marți, 8 februarie 2011

De ce mă doare sufletul, iară

Cunosc o scoală în Giurgiu unde totul este normal. Vă spuneam că profesorii sunt normali, elevii sunt normali. Lipsea parcă ceva. Lipsea ceva de care nimeni nu trebuie să se lipsească, de genul: "nici o masă fără peşte". Vă gândiţi oare la un cabinet medical? Sau poate unul de consiliere? Nu, nu este cazul, pentru ca totul e aproape perfect, aproape perfect pentru că totuşi lipseşte ceva: AUTOMATUL DE CAFEA. Iată-l în sfârşit pe holurile şcolii! Iată cum totul se desăvârşeşte! Automatul de cafea este foarte necesar într-o şcoală, unde elevii vin la şcoală atât de obosiţi după orele petrecute în caz fericit în faţa calculatorului, sau într-un caz şi mai fericit prin baruri, discoteci.... Ce revigorantă e o cafea dimineaţa la prima oră, după prima oră de curs, dupa a doua, a treia şi una înainte de a pleca acasă cu forţe noi, proaspete, pentru ca a doua zi ........ Ce lucru minunat! Ce profesori! Ce şcoală!
Pe vremea mea mergeam cam 100 de metri până la GOGOŞERIE, că să îmi cumpăr tradiţionalele "gogoşi cu gaură" chiar dacă ştiam că am să întârzii la ore. Dacă aveam şi noi un automat de cafea..... nu mai mă durea sufletul!
În sfârşit europa -cu literă mică- intră şi într-o şcoală din Giurgiu!
O şcoală normală, cu profesori normali şi elevi pe măsură! Cum s-au gândit ei profesorii la elevi, câtă generozitate! Puteau foarte bine să-şi pună automatul în cancelarie! Ei s-au gândit şi la ei şi la elevi. Aşa au posibilitatea să socializeze cu elevii, să-i conoască mai bine. Cât romantism! Profesor - elev în faţa unui păhărel cu aburinda cafea! Dar parcă ar mai trebui ceva? Un AUTOMAT DE ŢIGĂRI ŞI UNUL DE PREZERVATIVE? E, ce spuneţi? Imaginaţi-vă tabloul de mai sus, profesor - elev în faţa celorlalte AUTOMATE!
AŞTEPT SOLUŢII, GÂNDURI!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu