adoptiva (BRITO-LAGIS) DIVINA LUPOAICA, au fost nevoiti sa fuga impreuna cu cei doi prunci, care erau de mult asteptati sa se nasca (inca din vremea lui ORFEU).
Peste acelasi neam al NAPEI-lor, la nord de raul Naparis (Ialomita), domnea ERETE (TEPOSUL) care credea cu tarie ca nasterea celor doi, va aprinde scanteia revoltei in randul napeilor. De aceea ERETE a dat ordin sa fie ucisi toti pruncii ce ar putea avea varsta gemenilor.
Parintii adoptivi s-au refugiat la nord, in teritoriul necontrolat de ERETE. La 13 ani copii au fost despartiti, baiatul fiind luat de preoti si desemnat uceniciei de initiere. Ceremonia a imceput prin purificarea lui prin botez, in acelasi rau Naparis (Ialomita) pe care a plutit capul lui ORFEU.
Pe o caramida descoperita la Drobeta este consemnata urmatoarea inscriptie: "Zeii nostrii au trait simplu, dar la treisprezece ani, Tatal Ceresc i-a schimbat la fata."
Mai intai geto-dacii si mult dupa aceea grecii i-au numit pe cei doi gemeni ZALMOXIS -si ulterior pentru a-i deosebi l-au numit pe baiat APOLLON (Albul) iar pe fata ARTEMIS (Rosia)".
Iată aşadar, că banalul fir alb roşu, de mărţişor nu este altceva decât o ofrandă adusă unor zeităţi - PĂREREA MEA.
Acest obicei al Mărţişorului, are legături strânse cu neamul nostru şi nu numai, darcu creştinismul nu prea are nimic în comun!
Deci, după două mii şi ceva de ani, eu unul constat că încă nu ne îndurăm să ne lepădăm de "zestre". Aşa se face că unora li se pare firesc a organiza "SĂRBĂTORILE PRIMĂVERII" CONCURS DE CONFECŢIONAT MĂRŢISOARE sau ceva de genul "DRAGOBETELE - SĂRBĂTOAREA CE PREVESTEŞTE ÎNCEPUTUL PRIMĂVERII" , ceva lăudabil dealtfel, căci mai bine să confecţionăm Mărţisoare, decât să confecţionăm ţigări, cocktailuri.

duminică, 28 februarie 2010

Lansarea unei noi ediţii a traducerii interconfesionale a Noului Testament

Imi vine să râd sau să plâng?
Nici nu ştiu cât de benefică este pentru cei ce au prăznuit Duminica Ortodoxiei, lansarea pe 25 februarie a unei noi ediţii a traducerii interconfesionale a Noului Testament după cum aflăm de pe site-ul: http://www.basilica.ro/ro/stiri/lansarea_unei_noi_editii_a_traducerii_interconfesionale_a_noului_testament.html
Doamne mântuieşte pe cei binecredinciosi!

duminică, 21 februarie 2010

DUMINICA ORTODOXIEI

Câteva cuvinte despre o rânduială mai puţin cunoscută, care în mod normal se făcea astăzi în Duminica Ortodoxiei. Această rânduială se numeşte: SINODICONUL ORTODOXIEI.
Singura traducere în româneşte a acestui text există într-un manuscris de la Arhivele Statului din Iaşi, de pe la anul 1890. El nu a fost tipărit în nici o ediţie a Triodului în românia, deşi face parte din rânduiala slujbei din Duminica Ortodoxiei în majoritatea manuscriselor greceşti.
Sinodul local din Constantinopol din anul 842, întărind hotărârile dogmatice ale Sinodului al VII-lea Ecumenic, a înfiinţat sărbătorirea anuală a biruinţei Ortodoxiei Metodie, Patriarhul Constantinopolului, care se afla în fruntea Sinodului, a alcătuit în acest scop o rânduială deosebită.

luni, 15 februarie 2010

Ajutor şi acoperitor S-a făcut mie spre mântuire.

Iată-ne în prima zi de post!
Este greu să conştientizezi importanţa postului. Până nu înţelegi şi nu pricepi istoria mântuirii omului, căderea şi ridicarea lui, până nu afli că "Dumnezeu este iubire", şi că din iubire l-a izgonit pe Adam din Rai şi că tot din iubire "a dat pe singurul Său Fiu pentru ca oricine crede în el să nu moară", până nu cunoşti aceste lucruri informaţional măcar, dacă nu fiinţial, nu poţi posti.
Doar iubind pe Dumnezeu prin iubirea aproapelui, poţi alătura rugăciunii particulare şi postul. Postul înseamnă înfrânare, renunţare. Renunţare la răutate, orgoliu, egoism. Postul înseamnă aflarea Căii, găsirea Adevărului, obţinerea Vieţii. Prin post omul îşi însuşeşte roadele iubirii dumnezeieşti: MÂNTUIREA.
Astăseară cu toţii am ascultat şi cântat alcătuirea Sfântului Andrei Criteanul: "Ajutor şi acoperitor S-a făcut mie spre mântuire"
TUTUROR VĂ DORESC UN POST BINECUVÂNTAT!

vineri, 12 februarie 2010

OUL

Îmi e dor, îmi e poftă sa mănânc un ou, omletă. Dar găinile crescute necorespunzător, fac ouă "stresate". Ce ne vom face! Chinezii realizează ouă artificial. Mi-e foame de OU!

marți, 9 februarie 2010

ŞI TOTUŞI PATRU!

Sondajul s-a incheiat.
Am descoperit deja 4 ANONIMI care sunt pe drumul VISELOR. Felicitari sunteţi pe "drumul cel bun"! Regret ca nu vă pot numi nici măcar RATAŢI! Sunteţi PIERDUŢI! Fie ca Domnul să vă îndeplinească dorinţa, şi în preajma celor dragi ai voştrii să fie numai astfel de "minunăţii"!
Totuşi Dumnezeu să vă dea viaţă lungă, ca să reuşiţi să ajungeţi în al 12-lea ceas poate, la concluzia ca toată viaţa voastra a fost un "vis"!

duminică, 7 februarie 2010

Evanghelia după Matei, capitolul 25, 31-46

DUMINICA ÎNFRICOŞĂTOAREI JUDECĂŢI
Pericopa evanghelică citită în această Duminică a lasatului sec de carne, nu poate fi înţeleasă decât având în minte versetul: "Cel ce nu iubeşte nu a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire"(I Ioan IV, 8). Acest verset este cheia descifrării mesajului evanghelic de astăzi. Adică "cel ce nu iubeşte" nu-L poate recunoaşte pe Hristos în cel de lângă el, în semenul său care este flămând, însetat, străin, gol, bolnav şi în temniţă. "Cel ce nu iubeşte" nici măcar când se va afla în faţa Dreptului Judecător nu va reuşi să-i identifice pe cei pe care i-a ignorat.
Sfinţii Părinţi au aşezat nu întâmplător aceasta pericopă evanghelică, tocmai acum, cu o săptămână înainte de începerea Postului Mare. Prin aceasta suntem învăţaţi că pregătirea pentru începerea Postului se face şi prin reconsiderarea sentimentelor pe care le avem faţă de aproapele nostru. Adică suntem învăţaţi să începem să ne iubim apropele, pentru a-L putea recunoaşte pe Hristos în semenul nostru.
Nu uitaţi: "Cel ce nu iubeşte nu a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu e iubire"

marți, 2 februarie 2010

E TOT FEBRUARIE, MAI SUNT SI EXCEPTII

E sărbătoare. Întâmpinarea Domnului, Praznic împărătesc.
Pe zi ce trece, constat năuc o generaţie tânără, lipsită de educaţie, voinţă, sentiment, raţiune, o generaţie din care Chipul lui Dumnezeu, este şters sistematic, încet dar sigur. Nu vreau să par fariseu spunând că eu nu am fost ca cei din generaţiile actuale şi viitoare, dar tinerii ce se vor adolescenţi, sunt ca sa folosesc un termen uşor, nişte RATAŢI.
Scriu şi mă întreb dacă este vreo legătură între sărbătoarea de astăzi şi Rataţi. Nu este nici una.
Rataţii se autoexclud, şi prin minciună, nepăsare, răutate şterg Chipul. Cei care doresc ca noile generaţii să fie aşa, au o muncă foarte uşoară pentru că solul unde ei îşi plantează sămânţa e propice, pentru că au avut grijă în timp ca pruncii să nu mai poată beneficia de "cei şapte ani de acasă" pentru că tatăl munceşte din ce în ce mai mult pentru o pâine tot mai mică, iar mama este o "femeie emancipată" care munceşte, pentru că nu mai e "prostă să stea la coada cratiţei".
Astfel copiii stau la sânul mamei maxim doi ani, apoi educaţia e făcută în cele mai fericite cazuri de bunici, dar de cele mai multe ori copilul începe "integrarea în societate", este dus la creşă, grădiniţă ori cămin, apoi şcoală, liceu, facultate.... Aşa se face că părintele se mai întâlneşte cu propriul copil, viitorul Ratat doar câteva ore pe zi, timp în care dacă mai are resurse îi mai dă câteva sfaturi în fugă. Dar nu-i nimic! "Fratele mai mare" are grijă de educaţia moral-religioasă a copilului. Da, copilul este învăţat că relaţiile homosexuale sunt normale, că fiecare fată e stăpână pe propriul trup şi poate decide când, cum, cu cine şi dacă vrea să păstreze sau nu un copil conceput. Copilul este învăţat că Alah, Buda, Iehova sunt acelaş dumnezeu, că se poate rugă fie şi în faţa unui copac şi de ce nu un viţel?
TOŢI SUNTEM VINOVAŢI! CE E DE FĂCUT?
Hai să încercăm să facem ceva! Eu cred că personalitatea copilului poate fi modelată, atunci când este cazul şi cu "ceva rupt din rai". Ce ziceţi?
Mie îmi e cam teamă de răspunsul pe care am să îl dau la Înfricoşătoarea Judecată.
ÎNTREBARE: "Ce ai crescut?"
RĂSPUNS: "Un RATAT!"
De aceea zic: "PĂRINŢI DIN TOATĂ LUMEA UNIŢI-VĂ!"

duminică, 31 ianuarie 2010

GÂNDURI DEŞARTE, CARE NU SCHIMBĂ LUMEA

Gânduri deşarte de mărire în Sfântă zi de Duminică mi-au trecut azi prin minte.
O cugetare românească îmi tot umblă prin cap, şi încerc să îi cuprind înţelesul. Se zice în popor: "ŢIGANUL E ŢIGAN ŞI ÎN ZIUA DE PAŞTI!" Dacă eşti ţigan şi încă unul aşa cum am cunoscut eu astăzi unul, apăi eşti unul mai ceva decât în proverb.
Imaginaţi-vă un ţigan, bineînţeles gras, burtos, cu cercel în ureche în postura de NAŞ al unui copil. Am fost nevoit să roşesc când a trebuit să mărturisească învăţătura de credinţă, CREZUL, şi nu l-a ştiut, nu pe de rost, nu a ştiut să-l citească. Exagerez puţin, l-a stâlcit în aşa hal că am fost tentat, dacă mi-ar fi stat în putere să reconvoc primele două Sinoade Ecumenice, pentru a-l anatematiza. Am fost inspirat să mărturisec eu în gând, ca să îl scap de osândă. Adăugaţi imaginii nişte aroganţă, nesimţire şi putin adevăr : "eu sunt vagabond". Să fii sănatos, un ţigan sănătos, că om cinstit nu poţi fi! Aşa să îţi ajute Dumnezeu!
Nu este Paşte, dar ţiganul rămâne tot ţigan în orice zi, moment sau loc s-ar afla!
Te iubesc, frăţică!

sâmbătă, 30 ianuarie 2010

Astăzi sunt lipsit de gânduri.
E sâmbătă, şi sunt prăznuiţi Sfinţii Trei Ierarhi, mari Dascăli ai Lumii: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Ioan Gură de Aur şi Sfântul Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu.
Oamenii trăiesc şi le place să trăiască în crusta lor. Îi interesează doar realizarea a ceea ce şi-au propus să facă. Nu le pasă că cel de lângă ei ar dori poate un pic de linişte, îl ignoră, îl nesocotesc.
Mâine este Duminica a 34-a după Rusalii, numită şi a FIULUI RISIPITOR.
Acest fiu risipitor care îşi cheltuie averea primită de la părintele său, nepăsându-i că tătal său asudase pentru a agonisi această avere. Uită tot. Uită sfaturile părinteşti, uită legea, uită bunele prietenii făcându-şi alte prietenii păcătoase, adultere. Cheltuie nu numai ce primise de la tatăl sau dar batjocoreşte şi ceea ce Dumnezeu îi dăruise, viaţa.
Acesta este unul dintre fii. Dar spre sfârşitul pericopei evanghelice aflăm că acest fiu risipitor avea şi un frate mai mare.
Fiul cel mare, care făcuse tot timpul voia tatălui şi muncise din greu, face exact greşala fariseului, care credea că respectând legea, are dreptul să se considere mai bun decât celălalt, mărindu-se astfel pe sine şi dispreţuindu-şi aproapele. Am putea zice că acest tată bogat, milostiv şi totodată înţelept, a avut de fapt doi fii plecaţi de lângă el: unul trupeşte şi altul sufleteşte, iar în acea fericită zi pentru el, amândoi s-au întors acasă şi au găsit calea cea bună, pe care o pierduseră de atâta timp.
Stau uneori şi mă întreb: eu cât de rătăcit sunt, în ce măsură?

vineri, 29 ianuarie 2010

POŢI VISA ÎNTR-UN MAGAZIN?

Mergeam îngândurat pe lângă şcoala copiilor mei, amintindu-mi vremurile copilăriei mele, când întârziam la câte vreo oră pentru ca la chioşcul unde se vindea "gogoşi cu gaură" - cum le spuneam noi - era "coadă", şi mergând eu privesc la început nedumerit, uimit, uluit, îngrozit unde pe celălalt trotuar îşi făcuse apariţia un chioşc nou intitulat sugestiv " Shop dreams".
M-am îngrozit! Mi-au trecut instantaneu prin minte tot felul de şcenarii parca rupte din filmele cu traficanţi. Cum, în vecinătatea şcolii poate exista aşa ceva?
Într-adevăr "democraţia" noastră e "energizantă", şi ne amintim de cei care s-au jertfit pentru noi, ca prin "vis"! Apogeul democraţiei! În sfârşit copiii noştri "pot visa"! şi îşi pot reface energia pierdută în faţa computerului, printr-o "licoare" energizantă din chioşcul de lângă şcoală.
Şi totul e un vis, totul se întâmplă într-un orăşel de pe malul Dunării, în prejma şcolii care poartă numele Marelui Mihai Eminescu din GIURGIU.

joi, 28 ianuarie 2010

Ce poţi face azi cu un calculator performant sau mai putin performant?
Cu un computer te poţi conecta la internet, poţi juca diverse game-uri, mai pe scurt: PIERDERE DE TIMP.
Dar tehnica nu sta pe loc. Te poţi comecta la internet chiar de pe telefonul mobil. Operatori de telefonie mobilă, precum ORANGE, VODAFONE, COSMOTE, ZAPP se întrec în oferte uneori prea putin avantajoase pentrui client, oferte legate de internet. Astefel ca poti accesa de pe propriul terminal mobil, site-uri precum GOOGLE, FACEBOOK, YAHOO, Blogul personal, etc.
Mai mult, noile telefoane se pot conecta la internet prin WiFi.
Daca nu ai minte îndeajuns şi putere de autoconvingere, poţi pierde ore chiar zile din viaţa ta, navigând şi iar navigând.
Aşa se face că părinţii uită de copii, copiii de părinţi, fiecare trăind în lumea lui virtuală. Ajungi să înlături din viaţa ta, familie, prieteni, cunoscuţi şi prin aceştia chiar pe DUMNEZEU. spun asta pentru că fiecare dintre semenii noştri poartă în ei CHIPUL LUI DUMNEZEU. Ajungi astfel ca "fiul risipitor" din Evanghelia Duminicii a 34-a după Rusalii.
Adică laşi în urmă familie, neam, casă părintească şi trăieşti în lumea ta, lume în care îţi cheltui toate resursele tale fizice, intelectuale, sufleteşti, materiale.
"CINE ARE URECHI DE AUZIT, SĂ AUDĂ"