„Suflet – Corp ... Corpul
devine Realitatea Primă după căderea din Rai. Corpul refuză Sufletul în care
îşi are rădăcinile. Corpul îşi arogă dreptul de independenţă şi autonomie.
Corpul vrea Propriul Rai, vrea un Dumnezeu Propriu. Corpul se crede şi Chip de
Dumnezeu. Dar ce iluzie! ... Suferinţa! ... Ce arătare cumplită! ... Acum
începe Taina Reîntoarcerii. Până aici Creaţia visează, suferinţa o trezeşte.
Plăcere – Desfătare – Beţie şi deodată Iad. Creaţia fuge de Dumnezeu în visul
libertăţii şi ajunge într-o adevărată robie.
Fiul Risipitor şi
Desfrânat vrea să se Reîntoarcă Acasă... Este murdar, gol, seminebun,
sălbăticit ... şi totuşi cu un ultim zvâcnet de viaţă se reîntoarce Acasă. Îşi
reaminteşte cum a plecat, cum a călcat în picioare Iubirea Tatălui, cum a luat
cu forţa moştenirea sa de Fiu, cum şi-a făcut de cap în desfrâu şi beţii, până
s-a vândut şi rob, ajungând păzitor de
porci. Nu! Nu se poate!... Slugă!... Sub legi, bătăi, Umilinţă! El, Fiul,
ajunge slugă la porci... Acasă!... Hai acasă!... Slugă, ce oribil!... Din Fiu,
slugă!... Înapoi Acasă!... Cu orice risc Acasă!... Înapoia Mea Satană!... Nu mă
infricoşez!... S-a trezit în mine o putere nemaipomenită... Acasă!... Ştiu că
drumul înapoi este mai complicat. Slugă, Stăpân, Legi, ce oribil!... Fiu, Tată,
ce minunat!... Gata!... Locul meu
este Acasă! Voi deveni din slugă, Fiu. Iluzii... S-a terminat cu Roşcovele
voastre de care imi vine greaţă... Acasă cât mai repede!... Aceasta este Asceza
Creştină. Este altceva decât renunţarea la cele lumeşti. Asceza Creştină este
Drama Conştiinţei personale. Conştiinţa este condiţia de Fiu de Dumnezeu.
Căderea este Condiţie de Rob. Aceza este Dublu Aspect, trezirea Conştiinţei şi
sbaterea Conştiinţei, ca Drum al Crucii. Asceza este desnodământul Căderii, în
care Suferinţa este glasul Conştiinţei Maltratate, iar Crucea: Steagul de
Eliberare. Nu mai este simplu eroism peste plăcerile lumii, ci conştiinţa
adâncă a Identităţii de sine Maltratată de condiţia de Cădere. Fac Asceză doar
cei treziţi la Conştiinţă. Însăşi condiţia de Rob este o Asceză – restricţie
continuă. De aici o contra Asceză voită liberă de Fiu. Între cele Două Asceze
de Rob şi Fiu este Crucea. Crucea este asceza liberă de ieşire din condiţia de
Robie. Paradoxal Crucea este Anti – Asceză Robiei. Crucea este o Asceză scurtă,
dură împotriva robiei, care este o asceză îndelungată şi lentă. Astfel Asceză
îşi are originea în Căderea Creaţiei. Creaţia Căzută intră în Robie. Stăpânirea
lumii devine apăsătoare şi grea, de unde nostalgia Eliberării. Crucea este
astfel puterea Conştiinţei Eliberării din Robia Căderii. Semnul Crucii nu este
semnul suferinţei Robiei, ci al puterii şi al Eliberării de Robie. Paradoxal,
Crucea este Antisuferinţă, Steagul Învierii. Prin Cruce se opreşte extinderea
suferinţei robiei.
Miracolul Crucii este
Învierea. Dacă n-ar fi Învierea, Crucea, suferinţa ar fi o veşnică robie. Învierea rezolvă Unirea
contrariilor. Sluga devine Fiu şi Stăpânul devine Tată. Învierea preface
Căderea în Icoanele Fiu şi Tată care nu mai sunt contrare. Crucea este
Întretăierea contrariilor din care iese Învierea. Transfigurarea în Icoane.
Robul devine Fiu. Chipul decăzut se preface în Icoană. Crucea este Înfierea. Nu
simpla purificare. Dacă Tatăl nu-l va primi pe Rob ca Fiu, în zadar este toată
Purificarea Ascezei. Asceza este Conştiinţa trezită a identităţii de Fiu. Fără
aceasta nu se poate prezenta în faţa Tatălui şi nici nu va ajunge la întâlnirea
cu Tatăl. Asceza este în vederea întâlnirii cu Tatăl. Fiul decăzut face asceză
ca smulgere din Propria mizerie. Întâlnirea cu Tatăl este dincolo de Asceză, ca
ospăţ Ceresc – Împărtăşire.”
MEMORIILE UNUI ISIHAST
Cuv. Ghelasie Gheorghe de la Frăsinei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu