joi, 24 februarie 2011

Tinerii teologi, despre post

Postul - curatire sufleteasca si trupeasca
de Ovidiu-Mihai Ciobotaru



Postul este darul cel mai de pret al lui Dumnezeu, porunca cea mai veche pastrata ca mostenire pana in zilele noastre. Ea trebuie primita cu bucurie. In post saracii vad pe tovarasul lor, muncitorii odihna lor, bogatii pe salvatorul din primejdia indestularii lor.
Cei bolnavi trebuie sa vada in postire maica sanatatii, iar cei saraci bun prilej de rugaciune. Daca vom intreba medicii, ne vor spune ca nimic nu este atat de nesigur ca sanatatea. De aceea, cei intelepti prin postire isi tin departe sanatatea de povara strivitoare a greutatii trupului, dar nici sufletul nu il lasa prada uitarii.
Nu trebuie sa sustinem ca nu putem posti, aducand ca pretext boala sau neputinta trupeasca, de vreme ce viata noastra o chinuim cu multa mancare. Stim foarte bine ca medicii recomanda bolnavilor o hrana usoara, decat bogatie si imbuibare. In unele cazuri in care bolnavii trebuie sa-si intareasca trupul preotii le dau dezlegare la anumite alimente. Daca mancam putin si uneori nu gustam nimic, dar suntem certati cu cineva, ori nu am renuntat macar la una din patimile noastre, ne asemanam corabiilor care au strabatut un lung drum, insa au ajuns in port fara nimic.
Sa ne imaginam un bun sofer de TIR. E foarte atent la drum, totul e linistit in fata. Dupa un lung drum ajunge la destinatie. Cand dau prelata la o parte... tirul este gol. Ce s-a intamplat? se intreaba soferul mirat. Am fost foarte atent... Insa el fiind foarte atent la drum, n-a observat ca altii ii descarcau masina prin spate. A fost sigur tot drumul ca-si face treaba cu responsabilitate. Dar a ajuns gol. Sa nu se intample si cu noi astfel, adica sa ajungem cu sufletul gol la sfarsitul acestui pelerinaj duhovnicesc. Nu trebuie sa fim atenti numai la ce mancam si sa credem ca ne-am indeplinit datoria, ci sa acordam atentie si sufletului. Dracii strecoara ispitele si ne jefuiesc atunci cand credem ca mergem pe drumul cel bun.
Trebuie sa amintim ca cei doi mari prooroci ai Vechiului Testament, Moise si Ilie, cu toate ca aveau mare indrazneala la Dumnezeu prin virtutile lor, posteau adesea, iar postul ii apropia de Dumnezeu. Chiar si cu mult inainte de ei, la inceputurile creatiei, cand Dumnezeu l-a facut pe om, i-a dat de indata porunca de a posti. Daca Adam si Eva, implineau aceasta porunca, nu cunosteau moartea. Daca si in Paradis era nevoie de post, cu atat mai mult este nevoie in afara sa.
Daca inainte ca omul sa fie ranit sufleteste, postul era pentru el medicament, cu atat mai mult acum, cand sufletul este ranit de pacat.
Daca inainte sa inceapa razboiul poftelor, era nevoie de post, cu atat mai mult este nevoie acum, cand suntem in razboi cu diavolul.
Un prizonier de razboi dintr-un lagar din Siberia. Abia a reusit sa scape de supravegherea stricta a rusilor. Afara este foarte frig. Daca te opresti, mori inghetat. Mancare, nu exista... Zapada ingheata pe buzele sangerand de sete... El tot merge... si merge... si merge. Daca s-ar opri, gerul i-ar lua si ultima suflare ce-i mai tipa in singuratate. Intr-un moment de disperare simte bucuria si taria curajului. Nu era singur. Sotia acasa se ruga pentru barbatul ei. Iubirea strabatea cerurile. La staruintele femeii, Dumnezeu si-a facut locas in sufletul deznadajduit al sotului. De intors, nu mai dorea, chiar de ar fi murit prin pustiurile Rusiei. Stia un singur lucru: era liber. Cu Dumnezeu in suflet a ajuns si acasa intr-un tarziu, avand barba pana la brau. Acest om brav se numea Dumitru Ciobotaru.
Ce invatatura putem pune la inima din aceasta intamplare? Ca atunci cand suntem prizonierii patimilor, dracilor si idolului eului nostru, primul pas este sa ne dam seama ca nu suntem liberi. Urmeaza rugaciunea si postul, iar prin Sfanta Spovedanie si cand primim dezlegare si Sfanta Impartasire cu Trupul si Sangele Mantuitorului, sa ajungem liberi in Dumnezeu. Chiar de am muri, sa nu ne mai intoarcem la pacatele ce ne tineau morti sufleteste, ci cu Dumnezeu sa ne imbracam viata noastra. Dupa cum stim, postul este o perioada de curatire launtrica. Putem numi postul fiind chiar o perioada a iertarilor, a reintoarcerii, a regasirii. Postind ne intoarcem la Dumnezeu (II Paralipomena 20,3: Isaia 58,6 ; Ioil 2.12), iar prin Taina Sfintei Spovedanii primim iertarea de pacate.

Poate fi postul o cale spre bunatatile ceresti?
Da. Cand postim, in primul rand postim pentru El. El ne hraneste, acceptam hrana Lui desavarsita. Hrana fiind insasi Voia Domnului , nu voia noastra. In al doilea rand postul poate fi si un act de cult, adica o fapta de cinstire a lui Dumnezeu, pentru ca este o jertfa. Iubirea este o taina pe care Dumnezeu a pus-o in sufletul omului, care are la baza ei jertfa. Nu exista jertfa fara iubire si iubire fara jertfa.
In acelasi timp, postul este si o renuntare de bunavoie la ceva ce ne este ingaduit – izvorata din iubirea si respectul pe care le avem fata de Dumnezeu – precum spunea Parintele Cleopa.
“Postul potoleste zburdalnicia trupului, infraneaza poftele cele nesatioase, curateste si inaripeaza sufletul, il inalta si-l usureaza.” (Sf. Ioan Gura de Aur)
Ca rugaciunea sa se inalte spre cer, ii trebuie doua aripi: postul si milostenia. Postul fara rugaciune este unul fatarnic. El nu este ceva in sine, ci este un mijloc de a ajunge la Bucuria vesnica. De altfel prin faptele de mila fata cei in nevoi, ne exteriorizam ce am cladit prin post si rugaciune. Prin milostenie activam “credinta lucratoare prin iubire” (Galateni 5, 6). Cand ne va intreba cineva de postim, ii vom raspunde prin fapte, nu prin vorbe foarte fumos conturate. Si cum putem sa ii aratam? De vedem un sarac, sa avem mila de el, un dusman, sa ne impacam cu el, un prieten care are spor in viata, sa nu-l invidiem, o femeie frumoasa, sa nu intoarcem capul spre ea.
Nu numai gura si stomacul nostru sa posteasca, ci si ochiul, urechile, picioarele, mainile si orice madular al trupului nostru. Mainile sa ramana curate de furt si lacomie. Picioarele nealergand in locuri ce ne pot atrage la pacat. Ochii neprivind la frumusetile straine cu rea dorinta. Gura trebuie sa posteaca de injuraturi si de alte vorbiri rusinoase.
Domnul ne spune ca atunci cand postim sa nu fim ca fatarnicii, ca ei isi smolesc fetele ca sa arate oamenilor ca postesc, dar sufletul il au mort.
Postirea naste profeti, ii intareste pe cei puternici, ii intelepteste pe legiuitori, ii inarmeaza pe eroi. Tot ea ii creste pe luptatori, respinge ispitele, locuieste impreuna cu cumpatarea si nevointa. In razboaie face viteji si in vreme de pace invata linistea. Ii sfinteste pe cei inchinati si-i desavarseste pe preoti. Nimeni nu se poate apropia de altar sa oficieze Dumnezeiasca Liturghie, fara ca mai intai sa posteasca.
Postul se face aripa rugaciunii in mersul ei catre cer. Apostolii s-au intors si L-au intrebat pe Domnul nostru Iisus Hristos de ce n-au putut sa scoata dracii din bolnavii pe care i-au intalnit. Atunci Mantuitorul le-a raspuns ca acel neam de demoni iese numai cu post si rugaciune. Fara rugaciune si smerenie postul nu are viata. Si e nevoie de un adanc de smerenie...
De vreme ce imparateasa aceasta a virtutilor (postirea) ne ofera atatea daruri, s-o primim ca pe o masa duhovniceasca la care suntem invitati toti. Mai ramane doar sa facem primul pas... si Dumnezeu va merge cu noi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu