CUVIOSUL GHELASIE DE LA FRĂSINEI, CÂTEVA REPERE BIOGRAFICE

Cuviosul Ghelasie de Făsinei, pe numele din lume Popescu Gheorghe Teodor, fiu al preotului Popescu I Gheorghe şi al presviterei Marcela s-a născut la 18 martie 1944 în comuna Sălătrucel-Loviştea.

A arătat încă de copil o deosebită atenţie spre cele duhovniceşti, înclinaţii ascetice şi o dragoste aparte de a participa la slujbele bisericeşti. Văzându-i aplecare, spre cele duhovniceşti, tatăl său, preotul Gheorghe, îl introduce treptat în tainele credinţei ortodoxe şi vieţii duhovniceşti.

În perioada liceului, se ataşează de un bătrân din comună care cerceta des Mânăstirea Frăsinei. Împreună cu acesta parcurge pe jos drumul spre Sfnta Mânăstire, participând în fiecare duminică la sfintele slujbe. Părintele Ghelasie va purta acestui bătrân recunoştinţă toată viaţa. În această perioadă i se naşte dorinţa de a se face monah.

 Absolvind la Cluj cursurile unei şcoli tehnico-sanitare, devine asistent medical. Primind repartiţia în Abrud, se angajează în viaţa de asceză. Prin intermediul unei femei credincioase, îl cunoaşte pe Cuviosul Arsenie Praja, pustnic în Cheile Râmeţului, cunoscut între moţii din Apuseni ca un mare rugător şi duhovnic, izgonitor al duhurilor necurate şi făcător de minuni. Până în ziua de astăzi vin oameni în pelerinaje la mormântul său unde se roagă spre vindecare de boli.

Părintele Ghelasie îl urmează ca ucenic pe Cuviosul Arsenie Pustnicul vreme de trei ani, până la declanşarea prigoanei din partea securităţii. De la Avva Arsenie se iniţiază în tainele vieţii isihaste, în tradiţia mistice iconice carpatine pe care o va zugrăvi în chip inegalabil în convorbirile şi scrierile sale. În această perioadă este hirotonit.

Părintele Arsenie fiind arestat, părintele Ghelasie reuşeşte să fugă şi să se ascundă în munţi, după care revine o perioadă în sânul familiei şi în scurtă vreme se închinoviază în Mânăstirea frăsinei ca frate. Deosebit de ager şi înzestrat atât ca inteligenţă cât şi ca abilităţi practice, se îndeletniceşte cu zugrăvirea de icoane, cu sculptura în lemn, cu apicultura, cu medicina naturală, cu slujirea bătrănilor bolnavi şi pelerinilor, cu ascultarea de ghid şi la bucătărie etc.

Din anul 1990 este slobozit prin hotărâre arhierească a sluji ca preot. Este cunoscut ca unul dintre cei mai mari duhovnici contemporani. Dragostea, smerenia, blândeţea, răbdarea şi pacea isihastă, inaintevederea şi trezia neadormită, disponibilitatea slujirii duhovniceşti, profunzimea înţelegerii şi discernământul său, capacitatea şi disponibilitatea de a dialoga şi a da rezolvări în cele mai diverse subiecte de viaţă, remediile naturale, rugăciunea sa neîncetată pentru mântuirea tuturor au fost rodul unei intense vieţi liturgice şi de nevoinţe isihaste.

Prin toate darurile şi harismele sale, Părintele a săvârşit nenumărate minuni, deschizând inimile spre cunoaşterea lui Dumnezeu şi eliberarea din lanţurile patimilor, alinând şi tămăduind bolile, izgonind demonii şi împăcând învrăjbirile, dând rezolvări neşteptate unor crize şi probleme urgente de viaţă, semănând neobosit speranţa, credinţa şi dragostea dumnezeiască. În anul 2000 se declanşează o boală ţinând de moştenirea genetică, fapt care a făcut ca ultimii trei ani de viaţă să-i petreacă în chilie.

Cu o uimitoare lepădare de sine, isihie şi putere de a suferi durerile fără să se plângă, şi continuând să slujească până la ultimele puteri semenilor, Cuviosul a spovedit în chilie până în ultima zi de viaţă, primind şi ajutând, întărind în dragoste şi cunoaşterea Sfintei Treimi, pe toţi cei ce l-au cercetat.

A trecut la Domnul în data de 2 iulie 2003. S-a săvârşit în pace, în deplină cunoştinţă, înn stare de rugăciune şi gest de închinare în timpul rostirii Acatistului Acoperământului Maicii Domnului de către un ucenic de chilie. În timpul unei vedenii la care a fost martor un părinte şi care s-a întâmplat într-un moment de apogeu al bolii, Cuviosul a rugat pe Cineva nevăzut să nu fie ziua trecerii sale de Praznicul Sfintelor Paşti, ca să nu aducă întristare fraţilor. Şi Domnul i-a împlinit cererea. Ucenicii mărturisesc faptul că şi-a vestit mai dinainte ziua morţii.

Până astăzi vin credincioşi la Sfânta Mânăstire şi la mormântul său şi se roagă lui Dumnezeu, aducând cinstire Cuviosului şi cereri de mijlocire pentru mântuire şi ajutor în diferitele lor necazuri şi probleme de viaţă. S-au  vindecat oameni de beţie, desfrânare, epilepsie, boli incurabile, accidentaţi, deznădăjduiţi, cu probleme familiale şi tulburări de conştiinţă. Vin de asemeni spre ai mulţumi pentru minunile săvârşite, care se înmulţesc pe zi ce trece, prin purtarea de grijă şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu.

Mulţi dintre cei ce au vorbit cu sfinţia sa sau care i-au citit scrierile au intrat, dacî nu erau mai dinainte, în rugul aprins al Bisericii, şi s-au angajat ca preoţi şi credincioşi în slujirea lui Dumnezeu şi a semenilor.

Dacă ar fi să schiţăm chipul Părintelui Ghelasie, am putea să spunem că îl caracterizează înn cel mai înalt grad puritatea, smerenia şi dragostea ce au strălucit în experienţa şi înţelepciunea sa duhovnicească. Acestea l-au făcut să trăiască încă de aici de pe pământ starea de isihie dumnezeiască sau pregustarea împărăţiei cerurilor, fapt pe care l-au simţit în diferite măsuri mulţi dintre cei care l-au cercetat. Pentru viaţa sa şi scrierile sale ce au dat isihasmului o cuprindere fără precedent, a fost numit Avva Ghelasie Isihastul.