Gânduri în timpul proscomidirii

Aceasta este o creaţie, şi prin ea este rememorat actul mântuirii realizat de Sfânta Treime încă de la izgonirea protopărinţilor din Rai.

Astfel în proscomidie se recapitulează naşterea din Fecioară a Mielului, activitatea mântuitoare a Acestuia, activitate ce culminează cu Răstignirea şi Moartea pe Cruce, dar şi cea de-a doua venire când va veni să judece viii şi morţii. Îl avem pe Hristos prunc smerit în peşteră, înconjurat de sfinţii îngeri şi de Sfântă Maica Sa, ca mai târziu să-L vedem răstignit pe Cruce, pe dealul Golgotei, de asemeni înconjurat de sfinţii Apostoli, de Sfânta Fecioară Maria, Maica Sa şi de oamenii pentru care S-a jertfit. Dar Îl vedem şi pe Scaunul de Judecata, de-a dreapta Sa având-o pe Sfânta Fecioară şi de-a stanga pe Sfinţii Săi iar în faţa Sa pe noi cei vii şi adormiţi.

Se scot miride pentru cei vii şi pentru cei morţi.

La sfârşitul Liturghiei, viii şi morţii se întâlnesc în Sfântul Potir, în Sângele lui Hristos, Acesta asumându-ne, noi devenind una cu El, Sângele Său spălându-ne şi curăţindu-ne de păcate. Dar este împlinit doar pe jumătate. Trebuie ca şi noi să ne împărtăşim pentru ca să ni-L împropriem pe Hristos. Se realizeaza astfel o comuniune în ambele sensuri: Hristos-om şi om-Hristos.

Dumnezeu este hotărât în tot ceea ce a gândit faţă de om. I-a gândit omului dumnezeirea, omul s-a lepădat, a preferat altceva, o amagire. Dar, Dumnezeu S-a făcut Om, pentru a-l îndumnezei pe om.