Un articol foarte bun, preluat de aici
Prin Sfânta Scriptură se face auzită chemarea: ”Fiule,
dă-mi inima ta!”. Inima omului o cere Dumnezeu, ca omul să trăiască şi să
respire prin voinţa Lui. Însă nici măcar în mijlocul celor care se numesc
credincioşi nu domneşte, din păcate, voia lui Dumnezeu, ci voia fiecăruia în
parte. Aici lucrurile devin tragice, pentru că, deşi oamenii cunosc cuvântul
lui Dumnezeu, îi dau chip după măsurile lor.
Aşa-zişii ”bătrâni” duhovniceşti taie şi cos
după cum le convine fiilor lor duhovniceşti, numai şi numai să nu îi
piardă şi să fie numiţi ei duhovnici buni şi sfinţi, lăsând de-o parte
îndatorirea de a-i călăuzi pe aceia pe care Dumnezeu i-a încredinţat lor
spre mântuire. Ei transformă în legi părerile lor personale şi fac referire la
tradiţii vechi pe care le-au primit, însă fără să verifice dacă acestea aparţin
sau nu Tradiţiei Bisericii, pentru că nu tot ce este vechi este şi Tradiţie a
Evangheliei. Voia lui Dumnezeu este înlocuită de o ”altă Evanghelie” care
slujeşte unui gherondism lipsit de libertate, care cuprinde
adesea chiar tradiţii blasfemiatoare şi hotărâri ale oamenilor care nu urmăresc
decât impunerea puterii lor duhovniceşti şi înrobirea sufletelor.
Astfel, în ce priveşte marele subiect al
Dumnezeieştii Împărtăşanii, nu domneşte voia lui Dumnezeu, ci tradiţiile
oamenilor, care îi încarcă pe creştini cu poveri de nesuportat, iar acest lucru
se face în chip vădit pricină de îndepărtare de la Dumnezeiasca Împărtăşanie.
Se impun prin constrângeri şi înfricoşări posturi cu ulei şi fără ulei, se
stabilesc timpuri şi intervale de participare la Taină, ignorând cuvântul lui
Hristos şi Sfânta Tradiţie despre Dumnezeiasca Împărtăşanie continuă.
Se pretinde că postul ar fi obligatoriu înainte
de participarea la Taină, lucru care nu există nicăieri consemnat în scris şi
predat prin Tradiţie. Toată pregătirea se concentrează asupra a ce vor mânca şi
ce vor bea şi până la ce anumită oră, abandonând cultivarea duhovnicească
esenţială, sintetizată în chemarea: ”cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi
cu dragoste apropiaţi-vă !”
Aşadar, mulţi creştini se ţin departe de
Dumnezeiasca Împărtăşanie pentru că nu au postit, deşi dorul lor este
nestăvilit, iar pocăinţa le este lucrătoare şi vie; pe de altă parte, mulţi
oameni religioşi vin şi se împărtăşesc doar pentru că s-au străduit din
răsputeri să se abţină de la anumite mâncăruri, satisfăcuţi fiind de această
lucrare a lor care le dă fariseica părere de sine că, vezi Doamne, ar fi sfinţi
sau vrednici.
Pentru a ne apropia, aşadar, de Marea Taină a Dumnezeieştii
Euharistii, trebuie să fim pregătiţi și, desigur, având binecuvântarea
părintelui nostru duhovnicesc, care, văzând pocăinţa noastră şi cunoscându-ne
dispoziţia de a ne preschimba în oameni noi, ne îndeamnă cu frică, credinţă şi
dragoste să ne apropiem de Marea Taină.
Ca să nu fim greşit înţeleşi, fiecare creştin
va trebui să se pregătească după cum se cuvinte pentru a-L primi înlăuntrul său
pe Însuşi Domnul. Cât priveşte însă abţinerea de la anumite mâncăruri (postul),
nicăieri Biserica nu a pus vreun asemenea canon, ci spune: creştinul trebuie să
postească miercurea şi vinerea, postul Crăciunului şi al Paştelui, postul
Adormirii Maicii Domnului etc. Aşadar, Biserica are anumite zile de-a lungul
anului în care îi îndeamnă pe creştini să postească.
Repet, nicăieri Biserica nu a spus că există
vreun canon să posteşti pentru a te împărtăşi. Posteşti toate posturile
rânduite ale Bisericii noastre? Dacă da, atunci nu ar trebui să te mai preocupe
acest subiect. Însă, dacă părintele tău duhovnicesc judecă că pentru o mai bună
pregătire bine ar fi să posteşti, de pildă, o zi, o vei face ca ascultare faţă
de duhovnicul tău, iar nu pentru că este un canon al Bisericii noastre.
Dacă nu sunt valabile cele de mai sus, atunci
este absurd ca Biserica să aşeze anumite zile de post de-a lungul anului; ar fi
spus doar să postim 1, 2, 3 zile înainte de a ne împărtăşi. De asemenea, după
această logică, copiii mici ar trebui şi ei să postească, şi chiar fără ulei!
Aşadar, postul şi Dumnezeiasca Împărtăşanie nu sunt legate direct, ci mai
degrabă indirect, din perspectiva cugetului ascetic pe care ar trebui să îl
avem cu toţii.
Ceea ce este absurd este faptul că de multe ori
insistăm atât de mult asupra pregătirii noastre dinaintea Dumnezeieştii
Împărtăşanii, iar odată împărtăşiţi, ne relaxăm. Adică, pe de o parte, atunci
când nu-L avem pe Hristos în lăuntrul nostru, ne abţinem de la mâncăruri, ne
înfrânăm etc. (şi bine facem), însă atunci când Îl avem în noi pe Hristos, după
ce ne-am împărtăşit de Trupul şi Sângele Domnului nostru, acest cuget de
nevoinţă dispare brusc, căci nu ne mai trebuie, de vreme ce ne-am atins scopul
şi ne-am împărtăşit!
Însă, cum este cu putinţă, câtă vreme nu Îl am
pe Hristos în lăuntrul meu, să mă nevoiesc, iar după ce Îl primesc, să devin
neatent în privința chestiunilor duhovniceşti? Cum de înainte de a mă împărtăşi
îmi ”era interzis” să fac anumite lucruri, iar acum, după ce m-am împărtăşit,
după ce am devenit şi eu hristos,
ele nu îmi mai sunt interzise?
Aşadar, constatăm că raţionamentul multora,
dacă nu chiar al tuturor creştinilor, este greşit. Nu înseamnă că odată ce m-am
împărtăşit pot fără nici o oprire să fac orice, ci dimpotrivă, tocmai pentru că
m-am împărtăşit, va trebui încă mai mult să fiu atent, să am priveghere
duhovnicească, aşa încât Dumnezeiasca Împărtăşanie să lucreze înlăuntrul meu şi
să mă transfigureze, să mă ajute să depăşesc slăbiciunile şi să devină cu
adevărat hrana care mă va conduce la Viaţa Veşnică.
http://www.pemptousia.ro/2013/01/dumnezeiasca-impartasanie-fara-post/ 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu